Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Am avut Gala comunității bihorene, ediția a III-a

Marți, la Ramada,

Am avut Gala comunității bihorene, ediția a III-a

Fundația Comunitară Oradea a organizat în marți, 10 decembrie 2019 - Gala comunității bihorene - ediția a III-a, găzduită de Hotelul Ramada Oradea, începând cu ora 17.00

Este vorba despre un eveniment unic de premiere, născut din dorința de a aduce împreună tot binele care se întâmplă în comunitatea noastră.
Cu fonduri mai mari sau mai mici, de multe ori numai prin voluntariat, oameni cu gânduri bune acționează în beneficiul altora și al comunității. Acțiunile lor, adevărate modele de implicare, se uită sau sunt recunoscute doar în cercuri restrânse. Gala comunității bihorene are menirea de a mulțumi, în numele comunității, organizațiilor neguvernamentale sau companiilor, persoanelor sau grupurilor de persoane, care s-au implicat în activități pentru comunitate, de a da exemple de bună practică și de a arăta tuturor că doar împreună putem reuși.
În urma nominalizărilor venite din partea comunității bihorene, s-au acordat următoarele premii:
LIDERUL care schimbă lumea  - Béla Horváth
VOLUNTARUL anului - Ioana Mădălina Maiorescu
ECHIPA anului - Echipa SIRUDAS - Serviciul de intervenţie în regim de urgență în domeniul asistenței sociale
EXCELENȚĂ în meserie - Simona Bișboacă
PROIECTUL anului - Campaniile Umanitare West Alpine Off Road
ONG-ul anului - Societatea de Binefacere Don Orione Oradea
PROMOTOR al culturii și artei - Echipa proiectului Jurnalism muzical pentru comunitate"
PROMOTOR al excelenței școlare - Nicoleta Pazmany.
Juriul care a analizat nominalizările şi a desemnat câştigătorii la fiecare categorie a avut următoarea componenţă: Ada Gabor - manager, United Way România, Călin Păcurar - antreprenor, CEO My Deck, Oana Maria Pop - doctorand, Universitatea Hasselt, Belgia, Ionuț Alexandrescu - coordonator program, Asociația pentru Relații Comunitare, Renate Popescu  - președinte CECCAR, Filiala Bihor, Mădălina Dina - ofițer Marketing Banca Transilvania
Mai multe detalii se găsesc pe pagina de web a Fundației Comunitare Oradea:
http://www.fundatiacomunitaraoradea.ro/activitati/gala-comunitatii-bihorene
Secțiunea cea mai dinamică din cadrul evenimentului a fost prezentarea celor nouă proiecte selectate la ediția a VII-a a programului Bursa Talentelor.
  Participanții la Gala comunității bihorene au ales să susțină financiar și logistic implementarea lor, arătând încă o dată că facem parte dintr-o comunitate generoasă și implicată activ în creșterea propriului nivel educațional și cultural.
 Bursa Talentelor este un program de granturi dezvoltat de Fundația Comunitară Oradea, prin care se încurajează performanţa tuturor celor înscriși într-o formă de învățământ și care dezvoltă sau vor să dezvolte proiecte ce au ca scop realizarea unor produse novatoare, lucrări de diplomă/doctorat, articole sau cărți, cercetări de piață, participarea la competiții, etc. şi care aduc un plus de valoare comunităţii bihorene.
În total, în cadrul evenimentului s-a adunat suma de 142.400 lei. Pe lângă această sumă,
s-au mai realizat donații în natură constând în servicii și materiale necesare implementării proiectelor.
Proiecte și sumele cu care au fost finanțate sunt:
1. Talentul nu are etnie - Școala Creștină Privată din cartierul rromilor Tinca - 10.300 lei
2. Oglinda sufletului în culori - Asociația Zâmbet și Speranță pentru Viitor - 14.200 lei
3. Pro discipulus - Anca Mihociu - 11.600 lei
4. Consumă sustenabil - Gabriela Vereș - 20.700 lei
5. Caravana științei - Slavoia Aexandru, elev  - 20.200 lei
6. EduCrea(c)tiv - lect. univ. dr. Anca Tomoioagă, conf. univ. dr. Oana Brîndaș - 12.600 lei
7. AntreprenorIng - Bogdan Berke, reprezentant Cercul Științific Studențesc ,,Self-up" -12.300 lei
8. Deplastificat - Andra Cloștorfeanu, elevă  - 17.000 lei
9. Tineri speciali în viața de zi cu zi - Asociația Corabia Speranței - 23.500 lei
Claudia Abrudan,
director executiv
Despre Fundația Comunitară Oradea
 Fundația Comunitară Oradea este o organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit, care își propune îmbunătăţirea vieţii locuitorilor din judeţul Bihor prin mobilizarea şi distribuirea de resurse pentru iniţiative locale. Facem posibil acest lucru prin încurajarea spiritului filantropic și de responsabilitate socială al organizaţiilor non-guvernamentale, companiilor și persoanelor fizice/grupurilor de iniţiativă, cu scopul de a acoperi nevoile mereu în schimbare ale comunității.
Fundația Comunitară Oradea face parte din programul național de "Fundații Comunitare", inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Fundația pentru Parteneriat și Fundația Pact, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și Romanian-American Foundation.
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Am avut Gala comunității bihorene, ediția a III-a.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:37:38 Ora standard a Europei de Est