Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Corul Școlii Gimnaziale ,,Szacsvay Imre” a cântat la București

Proiectul ,,Orașul cântă”

Corul Școlii Gimnaziale ,,Szacsvay Imre” a cântat la București

Elevii Școlii Gimnaziale ,,Szacsvay Imre" din Oradea au luat parte la proiectul ,,Orașul cântă", proiect asociat Festivalului Internațional George Enescu și organizat de Programul Național Cantus Mundi prin Corul Național de Cameră ,,Madrigal - Marin Constantin", cu sprijinul Primăriei Municipiului București, prin PROEDUS - Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive.

Acest proiect oferă bucureștenilor peste 250 de evenimente muzicale neconvenționale, care au loc în parcuri, muzee, centre comerciale și clădiri de birouri din toate colțurile Bucureștiului în perioada 31 august - 22 septembrie. Concertele și recitalurile sunt susținute de peste 2.000 de copii și tineri din Programul Național Cantus Mundi, precum și de artiști invitați. Acest program complex și ambițios a pus în mișcare nu doar mii de muzicieni, coriști și instrumentiști, ci și sute de tehnicieni, specialiști și coordonatori din cadrul Programului Național Cantus Mundi, care toți și-au propus să dăruiască publicului frumusețea muzicii culte.
Corul Școlii Gimnaziale ,,Szacsvay Imre" a fost unul dintre corurile selectate în program, astfel o parte a corului, 20 de elevi, au avut ocazia de a vizita Bucureștiul, și de a susține trei  recitaluri în două centre comerciale și în Parcul Drumul Taberei, în perioada 13-15 septembrie 2019.
Corul s-a prezentat deseori cu program artistic la diferite evenimente de comemorare ale comunității maghiare din Oradea, însă prima apariție importantă a fost în anul școlar 2017-2018 la Olimpiada Corală Națională, când la Piatra Neamț, la etapa națională, a câștigat premiul I - la categoria școlilor generale/gimnaziale. În anul școlar 2018-2019, corul a câștigat premiul I. la aceeași Olimpiadă Corală Națională - etapa regională.
În București, Corul Școlii ,,Szacsvay Imre" s-a prezentat cu un repertoriu susținut timp de 20 de minute, alcătuit din piese la două și trei voci din diferite epoci muzicale, a capella sau cu  acompaniament instrumental, muzică cultă și prelucrări folclorice în cinci limbi: maghiară, română, latină, germană, franceză. A prezentat două piese foarte cunoscute: Balázs Árpád: Bodzavirág (din filmul de scurtmetraj: ,,Mindenki" - Sing, care a primit premiul Oscar în 2017) soliști: Madarász Melissa și Csengeri Bicsak Csongor, și o piesă de Bruno Coulais: Vois sur ton Chemin (din filmul: ,,Les Choristes"). Ultima piesă este o prelucrare folclorică la trei voci de Ion Șerfezi: Cât îi țara Crișului. Corul a  fost acompaniat live la pian de domnul Kiss Huba Ernő.
La cele trei apariții, corul a cântat împreună cu alte coruri din București: ,,Sunete vesele" și ,,Românașul" - corul Palatului Național al Copiilor din București. Astfel vocile curate ale copiilor au încununat aceste evenimente cu o prelucrare a piesei ,,Coborâi din deal în vale" și imnul ,,Cantus Mundi".
Felicitări și mulțumiri tuturor!
Aș dori  să mulțumesc tuturor celor care au făcut tot posibilul ca membrii corului Școlii Gimnaziale ,,Szacsvay Imre" din Oradea să ia parte la acest eveniment.
Mulțumiri organizatorilor, corului ,,Madrigal - Marin Constantin", care ne-au dat posibilitatea de a prezenta roadele muncii noastre publicului bucureștean, ne-au asigurat o cazare de patru stele la hotelul ,,Phoenicia Express", răsplătindu-ne munca cu această experiență și mici cadouri.
Mulțumiri Consiliului Județean Bihor, care a asigurat banii necesari călătoriei cu trenul dus-întors la cușetă pentru cei 19 copii și doi adulți.
Mulțumiri copiilor, care depun cu bucurie acest efort de a lucra tot anul la piesele prezentate, dar și părinților, care votează, dau încredere acestei activități corale, și nu în ultimul rând, mulțumiri Direcțiunii și comunității profesorale Szacsvay, care ne susțin necontenit.
Kiss Tünde Anna,
dirijorul corului Szacsvay
 
Felicitări, dragi ambasadori ai Oradiei și Bihorului!
Felicitări, dragi elevi coriști de nota 10! Voi sunteți ambasadorii noștri cei mai frumoși și cei mai minunați!
Felicitări, doamnă profesor Kiss Tünde Anna!
Felicitări, doamnă director Gabriella Pasztor!
Cu prețuire,
Ovidiu Dan

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:17:35 Ora standard a Europei de Est