Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

O expoziție inedită, cu anotimpuri, animale și organe

Gimnaziștii gojdiști au realizat

O expoziție inedită, cu anotimpuri, animale și organe

Elevii din clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a, de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, care învață biologia cu prof. Mioara Pogan (consilierul educativ al colegiului), au amenajat o expoziție inedită.

 După studierea organelor interne ale corpului uman, profesoara și-a propus să evalueze și să consolideze cunoștințele însușite prin realizarea unor mulaje din plastilină, ceramică sau gips, cât mai apropiate de organul studiat.
„Prin intermediul acestei expoziții, am urmărit atât fixarea, cât și evaluarea cunoștințelor teoretice însușite, precum și stimularea creativității. La vârsta aceasta, elevii sunt spontani, creativi, plini de idei și dornici de afirmare”, ne-a declarat profesoara de biologie.
Iar lucrările adeveresc cele spuse de profesoara de biologie.
Teodora Frățilă și Kovacs Regina au realizat, deosebit de sugestiv, rinichiul în secțiune; trei băieți (Matei Pintea, Bogdan Ionașcu și Răzvan Mahu) au modelat o mână cu degetele afectate de degerături; Dan Mihai Ghiță s-a ocupat de encefal, la fel și Lorena Cebuc și Ioana Sebeșan, dar fără a fi o copie la indigo. După cum inima, văzută din mai multe unghiuri de vedere, a fost subiectul abordat de Cristina Rayna și Lorena Berindan, de Răzvan Mocuța, Vlad Filimon și Vlad Ciotachiev, dar și de Vlad Vîlceanu. Diana Rahotă a realizat, într-o altă variantă, rinichiul în secțiune, diferit de Camil Eusebiu Horia Crișan și de lucrarea Teodorei și Reginei. Amadeus Nistea a tratat plămânii, iar Paula Cacuci și Karina Popa au modelat pancreasul.
„Fără a fi câtuși de puțin subiectivă, trebuie să recunosc faptul că lucrările sunt cât se poate de sugestive și reușite”, e de părere profesoara de educație fizică și sport, Liana Papagiannis (dirigintele clasei). Și are perfectă dreptate.
Elevii din clasa a VIII-a au expus planșe cu anotimpurile (toamna, primăvara și vara), surprinzând factorii esențiali și cauzalitatea... în decorul fiecărui anotimp. În peisajul autumnal predomină frunzele uscate și copacii desfrunziți, iar la polul opus, primăvara mustește de viață, pentru că seva trezește toată natura la viață.
Elevii din a VI-a au imaginat o lume a animalelor marine, a celor terestre, precum și frumoasa pasăre Colibri, fiecare în mediul său specific de viață.
Într-adevăr, cu copiii poți face minuni, dacă reușești să-i câștigi, cu răbdare, perseverență și tact pedagogic, cu dragoste de profesie și de elevi. (Ovidiu Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: O expoziție inedită, cu anotimpuri, animale și organe.

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:14:43 Ora standard a Europei de Est