Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

„Zloată sau Viitorul Președinte al României”, pamflet socio-politic de Radu Popescu

Prima premieră a stagiunii 2019-2020 a Trupei Iosif Vulcan

„Zloată sau Viitorul Președinte al României”, pamflet socio-politic de Radu Popescu

Trupa Iosif Vulcan a Teatrului ,,Regina Maria" se pregătește de prima premieră a stagiunii 2019-2020: „Zloată sau Viitorul Președinte al României", pamflet socio-politic de Radu Popescu în regia lui Eugen Țugulea, care va avea loc joi, 10 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Arcadia.

Textul care stă la baza spectacolului pus în scenă la Teatrul Arcadia îi aparține autorului Radu Popescu, dramaturg, regizor de teatru și manager cultural, fondator al Teatrului Apropo și al Festivalului Bucharest Fringe - Maratonul Teatrului Independent. La ediția din 2018 a  „Concursului de creație dramatică dedicat piesei scurte" organizat de Teatrul ,,Regina Maria", în cadrul Festivalului de Teatru Scurt, scriitorul a participat cu două texte: „Zloată (Viitorul Președinte al României)", nominalizat pentru premiu și „Cu drona", textul câștigător.
Regia artistică și interpretarea personajului îi aparțin domnului Eugen Țugulea. Actor al Teatrului ,,Regina Maria" de mai bine de 50 de ani, activ și implicat, a făcut parte - alături de criticii de teatru Claudiu Groza și Oana Borș - din juriul desemnat să aleagă câștigătorul în ediția de anul trecut a Concursului de Creație Dramatică. Cu toate că textul „Cu drona" a fost votat în unanimitate, personajul Silviu Moisă din textul „Zloată sau Viitorul Președinte al României" i-a atras atenția în mod deosebit domnului Țugulea, care, motivat de reacțiile pozitive primite după încheierea spectacolului-lectură din cadrul FITO, a decis ca stagiunea aceasta să îl pună în scenă la Sala Arcadia.
Întreaga acțiune se petrece într-un tramvai. Silviu Moisă, un cetățean afectat psihic, este în plină campanie electorală. Perorează despre cât de potrivit este el pentru rolul de Președinte, în timp ce înmânează celorlalți călători materiale promoționale menite să-i consolideze imaginea de „canditat". Pare că-l recunoașteți, așa e? „Nebunul din tramvai„. Cu toții știm un astfel de personaj, însă nu-l subestimați pe Silviu Moisă. El este un om „la zi": are Facebook, WhatsApp și urmărește cele mai interesante emisiuni pe Discovery și Viasat History.
După cum sugerează și titlul, piesa este un amestec de trăiri antinomice ale personajului bipolar: o zloată interioară pe care acesta o transmite spectatorilor ce au rolul de călători în acest tramvai simbolic. Ei pot alege să se implice sau nu. Lui nu-i pasă, pentru că el știe ce are de făcut. În toată debandada psihică pe care o manifestă, uneori ceea ce spune e de o luciditate dureroasă: „Știți ce e cel mai trist? Că cei ca mine au ajuns să spună adevărul. Ăsta e Adevărul. Și eu îl urlu în fața voastră! E un pic trist, nu?"
Din echipa de creație a spectacolului fac parte actorul Tiberiu Covaci, în calitate de asistent regie artistică și Mădălina Baciu, o tânără cu mult potențial artistic, care se află la al doilea proiect în care se implică în calitate de scenograf, după ce a realizat, la sfârșitul anului trecut, decorul spectacolului Trupei Arcadia, „Sania lui Moș Crăciun".
Echipa tehnică este formată din: Petru Papp (regia tehnică), Adeline Tripa (sufleor), Adrian Gherdan (lumini), Sergiu Domide și Lucian Obadă (sunet).
Dacă nu reușiți să ajungeți la premiera de joi, vă așteptăm cu drag la următoarele reprezentații, care vor avea loc în data de 26 octombrie și în data de 5 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Arcadia.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului de marți până vineri, în intervalul orar 12.00 - 18.00 și sâmbăta, între orele 10.00-13.00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.
Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0372/368.475
Ramona Gabriela Nemeș,
secretar literar

Trimite email
joi, 10 aprilie 2025, 17:58:45 Ora de vară a Europei de Est