Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Zilele școlii - aniversarea a 70 de ani, de învățământ tehnic special

Joi, 16 mai, la Liceul Tehnologic Special Nr. 1 din Oradea, s-au sărbătorit

Zilele școlii - aniversarea a 70 de ani, de învățământ tehnic special

,,Sărbătoarea de azi (de joi - n.n.), intitulată ,,Zilele școlii - aniversarea a 70 de ani, de învățământ tehnic special în cadrul liceului nostru", a spus doamna director, profesor ing. drd. Ileana Varga, stă sub semnul responsabilității, întrucât tradiția ne obligă să ducem mai departe realizările generațiilor anterioare.

Încrustarea pe răbojul vremii a celor 70 de ani împliniți de învățământ tehnologic special oferă plăcutul prilej, pentru absolvenții acestei școli și pentru zeci de profesori, din trecut și de azi, să-și îndrepte gândurile spre școala care le-a luminat calea vieții, le-a oferit posibilitatea de a forma și chiar de a schimba caractere, prețuiți și respectați la locurile lor de muncă și în viața socială. Retrăind cele mai plăcute crâmpeie din viața de elev sau de profesor, mai tineri sau mai vârstnici, ne simțim fericiți că am ajuns să sărbătorim acest eveniment și să ne bucurăm de progresele și realizările școlii în care am învățat din bănci sau am predat la catedră..."
În cuvântul de deschidere, doamna director a mulțumit apoi distinșilor invitați prezenți, tuturor partenerilor instituționali care au dat curs invitației: doamnei inspector școlar general adjunct Codruța Bogdan, conducerii Consiliului Județean Bihor, directorilor de școli speciale și foștilor directori ai acestei școli, conducerii A.J.O.F.M. Bihor (reprezentate de doamna Nica Daciana), conducerii Penitenciarului (comisar șef. Hliban Paul), reprezentanților C.J.R.A.E. Bihor, ai I.P.J. Bihor, partenerilor culturali: Palatul Copiilor și Elevilor (director, Peter Dan), S.N.A.C. (partenerilor fideli de la Colegiul Național,,Iosif Vulcan"), părintelui preot Bărcăuan Vasile, membrilor corului general ,,Traian Moșoiu", artiștilor, protagoniști ai momentului artistic,  părinților și colegilor profesori din școlile partenere...
,,70 de ani de școală tehnică înseamnă 70 de generații, 70 de ani de muncă, timp în care școala noastră a traversat mai multe etape, începând cu anul 1948 când se înfiripă ca ,,Centru de reconversie profesională"- moment în care se introduce învățământul tehnic în școala  noastră - denumire pe care o va păstra până în anul 1952 când devine Școala Profesională Nr.7 pentru deficienţi locomotori,singura instituție care la acea vreme școlariza elevi cu CES; mai târziu primește titulatura de Grup Școlar Nr. 12, iar în 1992, unitatea şcolară cunoaşte o nouă transformare, scindându-se în două unități școlare (Școala Profesională Nr.1 de băieți  și Școala Profesională Nr. 2 de fete), devenite mai târziu școli de arte și meserii „George Barițiu", respectiv „Ioan Bococi", iar în 2008 - 2012, se transformă în grupuri școlare, având atât clase de învățământ profesional cât și clase de liceu. Din 2012, funcționează sub titulatura  de  Liceul Tehnologic ,,George Barițiu" și Liceul Tehnologic ,,Ioan Bococi", iar de la 1 septembrie 2017, cele două școli  s-au reunit sub denumirea de azi, Liceul Tehnologic Special Nr. 1 Oradea", a precizat doamna director într-un scurt istoric al instituției.
În cadrul unui material pregătit (și prezentat în PowerPoint) de doamna director adjunct Elena Pop și coordonat de prof. Ramona Călău, au fost evidențiate oferta educațională, activități semnificative și proiectele reprezentative. La ceas aniversar, doamna inspector școlar general adjunct Codruța Bogdan a felicitat colectivul de cadre didactice al liceului, pe foștii truditori ai școlii care au clădit instituția în cei 70 de ani, și le-a urat un drum ascendent, cu realizările pe care și le doresc. După binecuvântarea omagială adusă de părintele preot Vasile Bărcăuan, am asistat la un moment artistic consistent, deschis (și închis) de membrii Corului ,,General Traian Moșoiu". Pe scenă, au mai evoluat: frații Miruna și Patrick Cherman (de la Clubul ,,Feeling Dance", antrenați de Cristian Jurcuț), Paula Țenț (de la C.N. ,,Iosif Vulcan", coordonator, prof. Sânziana Neșiu), elevul Kozac Bela (coordonat de prof. Adrian Simuț și Viorel Boțiu) a interpretat Imnul liceului, iar echipa de dans ,,Curcubeul primăverii", coordonată de prof. Anca Paula Ciurba și Adriana Susa, a colorat și înveselit scena. Nu puțini au fost artiștii Palatului orădean care ne-au încântat cu nestemate ale muzicii ușoare și populare și cu o suită de dansuri populare din Bihor.
La final, momentul aniversar a fost asezonat și cu un număr special de socializare, așa cum se obișnuiește la români, când se taie tortul și se fac urări gazdelor.
Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Zilele școlii - aniversarea a 70 de ani, de învățământ tehnic special.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 15:08:28 Ora standard a Europei de Est