Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Primăria le recomandă contribuabililor să folosească și mijloacele de plată online a taxelor și impozitelor

Pentru a nu aglomera ghișeele

Primăria le recomandă contribuabililor să folosească și mijloacele de plată online a taxelor și impozitelor

Având în vedere că se apropie data scadentă pentru plata taxelor și impozitelor aferente semestrului I, s-a constatat că în ultimele zile a crescut aglomerația în Piramida de la parterul Primăriei Oradea și inevitabil au crescut timpii de așteptare.

Prin urmare, Primăria Oradea face un apel către toți plătitorii de taxe și impozite de a folosi mijloacele de plată online pentru a evita aglomerația de la ghișee.
Având în vedere că data scadentă pentru plata taxelor și impozitelor aferente semestrului I, dar și pentru a beneficia de bonificație pentru plata integrală a impozitelor pe anul 2019 este 31martie, zi care cade într-o zi nelucrătoare, conform Codului Fiscal, termenul de plată se prelungește până la prima zi lucrătoare, respectiv până la data de 1 aprilie 2019 (inclusiv).
Astfel, pentru a nu aglomera zona ghișeelor din Piramidă, Primăria Oradea reamintește cetățenilor că au la dispoziție pentru plata taxelor și impozitelor mijloacele de plată online, beneficiind astfel de o bonificație de 3% în plus față de plata la ghișee, dar și de posibilitatea de a petrece o zi de distracție la Aquapark Nymphaea în urma tragerilor la sorți care au loc săptămânal până la data de 31 martie 2019.
,,Având în vedere că timpii de așteptare la ghișee sunt destul de mari, mai ales în intervalul orar 10-13, le recomandăm cetățenilor să utilizeze sistemul de plată online, accesibil pe site-ul primăriei www.oradea.ro la secţiunea ,,Plăţi online" sau pe www.ghiseul.ro, dar și plata la unităţile Direcţiei de Poştă și ale C.E.C., conform orarului fiecărei unităţi. În cadrul Centrului de Relații cu Publicul din Primăria Oradea funcționăm cu efectiv de personal complet, programul fiind de luni până joi, între orele 7.30 - 18.00, iar vineri între orele 7.30-15.30", a declarat Eduard Florea, directorul economic al primăriei.   
Contribuabilii care își plătesc integral  impozitele locale, oricând până la data de 31 martie 2019, vor beneficia de bonificații, după cum urmează:
A. În cazul achitării la Primărie - sala ghișeelor, poștă, C.E.C., prin P.O.S. sau prin ordin de plată:
- 5% în cazul impozitului pe clădiri persoane fizice și juridice;
- 5% în cazul impozitului pe teren persoane fizice și juridice;
- 5% în cazul impozitului pe mijloacele de transport persoane fizice și juridice;
B. În cazul achitării online prin intermediul site-urilor www.oradea.ro, www.ghiseul.ro și aplicația „Plata Impozite MobilePay":
- 8% în cazul impozitului pe clădiri persoane fizice și juridice;
- 8% în cazul impozitului pe teren persoane fizice și juridice;
- 8% în cazul impozitului pe mijloacele de transport persoane fizice și juridice.
De săptămâna trecută, contribuabilii orădeni au la dispoziție un automat selfpay pentru efectuarea plății taxelor și impozitelor, pus în funcțiune în Sala Ghișeelor din Primăria Oradea, fiind interconectat prin router GPRS cu banca-partener și cu aplicația de gestiune a impozitelor și taxelor locale.
Contribuabilii pot achita la acest automat un număr de 30 de taxe cu valoare fixă, pentru eliberarea de certificate, avize sau autorizații în următoarele domenii: urbanism, economic, juridic, arhivă, căsătorii, divorț, agricol, patrimoniu și tehnic. Valoarea acestora și numărul taxei corespunzătoare sunt afișate pe panoul informativ expus lângă aparat.
Automatul oferă contribuabilului acces facil şi securizat la informaţii detaliate privind obligativităţile sale de plată, cu respectarea normelor în vigoare privind secretul fiscal. Echipamentul de tip bancomat permite achitarea obligaţiilor fiscale atât prin plată cu card bancar (inclusiv contactless), cât și cu numerar, fără eliberarea de rest.
Automatul selfpay conduce la o economie majoră de timp pentru cetățeni, prin evitarea cozilor care se formează la ghișeele administrației publice. (B.P.)

Trimite email
duminică, 2 februarie 2025, 02:31:50 Ora standard a Europei de Est