Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Cine-concerte în Sinagogă, în fiecare seară la cea de-a doua ediție TIFF Oradea

Între 6 și 8 septembrie

Cine-concerte în Sinagogă, în fiecare seară la cea de-a doua ediție TIFF Oradea

Sinagoga Neologă Sion din Oradea va fi și în acest an gazda evenimentelor muzicale speciale incluse în programul TIFF Oradea.

La finalul fiecărei zile de festival, între 6 și 8 septembrie 2019, publicul se va delecta cu o serie de cine-concerte spectaculoase, în decorul unic al monumentului istoric construit în stil neomaur. Începând cu ora 21.00, muzicienii autohtoni și artiștii locali vor acompania live cele trei capodopere ale filmului mut, titluri de referință în creaţia pentru marele ecran din toate timpurile realizate în urmă cu un secol.
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate online, de pe tiff.eventbook.ro, sau chiar din aplicația oficială TIFF, dezvoltată de Halcyon Mobile, disponibilă pe App Store și Google Play Store.
Vineri, 6 septembrie, în prima de zi de festival, orădenii sunt invitați la cince-concertul Der Golem, o experiență cinematografică magică acompaniată live de artistul clujean Danaga, a cărui muzică îmbină sunetele electronice, jazz-ul și funk-ul, cu influențele etno. El va construi live coloana sonoră a Horror-ului regizat acum 100 de ani de Carl Boese și Paul Wegener.  Acțiunea filmului se petrece în Praga secolului XVI, unde un rabin creează un uriaș din lut căruia îi dă viață cu ajutorul magiei, pentru a proteja comunitatea evreiască de persecuții. Golem, interpretat de însuși regizorul Paul Wegener, este un fel de precursor al Frankenstein-ului modern care se revoltă împotriva creatorului când începe să fie folosit în scopuri egoiste.
Seara de sâmbătă, 7 septembrie, este dedicată celui mai poetic și intrigant film al regizorului american D. W. Griffith, acompaniat live de artistul orădean Dubase. O bijuterie a cinematografiei mute, Broken Blossoms urmărește povestea unui imigrant chinez ajuns la Londra pentru a propăvădui budismul. Nereușind să se adapteze la ritmul metropolei, el va ajunge curând să își înece visurile de misionar în dependenţa de opiu. Totul se schimbă atunci când o întâlnește pe Lucy, o tânără care pare să aibă nevoie de acțiunile lui de binefacere. 
Pe 8 septembrie, în ultima seară de festival, Căruța fantomă va poposi la Oradea, și va propune cinefililor o experiență cinematografică și muzicală fascinantă. Însuși regizorul Victor Sjostrom interpretează rolul principal în horror-ul inspirat de o veche tradiție scandinavă. Conform legendelor, în noaptea Sfântului Silvestru, înspăimântătoarea căruță, încărcată cu sufletele păcătoșilor, își schimbă vizitiul cu ultimul nelegiuit trecut în neființă. Teama îl va determina pe protagonist să-și dorească mântuirea cu disperare, înainte de marele final. Proiecţia de film mut, cu un prolog cu Ingmar Bergman și sound-design live, realizat de Foley'Ala, o va avea ca invitat special pe legendara Irina Margareta Nistor.
Ne puteți urmări pe:
oradea.tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Twitter: TIFFRomania | Instagram
***
TIFF Oradea este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) și Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Oradea.
Prezentat de: Banca Transilvania
Parteneri instituționali: Universitatea Partium, Filarmonica de Stat Oradea,  Muzeul Orașului Oradea, Manifest pentru Oradea
Partener mobilitate: ATP Motors Oradea
Partener ospitalitate: Double Tree by Hilton
Concept by: Blackboards
Susținut de: TIFF Unlimited
Parteneri media naționali: Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Radio România Cultural, Agerpres, Observator Cultural, AaRC.ro, Zile și Nopți
Partener monitorizare: MediaTRUST

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:39:26 Ora standard a Europei de Est