Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Alături de copiii nevoiași”

Un milion de stele, ediția 2019

,,Alături de copiii nevoiași”

Asociațiile Caritas Eparhial Oradea și Caritas Catolica Oradea au organizat, în ultima zi a lunii octombrie, a.c., evenimentul anual Un milion de stele, ediția 2019: ,,Alături de copiii nevoiași", care a avut loc începând cu ora 18.00, pe platoul dintre Sanctuarul ,,Adormirea Maicii Domnului" (Parc Olosig) și Centrul Rezidențial Casa Frențiu.

Un milion de stele este o iniţiativă Caritas ce se desfăşoară, în prezent, în mai multe ţări europene (Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg, Elveţia și România), având ca scop încurajarea cetățenilor de a se implica în crearea unei schimbări reale prin voluntariat, prin participarea la colecte și prin accesarea de servicii oferite de structurile de economie socială.
Acțiunea a reunit zeci de participanți, tineri și vârstnici deopotrivă, care au aprins lumânările solidarității pentru a oferi un semn vizibil de conștientizare a situației celor marginalizați. Participanții au primit ceai și gustări din partea organizatorilor precum și pliante informative cu activitățile și serviciile sociale ale celor două asociații.
Debutul serii a fost marcat de discursurile invitaților, Pr. Varga Sándor și Preasfințitul Virgil Bercea, urmat de un moment muzical oferit de tânăra Anastasia Pál, iar în încheiere, corul Enjoy Music, al Biroului Pastoral pentru Laici al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, alcătuit din elevii claselor primare ale Liceului Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu", au surprins publicul cu un flash mob desfășurat pe scările bisericii, în cadrul căruia au cântat și interpretat coregrafic câteva piese îndrăgite, în aplauzele audienței. Momentul a fost condus de către Ovidiu Lazăr, Alexandru Cristea și Pr. Paul Popa.
Am adus cu mine un cuvânt al Papei Francisc: ,,Nu stabilim noi cine este aproapele, dar nevoiașii știu cine le este aproape". Cumva aceste lumânări ne invocă acel gând de a ne apropia unul față de celălalt, oamenii iubesc lumina, tânjesc după lumină și se apropie de lumină. Din păcate lumea digitalizată nu ne învață să fim aproape unii de ceilalți, să simțim apropierea unul de altul dar tot ceea ce facem pentru nevoiași, tot ceea ce facem pentru cei care suferă să o facem cu gândul că suntem aproape unii de alții. Vă doresc ca în aceste clipe să ne simțim aproape unul față de celălalt în sensul adevărat al cuvântului. Pr. Varga Sándor
Ubi caritas ibi Deus est! Suntem aici, în această seară și vedem că, în fața noastră, pe jos este scris, din lumânări,"CARITAS" și asta înseamnă că și Dumnezeu este aici pentru că unde doi sau trei se adună în numele lui și El este în mijlocul nostru. Ne-am adunat pentru a susține o idee sfântă, spun eu, aceea de a fi aproape celui care este mai sărac decât mine. Ne-am adunat în această seară pentru a înțelege că, dincolo de caritatea umană pe care o putem face noi, este caritatea divină, caritate care se exprimă mai ales prin iubire. Reușim, cu adevărat, să dăm un dram de iubire în jurul nostru? Înseamnă că reușim să transmitem speranța. Caritas-urile care lucrează aici în Oradea, acest lucru doresc să-l facă: să transmită un pic de speranță, prin iubire, celor care sunt fără de speranță, adeseori. Bunul Dumnezeu să ne ajute pe fiecare dintre noi să rămână aproape de cei care sunt mai săraci decât noi, și din punct de vedere material și din punct de vedere spiritual. Să-i înțelegem pe cei de lângă noi, iar Maica Sfântă să ne ocrotească mereu pentru ca aceste Caritas-uri care lucrează în Oradea să poată să-și facă datoria pe deplin. PSS Virgil Bercea
Cea mai mare misiune a noastră este de a duce lumină acolo unde este întuneric. Dar cine ar vrea să coboare în întuneric? Nimeni sau prea puțini. Pentru că întunericul înspăimântă, te tulbură, îți provoacă o frică teribilă. Ignoranța este iluzia celor care cred că anumite lucruri nu există doar pentru că ei nu le văd. Misiunea noastră este să facem tocmai acest lucru: să intrăm cu lumina lui Dumnezeu, a conștiinței, a cunoașterii, cu încredere și cu puterea Tatălui pentru a duce lumina și eliberarea infernului inimii. Noi suntem fiii luminii, noi suntem fiii lui Dumnezeu. Vă mulțumesc că ați venit să aprindeți o lumină și să fiți lumina celor din jurul vostru! Pr. Olimpiu Todorean
Alături de cei aflați în dificultate
Din dorința de a sprijini copiii din familiile aflate în dificultate, Asociația Caritas Eparhial Oradea derulează de opt ani programe socio-educaționale de sprijin pentru familiile aflate în dificultate. În urma vizitării și a observării comunității defavorizate şi marginalizate din satul Ioaniş, comunitate aflată în risc de sărăcie, s-a decis înființarea centrului ,,Sfântul Martin" deoarece s-a identificat nevoia reală de a oferi copiilor din această comunitate o alternativă şi, totodată, o şansă la educaţie. Astăzi, Centrul After school din Ioaniş oferă zilnic servicii educaționale pentru 50 de copii de clasele I -IV și, în fiecare vineri, pentru 14 copii de clasa pregătitoare (nu există clasa zero - n.n.) care participă la activități educative, fiind pregătiți pentru integrarea în clasa I.
Acțiuni caritabile și de promovare a voluntariatului
În luna octombrie a acestui an, Asociația Caritas Eparhial Oradea a demarat proiectul socio-educațional „Uniți pentru comunitate", susținut de Inspectoratul Școlar Județean, ce se va derula pe toată perioada anului școlar 2019-2020 în parteneriat cu șapte licee orădene: Liceul Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu", Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga", Colegiul Național ,,Onisifor Ghibu", Colegiul Economic ,,Partenie Cosma", Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu", Colegiul Național ,,Iosif Vulcan" și Colegiul Național ,,Mihai Eminescu".
Elevii claselor a 9-a și a 10-a ai Liceului Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu" au participat la discuții pe tema importanței voluntariatului și a oportunităților de voluntariat social, în cadrul seminarelor de promovare a voluntariatului susținute de echipa Caritas Eparhial.
Totodată, dând curs apelului nostru, elevii și profesorii din cele trei locații ale Liceului Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu", susținuți de conducerea liceului, au strâns alimente neperisabile pentru cei aproape 160 de beneficiari ai asociației, care primesc zilnic o masă caldă oferită la Centrul „Sf. Martin" din Ioaniș și Cantina Socială din Oradea. Cu această ocazie s-au colectat sute de litri de ulei, sute de kilograme de zahăr, de făină de grâu, de făină de mălai, de orez, zeci de kg de fasole uscată, de griș, de paste făinoase și zeci de pachete de condimente și dulciuri.
Activitățile de promovare a voluntariatului și acțiunile caritabile din instituțiile de învățământ vor avea loc lunar, în fiecare dintre liceele partenere, luna noiembrie fiind dedicată Liceului Teoretic ,,Lucian Blaga". Le mulțumim pe această cale elevilor și profesorilor binevoitori!
Ioana Tuță,
coordonator voluntari

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:08:38 Ora standard a Europei de Est