Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Nu zidurile unei școli contează, ci spiritul care domnește în ea”

La Școala Gimnazială Nr. 16 din Oradea

„Nu zidurile unei școli contează, ci spiritul care domnește în ea”

Ca de fiecare dată, la început de nou an școlar, domnii directori ai Școlii Gimnaziale Nr. 16, profesorii - Gârba Mircea și Debrenti Attila - își întâmpină musafirii - elevi, părinți și colegi profesori, cu sufletele deschise și cu urări de bun venit într-o școală curată, modernă și cu speranța că toate realizările și eforturile comune vor da roade bune, de care se vor bucura cu toții, deopotrivă.

Sfaturile date de către cei doi reprezentanți ai unității școlare orădene, una de prestigiu în orașul de pe Crișul Repede, au fost pentru fiecare categorie: elevii - cei care au mai călcat pragul școlii și în anii trecuți, sunt îndemnați să respecte atât instituția, ca pe a doua lor casă, cât și pe cei care lucrează aici, fie ei profesori, personal administrativ sau orice om pus în slujba școlii și a elevilor; școlarii - bobocei - 150 la număr în acest an - 4 clase la secția română și 1 clasă la secția maghiară, sunt așteptați cu sălile împodobite și cu grijă pregătite de cele care le vor fi mame la școală, dar îi vor și călăuzi printre povești, cifre, litere și jocuri; elevii clasei a VIII-a - primesc încurajări și tot suportul pentru a depăși acest an considerat mai greu, datorită pregătirii în vederea promovării Evaluării Naționale; părinții sunt asigurați că în această școală, copiii lor primesc o educație de cea mai
bună calitate, condiția primordială fiind colaborarea și implicarea tuturor în educarea elevilor, alături de corpul profesoral; colegilor profesori le urează sănătate, putere de muncă și îi încredințează de tot respectul și sprijinul unor manageri cu experiență, care știu că doar munca în echipă dă rezultate, pentru că „nu zidurile unei școli contează, ci spiritul ce domnește în ea". De asemenea, a afirmat cu certitudine d-l director Gârba Mircea că această școală poate fi considerată un etalon în ziua de azi și un model instituțional, pentru multe școli din județ și nu numai.
De asemenea la deschiderea festivă din acest an școlar au participat și oficialități din partea I.S.J. Bihor, în persoana d-lui inspector prof. Torjoc Siviu, reprezentanta părinților - psiholog Ioana Bugle, din cadrul poliției d-l Borza Mihai, iar reprezentant al cultelor - preotul ortodox Bala Ioan, de la biserica din vecinătatea școlii - a oficiat slujba de Te Deum, binecuvântându-i pe toți. Fiecare a ținut să adreseze cuvinte de bun venit la școală tuturor elevilor și le-au sensibilizat atenția amintindu-le ce responsabilitate au pentru ca societatea să funcționeze, așa cum trebuie.
Toată festivitatea a decurs în modul cel mai firesc și normal atâta vreme cât și timpul a ținut cu noi. Așa cum spune I.H.Rădulescu - „Fără școală să nu aștepte nimeni nici părinți buni, nici profesori buni, și prin urmare, nici stat bine organizat și bine cârmuit și păstorit".
Să fim binecuvântați așa precum bine s-a rugat părintele pentru a pune început bun!
Prof. itinerant/de spriin,
Maria Serafim
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: „Nu zidurile unei școli contează, ci spiritul care domnește în ea”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:07:08 Ora standard a Europei de Est