Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Lac didactic în școală

La Școala Gimnazială ,,Szacsvay Imre

Lac didactic în școală

Este a doua ocazie când Școala Gimnazială ,,Szacsvay Imre" se poate bucura de avantajele proiectului Științescu, deoarece în calitate de profesor de biologie, urmărind eficiența practică a lecțiilor, am găsit oportunitatea prin strategii moderne și instrumentele didactice oferite de acesta să îmbogățesc interesul elevilor în domeniul științei, inventarul și imaginea școlii, susține doamna profesor Kincs Grete-Eva.

Dacă în anul școlar trecut, elevii puteau studia funcționarea unei grădini ecologice în raport cu  măsurătorile meteorologice efectuate cu ocazia schimbării vremii, în acest an școlar mi s-a îndeplinit un vis mai vechi: un iaz didactic și un atelier în aer liber (laborator verde) în grădina școlii.
La întocmirea proiectului ,,Apa de la A la Z", a fost necesar urmărirea unor condiții cum ar fi: abordarea interdisciplinarității, munca în echipă, implicarea comunității, orientarea carierei, practicitatea, orientarea științifică, continuitatea principiului, inovația, transparența, implicarea mass-mediei și actualitatea tematicii.
Toate aceste condiții s-au conturat  în jurul unor activități bine planificate și complexe cu o nuanță științifică, tehnologică, de team building, de relaxare și culturală: experimente cu apă în institutul de cercetări științifice Agora, Debrecen; cunoașterea ecosistemului artificial în ecocentrul de la Tiszató; întreținerea rezervației naturale Pârâului  Pețea; cunoașterea fosilelor vii  cu ocazia vizitei la Vivariu; aniversarea Zilei Mondiale a Apei la școală (expoziție de postere, foto și creații); familiarizarea cu strategiile de protecție teritorială pe timp de inundații la vizita  institutului ABA Crișuri; salvarea speciilor endemice - studierea reproducerii nufărului termal în  laboratorul de biotehnologie al Universității din Oradea; expediția organizată în Valea Iadului - observarea păstrăvului și a altor specii de apă valoroase; plimbarea cu vaporeta pe Dunăre, Budapesta - recunoașterea valorilor turistice și economice ale apelor; recunoașterea frumuseții lacului Vida (cascadă interioară); activități de disecție și observații microscopice legate atât de flora cât și de fauna acvatică; practicarea reciclării cu ocazia aniversării Zilei Pământului; proiectarea și crearea unui iaz școlar cu mâinile copiilor, practica fiind susținută prin consilieri realizate de adulți de meserie (amenajarea lacului cu materiale speciale, pompă, filtru, electricitate); măsurarea periodică a valorilor apei din lac; crearea unui laborator verde și efectuarea primelor lecții de biologie; sărbătorirea Zilei Mondiale a Mediului, punând piatra de temelie a lacului, întrunirea mesei rotunde cu prezentarea experiențelor dobândite în etapele proiectului, un flashmob simbolizând dansul  apei și ceremonia de decernare a premiilor.
Lacul și atelierul în aer liber permit elevilor trăirea unor experiențe biologice, adevărate aventuri (pipăitul broaștei țestoase și a melcului, recunoașterea păsărilor pe bază de sunete, recunoașterea parfumului de soc și liliac), să învețe în mod specific funcționarea naturii (polenizarea florilor de către albine, strategia vânatului pisicii, evadarea broaștei țestoase din terariu în lac), să recunoască relația dintre structură, formă și comportament (disecția crapului, concursul de săritură la broască, concursul de târâre la melci, observații microscopice pe alge, plante acvatice, țesuturi animale ).
Toate aceste activități sunt doar fragmente din munca noastră: o mulțime de ore de râs, clipe cu soare și, uneori cu ploi, dezvoltarea spiritului de competiție, s-au observat roadele eficienței muncii în echipă, dobândirea creativității, comunicarea și transmiterea  informației de la copil la copil, uimirea față de necunoscut (până în prezent a văzut lucruri doar în lumea virtuală), dar cea mai valoroasă picătură a experienței a fost aplicabilitatea teoriei.
Aș dori să mulțumesc și să-mi exprim recunoștința acelor oameni care m-au motivat să-mi păstrez entuziasmul profesional și m-au susținut cu încredere în derularea proiectului : echipa de elevi a școlii, doamna director- Pásztor Gabriella,Teodora Albiter - manager de proiect Fundația Comunitară Oradea, domnul inginer Andrei Togor - reprezentant protecția  mediului, Lazăr Constanța - bunică, ecologist, domnul profesor Cristian F. Blidar - departamentul de biotechnologii vegetale, Manea Călin - designer de grădină, Szilágyi Levente - părinte, Pușcaș Carmen - părinte, Balog Enikő și Mundrucz Gábor - părinți, Nagy Sándor - părinte,  Kulpinszki Tibor și Szabó Péter - administratori școală.
Proiectul ,,Apa de la A la Z" s-a născut în cadrul proiectului Științescu, susținut de Asociația Fundațiilor Comunitare Române și Fundația Comunitară Oradea, precum și de donatorii locali precum: Vernicolor, UniCredit Bank, Elena Neagu Fundația Celestica, Decitex RO, RER West, Faist Mekatronic, VPK Packaging, ADLO, Qubiz, Inteva Produse, Nidec, Sema Express, AstorMueller Group, Bugatti - furnizorii acelor  instrumente didactice care dezvoltă marea cunoașterii copiilor noștri!
Felicitări, doamnă profesor Kincs Grete-Eva, într-adevăr, omul sfințește locul, iar profesorul, școala!
(Ovidiu Dan)
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Lac didactic în școală.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 12:51:41 Ora standard a Europei de Est