Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Întâlnirea de poveste a bunicilor

Punte între generații

Întâlnirea de poveste a bunicilor

De patru ani, elevii clasei a IV-a A, de la Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna", coordonați de dna. prof. Cristiana Vidican, au demarat, anual, câte o întâlnire de suflet cu bunicii lor.

Totul a pornit de la faptul că am ajuns să ne vedem aproape zilnic, conducându-i pe elevi la prânz spre poartă, unde-i așteptau bunicii lor dragi. Pe de altă parte, nepoții povesteau cum bunicii sunt cei care le fac copilăria minunată, cei cu care își petrec foarte mult timp (până ajung părinții acasă). Și sunt absolut convinsă că acești copii sunt pentru bunici sensul lor în viață, rostul pentru care ignoră orice neajunsuri.

Întâlnirea recentă cu bunicii s-a desfășurat în Săptămâna dedicată Centenarului Oltea. Discuțiile au  pornit de lecția (de istorie) ,,Copilăria de ieri - copilăria de azi". Au fost răscolite amintiri, cu multă emoție și nostalgie, vremuri când majoritatea jucăriilor erau confecționate de ei, pentru că nu se găseau altele. La întrebarea firească Ce însemna Hai la joacă! niciunul din cei prezenți nu ar fi conceput joaca egal statul în casă cu ochii ațintiți asupra unui ecran; joaca de altădată însemna mișcare, bucurie, zgomot, oboseală fizică pentru că alergai cât te țineau picioarele. Ne-am dat seama cât de puțin îi trebuia copilului de odinioară să fie fericit. Făcând o comparație între cele două copilării, am concluzionat că elevii de astăzi aduși și duși cu mașina zi de zi, chiar nu sunt vinovați pentru că nu știu să meargă încolonați unii în spatele celorlalți. Făcându-li-se toate mofturile. Copiii fiind prezenți la întâlnire au ascultat fascinați ce îndatoriri aveau bunicii lor în clasele primare: să aibă grijă de frații mai mici, să se ocupe de animalele de pe lângă casă, să facă de mâncare, să termine treaba din grădină și abia apoi să se ocupe și de lecțiile pentru a doua zi. Bunica Antoniei ne-a mărturisit, spre surprinderea tuturor, care a fost prima mâncare făcută la 6 ani, în timp ce își aștepta părinții să se întoarcă de la câmp. Aceasta era viața la țară. Cu toate acestea, importanța învățăturii nu a fost niciodată diminuată, părinții fiind conștienți că doar așa odraslele lor se pot realiza și își pot depăși condiția. Bunica Anastasiei (doamna Doina) s-a mutat cu familia la Oradea din Săcădat, odată cu începerea școlii. Părinții dumneaei îi doreau o educație aleasă, iar după ore, participa la tot felul de cercuri de teatru, de pictură, de dans la Palatul Copiilor. Toate acestea au ajutat-o să ajungă elevă fruntașă la Liceul ,,E. Gojdu". Coincidență sau nu, bunica Ana, a Iuliei, e tot din Săcădat. Timp de patru ani au fost fericite că au nepoate în aceeași clasă, și s-au revăzut cu mare plăcere. Bunicii au povestit cum au schimbat banii din frunze pe bani adevărați, în urma muncii la cooperativă, atât cât puteau, potrivit vârstei lor. La subiectul de a face bani, elevii mei au povestit cu mândrie cum au confecționat ei mărțișoare și felicitări de 8 Martie pe care le-au vândut, iar din banii câștigați într-un an au ajutat copii dezavantajați, iar în alți ani și-au luat pizza sau înghețată. Copilăria de ieri, de azi, de mâine rămâne tărâmul fermecat unde totul este posibil, unde fiecare cavaler sau prințesă are puteri magice. Finalul întâlnirii nu a ieșit din tiparele celorlalți ani: bunicii și-au răsfățat adorații nepoți cât pentru o petrecere ca de poveste. Noutatea acestei întâlniri a constat în surpriza pe care au primit-o bunicii: poezioare, desene, colaje unele mai frumoase decât altele, iar dăscălița le-a pregătit bunicilor câte o diplomă cu sigla Centenarului.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:02:51 Ora standard a Europei de Est