Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Vânătoarea de litere”

Campanie de promovare a hub-ului Fundației Comunitare Oradea,

,,Vânătoarea de litere”

Fundația Comunitară Oradea și-a schimbat casa! Ne-am mutat într-un spațiu nou, primitor și deschis pentru toți oamenii implicați activ în comunitatea noastră, despre care vom dezvălui mai multe în 14 Octombrie, odată cu inaugurarea acestui spațiu.

Noul nostru spațiu este destinat comunității, astfel ieri am lansat "Vânătoarea de litere", o campanie de promovare a hub-ului Fundației Comunitare Oradea, în care invităm toți orădenii să se implice!
În ce constă această campanie? Am afișat în locații diferite din Oradea câte un afiș cu o literă din noul nume al hub-ului nostru și cu un indiciu despre locația unde se găsește următoarea literă din denumire.
Cei care doresc să se alăture campaniei noastre trebuie să "vâneze" literele în locațiile din oraș, să le fotografieze și să le încarce pe pagina de Facebook a evenimentului "Vânătoarea de litere" https://www.facebook.com/events/485659392017371/, iar mai apoi să ghicească noul nume al hub-ului nostru. Atunci când o persoană adaugă o fotografie, trebuie să eticheteze locația unde a găsit litera. Pentru fiecare fotografie încărcată, Vernicolor România va sprijini cu 1 leu programul Fondul Științescu Oradea.
 Participanții la campanie, atunci când adaugă fotografia cu litera pe pagina evenimentului nu doar fac o faptă bună, susținând Fondul Științescu Oradea, dar intră și în cursa pentru cele 12 premii puse la bătaie: cinci cărți, cinci invitații duble la Cinema Lotus, o cină pentru două persoane la Steak Hub Ramada, două pizza și două băuturi la pizzeria Vezuv din Lotus 2.
Odată cu finalizarea campaniei "Vânătoarea de litere", în data de 14 Octombrie, vom dezvălui numele hub-ului Fundației Comunitare Oradea și vom anunța câștigătorii premiilor.
Claudia Abrudan
director executiv Fundația Comunitară Oradea
 
Despre Fundația Comunitară Oradea
 Fundația Comunitară Oradea este o organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit, care își propune îmbunătăţirea vieţii locuitorilor din judeţul Bihor prin mobilizarea şi distribuirea de resurse pentru iniţiative locale. Facem posibil acest lucru prin încurajarea spiritului filantropic și de responsabilitate socială al organizaţiilor non-guvernamentale, companiilor și persoanelor fizice/grupurilor de iniţiativă, cu scopul de a acoperi nevoile mereu în schimbare ale comunității.
Fundația Comunitară Oradea face parte din programul național de "Fundații Comunitare", inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Fundația pentru Parteneriat și Fundația Pact, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și Romanian-American Foundation. 

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:35:21 Ora standard a Europei de Est