Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Eveniment de comemorare a Holocaustului

La Școala Creștină Privată din Carterul Romilor Tinca

Eveniment de comemorare a Holocaustului

Școala Creștină Privată din Carterul Romilor Tinca, în parteneriat cu Fundația People to People, vă invită la evenimentul de comemorare a Holocaustului.

Evenimentul va avea loc în data de 9 octombrie 2019, la sediul unității de învățământ, Str. Prahovei, Nr. 11, Tinca, începând cu ora 13.00.
Întâlnirea se adresează cadrelor didactice cu scopul de a comemora Holocaustul și pentru a acorda sprijin de specialitate pentru organizarea și desfășurarea de activități cu tematici similare în unitățile de învățământ cu populație școlară provenită din comunitățile de romi. Menționăm că, până în prezent au confirmat participarea peste 30 de cadre didactice din opt școli partenere.
Ziua Holocaustului este marcată, în România, în fiecare an, la data de 9 octombrie și a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, la propunerea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel.
Daniela Tütös

Trimite email
miercuri, 29 ianuarie 2025, 07:52:36 Ora standard a Europei de Est