Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Radio ZU va transmite LIVE din Piața Unirii, iar Oradea devine O.F.B. (orașul faptelor bune)!

7 zile și 7 nopți,

Radio ZU va transmite LIVE din Piața Unirii, iar Oradea devine O.F.B. (orașul faptelor bune)!

Radio ZU și Visit Oradea, cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea, construiesc orașul care trăiește și dăruiește în inima Târgului de Crăciun Oradea.

Timp de o săptămână, între 15-21 decembrie, Oradea devine #OrașulFaptelorBune, iar opt dintre DJ-ii Radio ZU se vor muta într-o casă special construită în Piața Unirii la Târgul de Crăciun Oradea. Acolo vor trăi pe tot parcursul acestei perioade și au ca misiune să realizeze cât mai multe fapte bune prin intermediul orădenilor.
Cei opt DJ-i de la Radio ZU care vor locui în Orașul Faptelor Bune din Piața Unirii sunt: Daniel Buzdugan, Mihai Morar, Răzvan Popescu, Flick „Domnul Rimă", Raluca Benavides, Emma Ștefan, Tea Teodorescu și Adi Mihăilă „The Hitman". Între 15 și 21 decembrie 2019, domiciliul lor va fi o casă de sticlă construită special pentru ei în Piața Unirii, totul desfășurându-se live, 24 de ore din 24. Această combinație de studio de radio și apartament va conține toate dotările de care cei opt au nevoie pentru a-și duce misiunea la bun sfârșit. Au microfoane, mixer, dormitoare, dușuri, o bucătărie mică, o zonă de relaxare și o echipă de colegi gata să îi ajute pentru a duce la bun sfârșit orice faptă bună.
DJ-ii ZU îi îndeamnă pe toți românii să se uite atent în jurul lor și dacă pot ajuta pe cineva care are nevoie, să o facă. Orașul Faptelor Bune este doar punctul de plecare al acestei inițiative; împreună putem face România Faptelor Bune. Cei care vor să se implice dar nu știu de unde să înceapă pot arunca o privire pe www.radiozu.ro/orasulfaptelorbune. Aici este disponibilă o platformă în care se pot înscrie și cei care au nevoie, dar și cei care vor să le vină în ajutor celor care au nevoie.
Campania „Orașul faptelor bune" este la a patra ediție, în primii trei ani casa de sticlă fiind amplasată în Piața Universității din București. Faptul că Oradea devine primul oraș după Capitală care va găzdui studioul de sticlă Radio ZU a fost anunțat azi (ieri, 25 noiembrie - n.n.), în cursul emisiunii de dimineață. Anul trecut, în cadrul caravanei s-au strâns peste 250 de mii de dolari în urna montată în casa Radio ZU. Organizatorii evenimentului speră că și la Oradea va fi un mare succes această campanie.
Așa cum s-a întâmplat și la primele ediții, Orașul Faptelor Bune va găzdui și o serie de concerte cu unii dintre cei mai cunoscuți artiști români. Vor concerta în Piața Unirii: Smiley, Delia, Alexandra Stan, Irina Rimes și The Motans.
Târgul de Crăciun din Oradea își deschide porțile vineri, 29 noiembrie 2019, la ora 18.00. Visit Oradea pregătește din plin evenimentul; în Piața Unirii au fost montate deja bradul, roata-carusel uriașă, iluminatul de sărbători, precum și căsuțele de unde cei interesați vor putea achiziționa bunătățile specifice sărbătorilor de iarnă.
Mulțumim, Visit Oradea, pentru marea surpriză a anului și a Târgului!
Mulțumim, Radio ZU, că ne-ați ales pe noi, după bucureșteni. Să vă simțiți (acasă) ca acasă, la Oradea Faptelor Bune, unde se construiește frumosul din cuvânt, cu un Primar de mare ispravă, cu un ministru al Fondurilor Europene, cu oameni unu și unu, care nu fac politică, ci Fapte Mari, care cresc și se văd zilnic. Priviți în jur: aici se sparge, aici se dărâmă, aici (se) crește, aici (se) înflorește. Oradea înflorește în mandatul (mandatele) marelui nostru Primar. Nu-i dăm numele pentru că-l cunoaște o țară, iar numele i-a devenit renume. La noi, Ilie nu e doar un prooroc care binecuvintează, ci Primarul Bolojan sub care O.F.B.(orașul faptelor bune) înflorește! Moise-Ovidiu Dan este alături de Radio ZU! Ei cu vocea și cu știința showului, noi cu imaginile care vorbesc în cuvintele grăitoare, reale, netrunchiate ale realității și actualității orădene. Mulțumim, domnule președinte Mihai Jurca! Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Radio ZU va transmite LIVE din Piața Unirii, iar Oradea devine O.F.B. (orașul faptelor bune)!

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:27:51 Ora standard a Europei de Est