Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Teatrul Arcadia a onorat invitația de a participa la Săptămâna Românească din Apateu

Marți,

Teatrul Arcadia a onorat invitația de a participa la Săptămâna Românească din Apateu

Teatrul Arcadia a onorat marţi, 9 aprilie, invitaţia de a participa cu un spectacol la evenimentul Săptămâna Românească desfăşurat în perioada 8 aprilie -12 aprilie 2019 de Şcoala Generală Apateu. Trupa Arcadia a prezentat spectacolul Poveşti Populare Maghiare, spre deliciul celor peste 70 de elevi care s-au bucurat de reprezentaţie.

De 20 de ani, la începutul lunii aprilie, în Apateu, Ungaria, se desfăşoară Săptămâna Românească, un eveniment organizat de Şcoala Generală Apateu, dedicat comunităţii de români din localitate. Săptămâna Românească cuprinde o serie de activităţi menite să ajute copiii să cunoască mai bine cultura şi tradiţiile româneşti. Săptămâna Românească include o serie de activităţi derulate zilnic de copii, de la concursuri de poveşti şi poezie, sau festivităţi dedicate poetului Mihai Eminescu, la concursuri gastronomice desfăşurate în parcul dendrologic al Parohiei Ortodoxe Apateu. Marţi, 9 aprilie, copiii s-au putut bucura şi de o reprezentaţie de teatru românesc, oferită de Teatrul Arcadia. Astfel, elevii au fost încântaţi de spectacolul Poveşti Populare Maghiare (regia Igor Lungu), o producţie pe care au primit-o cu mult entuziasm. În urma vizionării spectacolului, copiii au primit şi o temă: să realizeze desene inspirate din spectacol, pe care le vor expune a doua zi în clasă, în cadrul unei discuţii deschise cu profesorii coordonatori.
În anul 2019, directoarea Şcolii Generale Apateu, Vad Erzsebet, a organizat Săptămâna Românească în cadrul unui proiect mai amplu, derulat de Primăria Komadi, în localităţile Komadi, Magyar Homorg, Szako şi Apateu.
La nivel local, evenimentul a fost posibil cu sprijinul Autoguvernării de Naţionalitate Română Apateu şi cu implicarea Parohiei Ortodoxe Apateu, prin preotului paroh Origen Sabău. (C.M.)

Trimite email
joi, 10 aprilie 2025, 17:23:47 Ora de vară a Europei de Est