Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Preselecție pentru „Gala tânărului actor – hop”, a XXII-a ediţie

În perioada 11 - 13 iunie

Preselecție pentru „Gala tânărului actor – hop”, a XXII-a ediţie

UNITER anunţă organizarea preselecției pentru „Gala tânărului actor - hop", a XXII-a ediţie, în perioada 11 - 13 iunie 2019, la Teatrul Național „I.L. Caragiale" din Bucureşti, Sala Media.

Ne adresăm tuturor actorilor care au absolvit facultatea (licență), cu vârsta până la 33 de ani.
Candidaţii trebuie să trimită la adresa de email doina@uniter.ro: un curriculum vitae, copie după diploma de absolvire, fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi), titlul exercițiului prezentat.
De asemenea, dacă sunt anumite cerințe tehnice pe care le putem asigura, vă rugăm să le menționați.
Data limită de înscriere este vineri, 31 mai 2019.
Ediția a 22-a a Galei tânărului actor hop are ca temă Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual şi se va desfăşura sub bagheta cunoscutului coregraf şi dansator Gigi Căciuleanu.
Argument pentru alegerea temei
DansActorul, chiar dacă a apărut ca protagonist al Teatrului-Coregrafic, nu este în mod necesar, şi în exclusivitate, actor al unei piese folosind numai mişcarea. DansActorul poate fi, cu atât mai mult, un şi mai performant actor al oricărui tip de spectacol teatral.
Toţi marii regizori utilizează, din ce în ce mai des, mişcarea în spectacolele lor: fie că fac apel la specialişti în coregrafie pentru „mişcarea scenică" fie că o concep şi o realizează ei înşişi.
Astfel mişcarea, pe lângă faptul că devine pe zi ce trece un mijloc major şi de sine stătător de expresie artistică, nu poate decât să fie un partener cu rol egal al cuvântului rostit.
Verbul-Acţiune nu exclude Verbul-Vorbă. Dimpotrivă.
(textul integral, „Teatru coregrafic / DansActorul - ca fenomen al teatrului de viitor", poate fi citit pe www.galahop.uniter.ro)
Anul acesta, pentru ambele secţiuni: Individual şi Grup, preselecția va consta în două probe:
1.Prezentarea unui moment de mișcare și text pregătite de concurent (maximum 5 minute la secţiunea Individual şi maximum 10 minute la secţiunea Grup)
Concurenții vor pregăti un moment de Teatru-Coregrafic. În construcția momentului, concurenții vor prezenta tratarea, prin mijloacele teatrului coregrafic, a unui text dramatic sau poetic, la alegere liberă, sub formă: verbală sau non-verbală, putând beneficia de acompaniament sonor la alegere liberă (muzică, text înregistrat, zgomote etc.) sau mixtă - o combinare liberă a celor două forme precedente (verbal + nonverbal)
2.Un moment de improvizație de mişcare, sau de mişcare şi text pe o temă propusă pe moment (maximum 3 minute)
Componența maximă a unui grup - șapte persoane.
Toţi candidaţii (Individual și Grup) trebuie să se prezinte la preselecţie cu: eventualul suport sonor (muzică, text, zgomote etc) pe cheie USB, în cazul în care acestea nu sunt prevăzute „pe viu", eventualele obiecte sau accesorii de care ar avea nevoie.
Pamela Bojog-Pricopie

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:51:56 Ora standard a Europei de Est