Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Planul de școlarizare pentru anul școlar 2019-2020

Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul” din Oradea

Planul de școlarizare pentru anul școlar 2019-2020

Astăzi, vă prezentăm Planul de școlarizare pentru anul școlar 2019-2020 la Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul" din Oradea.

Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul" din Oradea
Planul de școlarizare pentru anul școlar 2019-2020
Astăzi, vă prezentăm Planul de școlarizare pentru anul școlar 2019-2020 la Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul" din Oradea.
 
1.Liceu (clasa a IX-a zi): pentru absolvenții clasei a VIII-a
Profil Domeniul preg. de bază Calificare   Nr. de locuri   Cod
Servicii  Economic  Tehnician în act. economice   28       142
Serv.     Economic   Tehnician în administrație      28      142
Serv.    Turism și alimentație   Tehn. în turism       28      145
Tehnic Electronică și auto. Tehn. operator tehnică de calcul 28 143
Resurse nat. și protecția med.  Ind. Alim. Teh. analize prod.alim. 28         144
Înscrieri: în perioada 3-7 iulie 2019, elevii completează fișele de opțiuni în vederea repartizării computerizate.
Relații suplimentare: 0744-341.632
 
2.Școală profesională DUAL (clasa a IX-a zi): pentru absolvenții clasei a VIII-a
Profil Calificare  Nr. de locuri Cod  Parteneri de practică
Turism și alimentație Bucătar  56 loc. cod 601 Hotel CONTINENTAL, S.C.T. FELIX S.A., Queen's Music Pub, Hotel IRIS
Turism și alimentație Ospătar (chelner) - vânzător în unități de alimentație                                               56 loc.          cod 599      
Turism și alimentație Lucrător hotelier 28 locuri       cod 598     
Turism și alimentație Cofetar-patiser   14 locuri       cod 600, parteneri  de practică: Cofetăria DANESSA, SUGAR CITY EVENTS
Mecanică Mecanic auto  28 locuri, cod 527, parteneri de practică: D&C Oradea, ACONALEX Oradea, AUTOBARA Oradea
 Înscrieri: în perioada 24-26 iunie 2019; fișa eliberată de școală se depune la C.T. „Mihai Viteazul". Relații suplimentare: 0744-341.632
Facilități: Bursă totală 400 RON (200 RON bursă MEN și 200 RON bursă de la partenerul de practică); Decontare navetă; Cantină și internat GRATUIT în incinta școlii (pentru elevii din altă localitate).
 
3.Școală profesională NEDUAL (clasa a IX-a zi): pentru absolvenții clasei a VIII-a
Profil Calificare Nr. de locuri  Cod   Parteneri de practică
Turism și alimentație  Cofetar-patiser   14 loc. Cod 600  Cofetăria DANESSA, SUGAR CITY EVENTS
Estetica și igiena corpului omenesc Frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist  28 locuri cod 630, practica în saloane de estetică
 Înscrieri: în perioada 24-26 iunie 2019; fișa eliberată de școală se depune la C.T. „Mihai Viteazul". Relații suplimentare: 0744-341.632
Facilități: Bursă totală 200 RON (200 RON bursă MEN); Decontare navetă; Cantină și internat în incinta școlii (pentru elevii din altă localitate.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:39:59 Ora standard a Europei de Est