Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Deschiderea anului universitar 2019-2020

Marți, la Sala Polivalentă, a avut loc

Deschiderea anului universitar 2019-2020

Marți, 1 octombrie 2019, la orele amiezii, am participat la deschiderea festivă, oficială a anului universitar 2019-2020 la Universitatea (de stat) din Oradea.

Sala Polivalentă a Universității din Oradea s-a umplut, din nou, marți, de studenți ,,boboci", cadre didactice universitare, senatori universitari și studenți senatori, părinți, precum și de studenți artiști, care au deschis și au închis cu cântec ceremonialul...
Doamna prorector Ligia Olivia Burtă, tânără și energică, precum în Noaptea Cercetătorilor, când a ținut-o șnur într-o veselie, alături de tinerii cu ghete speciale, acum în calitate de moderator, a prezentat prezidiul și a lansat invitațiile la microfon, dar a și punctat mereu, referindu-se atât la studenții și activitățile pe care îi (și le) monitorizează, cât și la structurile instituției (Consiliul de Administrație și Senatul universitar).
Într-o zi specială ca aceasta, domnul rector Constantin Bungău s-a arătat încântat de un nou început, care se întrevede promițător din mai multe puncte de vedere și le vom deduce lesne, parcurgând câteva fragmente din discursul domniei sale (și din bilanțul relevant prezentat).      
,,Ne mândrim atât cu un număr însemnat de studenți, dar și cu potențialul de a atrage fonduri europene"
,,Suntem foarte aproape de anul 2020, an cu mare însemnătate pentru învățământul superior orădean. Vom sărbători 240 de ani de învățământ superior la Oradea, Universitatea din Oradea mândrindu-se după atâta timp cu o ofertă educațională extrem de variată și bogată. Școlarizăm studenți în cadrul a 99 de programe de licență, 61 de programe de master și 17 domenii de doctorat. Chiar dacă nu am mai școlarizat studenți în anul I la un program de studiu din zona inginerească, am înființat unul nou, iar la studii universitare de doctorat, față de anul trecut, am reușit să adăugăm încă trei domenii, înființate anul acesta. Punem accent pe domeniile strategice de dezvoltare la nivel european și global. Admiterea din acest an este foarte promițătoare pentru viitorul universității noastre, avem o creștere medie de 10% pe universitate la studii de licență. Sunt facultăți care au avut o creștere și de 20%. Astfel, în urma finalizării admiterii, U.O. are numai în anul I: 3.580 de studenți în primul an la licență; 1.479 de studenți în primul an la master; 162 de studenți în primul an la doctorat, totalizând 5.221 de studenți în anul I la licență, masterat și doctorat. Am atras studenți străini în anul I din 29 de țări (Africa de Sud, Algeria, Australia, Austria, Belgia... Siria, Suedia, Tunisia, Turcia, Ungaria).  Din totalul de peste 17.000 de studenți, 1.021 sunt studenți străini.
Ne mândrim atât cu un număr însemnat de studenți, dar și cu potențialul de a atrage fonduri europene pentru facilitățile campusului nostru și pentru dezvoltarea procesului de învățământ (avem proiecte, în acest moment, contractate sau în faze de prefinanțare). Peste 102 cereri de finanțare au fost depuse doar anul acesta. În acest an universitar vom executa un retrofiting la un număr de nouă clădiri ale universității și vom demara sau continua construirea a nu mai puțin de șase clădiri noi pentru universitate. Dintre acestea, trei clădiri noi în parteneriat cu Primăria Oradea (două cămine studențești și un Centru de Transfer Tehnologic în domeniul SmartIndustry, o clădire nouă (Parcul Științific și Tehnologic), reabilitarea unei clădiri din dotarea Facultății de Medicină și Farmacie din Campusul Farmacie, în colaborare cu Consiliul Județean, și nu mai puțin de 10 clădiri prin proiectele universității (opt renovări capitale, cinci dintre acestea sunt clădirile ruinate preluate de la armată și un cămin studențesc nou de aproximativ 800 de locuri realizat prin Compania Națională de Investiții...
Consider că, niciodată în istoria ei, Universitatea din Oradea nu a mai beneficiat de atâtea proiecte în infrastructură!
Trebuie să remarc aici și strădaniile partenerilor noștri din clinicile/spitalele partenere care se preocupă prin proiecte moderne să îmbunătățească facilitățile pentru învățământul practicat cu studenții și rezidenții din domeniul medical".
Adresându-se studenților, domnul rector a spus: ,,Ca în fiecare an, vă mulțumesc pentru că ați ales Universitatea din Oradea și vă încurajez să vă lăsați educați și inspirați de profesorii voștri... Motto-ul Universității din Oradea este ,,Trepte spre viitor". Nu va fi ușor să urcați aceste trepte, dar fiecare zi petrecută aici ar trebui să vă motiveze încă din primii ani de studiu să vă construiți viitorul așa cum îl doriți..."
Adresându-se colegilor (cadrelor didactice), le-a reamintit titlul obținut de instituția pe care o slujesc, calificativul ARACIS : „Grad de Încredere Ridicat", dar și forța lor, constând nu atât în numărul impresionant: 883 de titulari (118 profesori universitari, 206 conferențiari, 445 șefi de lucrări și 114 asistenți universitari), 487  personal didactic auxiliar și nedidactic,  un total de 1.370 de colegi, dintre care 90 de conducători de doctorat, cât și calitatea lor umană și de înaltă competență profesională.
,,Noi nu vindem talente, dar ne străduim să le șlefuim"
Mai noul președinte al Senatului universitar și președinte Mensa, conf. univ. dr. Aurel Căuș, s-a arătat emoționat (un fel de a spune): ,,Noi nu vindem talente, dar ne străduim să le șlefuim. Noi nu vindem nici măcar informație pentru că se găsește aproape integral pe Google..., dar încercăm să vă învățăm, dragi boboci, să faceți diferența între adevărul științific și postările mai mult sau mai puțin documentate care se înghesuie în spațiul virtual (...). Noi dorim să vă sprijinim să fiți stăpâni ai tehnologiei și informației și nu stăpâniți de aceasta".
,,Vă mulțumesc că ați ales Oradea"
Adresându-se studenților (,,bobocilor"), domnul viceprimar Florin Birta a ținut să le mulțumească deschis pentru alegerea făcută. ,,Vă mulțumesc că ați ales Oradea și vă spun și de ce, pentru că conform datelor statistice, sunt nouă români pe oră care pleacă din țară. Asta înseamnă într-o zi peste 200 de români și într-un an peste 85.000 de români care-și caută destinul în altă parte (...); înseamnă  aproape jumătate din populația orașului nostru (...) Și-atunci trebuie să oprim acest lucru real, nu doar declarativ", a mai spus domnul viceprimar și a ținut să repete un adevăr: ,,un oraș puternic nu poate exista fără o universitate puternică". În consecință, a mulțumit conducerii Universității pentru că a înțeles acest lucru și a asigurat-o de tot sprijinul conducerii Primăriei și Consiliului Local pentru a deveni o universitate puternică.
,,Să nu uitați aceste trei coordonate: încrederea, înțelepciunea și tenacitatea"
I-am ascultat apoi pe vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, domnul Traian Bodea (plecat vreo șapte ani la Viena, care acum declară sus și tare că ,,Nicăieri nu-i ca acasă") și pe preasfințitul episcop greco-catolic Virgil Bercea. Așa cum ne-a obișnuit, preasfințitul părinte episcop Virgil Bercea a dorit să ne pună la suflet, dar mai cu seamă să le (re)amintească studenților trei coordonate importante: încrederea, înțelepciunea și tenacitatea. ,,Bunul Dumnezeu să vă ajute în acest an universitar să nu uitați aceste trei coordonate: încrederea, înțelepciunea și tenacitatea pentru a face binele, a căuta frumosul și a merge pe urmele adevărului".
,,Educația este cea mai puternică armă pe care voi o puteți folosi pentru a schimba lumea" - Nelson Mandela
Din partea studenților, au avut intervenții la microfon Alin Cîndea, președintele studenților senatori ai Universității și o ,,boboacă" artistă de nota 10, Ioana Sandu; prin citat, dar și prin mesaje sincere, Alin s-a adresat ,,bobocilor" îndemnându-i să-și trăiască activ viața de student, implicându-se, participând la acțiunile asociațiilor studențești. Ioana ne-a spus ce a determinat-o pe ea să facă această alegere, în ciuda faptului că mulți au îndemnat-o să plece spre alte zări...  
Ca și anul universitar trecut, la final, decanii celor 15 facultăți au felicitat și au înmânat câte un carnet de excelență și un trandafir studentului (studenților) care a(u) intrat cu cea mai mare medie la facultatea respectivă.
Moise-Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze (67 de poze) în Galeria foto: Deschiderea anului universitar 2019-2020.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:42:29 Ora standard a Europei de Est