Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Sprijin pentru părinţii plecaţi la muncă în străinătate

În cadrul campaniei „Singuri acasă - ai grijă de copiii tăi oriunde te afli!”

Sprijin pentru părinţii plecaţi la muncă în străinătate

În cadrul Campaniei „Singuri acasă - ai grijă de copiii tăi oriunde te afli!", iniţiate de Direcţia de Asistenţă Socială Oradea în urmă cu patru ani, a avut loc, miercuri (7 august 2019), la sediul instituţiei, o nouă întâlnire cu persoanele în grija cărora se află copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate şi cu părinţii reveniţi în ţară.

Susţinută de dl George Ghideu şi dna Ioana Cîmpan, specialişti ai Serviciului Protecţia Copilului din cadrul instituţiei noastre, tema întâlnirii a fost: „Aspecte privind cadrul legislativ în situaţia în care unul dintre părinţi sau ambii pleacă la muncă în străinătate". Cei prezenţi au fost informaţi cu privire la obligaţiile care le revin în situația în care intenționează să plece la muncă în străinătate, ţinând seama de faptul că lipsa părinților ori a reprezentantului legal poate determina limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate, educație și servicii/beneficii sociale. De asemenea, le-au fost prezentate riscurile la care pot fi expuşi copiii lipsiţi de grija unuia dintre părinţi sau a ambilor, indiferent de vârstă, copilul putând suferi schimbări majore.
În prezent, consilierii Serviciului Protecţia Copilului din cadrul DAS Oradea monitorizează un număr de 717 copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.
Direcţia de Asistenţă Socială Oradea urmăreşte menţinerea relaţiilor personale ale copiilor cu părinţii care sunt plecaţi la muncă în străinătate, prin consiliere psihologică gratuită, atât copiilor, cât şi persoanelor în grija cărora rămân aceştia, organizează programe de educaţie parentală, organizează întâlniri cu persoanele care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copiilor şi nu în ultimul rând, sprijină menţinerea unui contact permanent între reprezentanţii unităţii de învăţământ pe care o frecventează copilul şi persoana în grija căreia acesta a fost lăsat de către părinţi.
Arina Moş, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, le-a mulţumit celor prezenţi pentru deschiderea manifestată faţă de acest eveniment: ,,Îmi doresc ca această întâlnire să fie una prietenoasă, deschisă, deloc formală, în care să ne spuneţi problemele cu care vă confruntaţi, pentru că ne interesează şi ne pasă de sufleţelele copiilor dumneavoastră. Suntem aici nu pentru a vă judeca, ne-am întâlnit azi (miercuri - n.n.) ca să ne cunoaştem şi să ne sprijiniţi pentru a vă putea sprijini acolo unde este necesar (putem). Ajutăm părintele, bunicii, tutorii şi nu în ultimul rând copiii, pentru a depăşi situaţia de vulnerabilitate, pe care ne-o dorim temporară, şi vom depune toate eforturile pentru a suplini mai uşor lipsa părinţilor din viaţa copiilor şi nepoţilor dumneavoastră".
O tabără de vară pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate
Totodată, vă reamintim că în perioada 26.08-30.08.2019, vom organiza la Centrul de Zi, situat în Oradea (Str. Traian Lalescu, Nr. 3C), o tabără de vară pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, în cadrul căreia se vor desfăşura diverse jocuri şi activităţi de cunoaştere, de abilitate şi amuzante. Doritorii sunt invitaţi să acceseze ataşamentul ştirii pentru a putea completa acordul de participare la tabără.
De asemenea, începând cu luna septembrie a acestui an, oferim copiilor un program de tip after school, program de efectuare a temelor, în special la limba română şi matematică şi o masă caldă.
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi la numerele de telefon: 0259/441677(int.113), 0730/270206, email: daso@rdsor.ro, persoană de contact: George Ghideu-șef serviciu.

Trimite email
sâmbătă, 21 decembrie 2024, 19:19:58 Ora standard a Europei de Est