Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Eșecul școlar în instituțiile de învățământ polițienesc – între asumare și acceptare”

Şcoala de Pregătire a Agenţilor de Poliţie de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, gazda unui simpozion internaţional

„Eșecul școlar în instituțiile de învățământ polițienesc – între asumare și acceptare”

În perioada 25 - 27.06.2018, în cadrul Şcolii de Pregătire a Agenţilor de Poliţie de Frontieră „Avram Iancu" Oradea s-a desfăşurat Simpozionul internaţional de prezentări știinţifice cu tema „Eșecul școlar în instituțiile de învățământ polițienesc - între asumare și acceptare".

Simpozionul internaţional se află la cea de a 12-a ediţie, iar tematica abordată s-a referit de această dată la identificarea unor metode și tehnici de predare și aplicare a acestora, tocmai pentru îmbunătăţirea sistemului de învățământ polițienesc.
Evenimentul s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile şi ca de fiecare dată au participat delegaţii ale unor instituţii de învăţământ cu atribuţii în pregătirea şi formarea poliţiştilor şi a altor forţe din domeniul ordinii şi siguranţei publice din ţară şi din străinătate. Delegaţiile străine participante la această ediție au reprezentat: Germania, Moldova, Serbia, Slovacia, Ucraina, Ungaria şi Macedonia.
La activitate au participat, de asemenea, pe lângă delegațiile instituțiilor din străinătate care colaborează cu Şcoala „Avram Iancu" Oradea, reprezentanţi ai Corpului Naţional al Poliţiştilor şi reprezentanţi ai principalelor instituţii de învăţământ poliţienesc din România.
Organizatorul evenimentului, Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră
„Avram Iancu" Oradea, a participat cu o delegaţie formată din douăsprezece persoane, condusă de directorul adjunct al şcolii, doamna comisar şef de poliţie Aura Sima.
În cele trei zile, toate delegaţiile prezente au avut prezentări, fiecare expunere fiind urmată de un timp pentru discuţii pe baza celor prezentate. Acest tip de activitate şi-a propus să creeze  mediul interinstituţional care să faciliteze schimbul de idei şi de experienţă pe tema unui subiect de interes pentru orice sistem de învăţământ poliţienesc european, analizând într-un cadru oficial această problemă și reliefând totodată factorii de bază care îl determină, măsuri de remediere şi sancțiuni stabilite de sistemul de învățământ polițienesc menite a susține realizarea obiectivelor.
Principalele discuții s-au axat pe factorii de ordin intern și extern care influențează succesul sau insuccesul școlar în sistemul de pregătire, măsurile pentru îmbunătățirea performanței școlare a educabililor la nivelul instituției de învățământ, persoanele implicate în procesul de remediere a rezultatelor învățării și rolul fiecăruia, pilonii care stau la baza calității actului didactic (calificarea și specializarea cadrelor didactice, asigurarea resurselor didactice, managementul timpului alocat predării și învățării), precum şi sistemul recompenselor și sancțiunilor acordate elevilor, în conformitate cu performanțele școlare, susține comisarul-șef de poliţie Micheş Eugen.
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: „Eșecul școlar în instituțiile de învățământ polițienesc – între asumare și acceptare”.

 

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:55:35 Ora standard a Europei de Est