Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Am plantat fapte bune!

Sâmbătă,

Am plantat fapte bune!

Se spune că răul există în lume pentru că oamenii buni nu fac nimic să-l oprească.

Sâmbătă, 30 martie 2019, o mie de oameni buni au hotărât să facă ceva, așa că au renunțat la tihna weekendului și s-au adunat pentru a planta 18.000 de fapte bune, 18.000 de surse de oxigen pentru generațiile viitoare. Totul a fost gândit ca la carte! Jos pălăria pentru organizatori!
 Nu puteam lipsi noi, elevii de la Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul" Oradea, și nici cei patru profesori însoțitori (Popa Lucian, Mela Delia, Szilagyi Aurelia și Alice Popa), cu toții hotărâți să schimbăm lumea, să o facem mai bună. Am decis că nu e o soluție să ne văicărim că se taie pădurile, și că e timpul să facem ceva.
 Împreună, toți cei o mie de voluntari am demonstrat că putem schimba lucrurile. Că nu ajunge să facem analize, comitete și ,,comiții", că e timpul să și facem ceva. Și am făcut! Nu pe facebook, nu pe Instagram... În viața reală!  (Facebook și Instagram ne e totuși de folos pentru mobilizare și diseminare. Poate data viitoare vom avea și mai mulți voluntari alături de noi).
Am fost susținuți și de cu mult mai tânăra generație, practic, adevărata beneficiară a întregului demers. Copilași care nu știau să numere mai mult de 10 și care încă nu au învățat să citească au muncit alături de părinții lor pentru a crea o lume mai curată. Am plantat împreună copaci cărora le-am dat numele unor personaje din desene animate, numele unor fotbaliști celebri, ba chiar numele unor ...,,președinți pe care lumea nu putea să-i mai încapă". Nu știu câtă motivație aveau ei să facă acest lucru, dar părinții lor, care i-au adus acolo și le-au dat exemplu, merită respectul nostru al tuturor. Impresionantă determinarea oamenilor buni care au venit cu mașinile proprii și cu acești copii de câțiva anișori! Cred că lucruri ca acestea ar trebui să se întâmple mai des!
Asociația Eco Top a premiat cu cinci tricouri cu logo-ul propriu elevii de la Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul" care au plantat cei mai mulți copaci. Pentru că au fost mai mult de cinci elevi extrem de harnici, noi îi vom felicita pe toți fără excepție.
Dacă e important ceea ce am făcut?! Eu cred că este extrem de important! Imaginați-vă că fiecare dintre noi, cei șaisprezece milioane de locuitori ai României (sau câți om mai fi rămas) ar planta câte un copac!! Unul singur! Unul pentru fiecare dintre noi!  Dar doi?!  Dar douăzeci? Fiecare!... Ne-ar lua două ore din viață, dar am salva atâtea altele! Ce ziceți? Putem?
Eu cred că DA, PUTEM!
Să nu o mai lungim, căci o poză face cât o mie de cuvinte, iar noi avem o galerie întreagă!
Felicitări tuturor participanților și organizatorilor!
La cât mai multe fapte bune în continuare!
Alice Popa
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Am plantat fapte bune!

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:04:42 Ora standard a Europei de Est