Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

O sută de zile pline de iubire

100 de zile de școală, la C.N. ,,Mihai Eminescu”

O sută de zile pline de iubire

Pentru elevii clasei pregătitoare din alternativa educațională „Step by Step" de la Colegiul Național „Mihai Eminescu" din Oradea și doamnele lor învățătoare, prof. Silvana Bistriceanu și Adriana Popa, ziua de 7 martie 2019 a fost o zi „magică", palpitantă și plină de surprize, în care școlarii și dascălii lor au marcat călătoria frumoasă și cu pași siguri a micuților învățăcei, prin cele mai provocatoare și interesante 100 de zile de școală din lunga lor viață de elevi.

Bucuria și emoția celor mici le-a trăit și doamna director a Colegiului, prof. dr. Livia Cătălina Muntean, al cărei chip a fost luminat de zâmbete la vederea mezinilor din „Eminescu", mezini pe care doamnele învățătoare i-au poreclit „Generația iubitorilor".
Doamnele învățătoare Silvana și Adriana și mascota clasei, Rița-Gărgărița, și-au întâmpinat Comorile sărbătorite cu un mesaj demn de o așa zi specială de sărbătoare: un joben uriaș, plin de surprize, așa cum doar magicienii au! Ghirlande de inimioare multicolore ieșeau de sub joben, câte o inimioară pentru fiecare zi de școală petrecută împreună, zile pline de iubire, de învățături și de prieteni minunați. Ca orice joben de magician, și acesta adăpostea o mare comoară: din spatele lui, s-a ivit o felicitare uriașă, în formă de inimă „cu aripi", cum au remarcat copiii, o felicitare al cărei mesaj către copii a deschis calea spre ceea ce avea să urmeze. Deschizând „aripile" inimioarei, copiii s-au descoperit pe ei înșiși, sub forma a 30 de fotografii, grupate în perechi, fiecărei perechi revenindu-i câte o sarcină de îndeplinit în 100 de secunde, sarcini care i-au antrenat și bucurat pe toți, mici și mari: citirea de propoziții, recitarea poeziei Greierele și furnica, de La Fontaine, „statui" pentru 100 de secunde, sărituri ca mingea, genuflexiuni, flotări, numărare din 2 în 2 până la 100, citirea în sens invers a prenumelor copiilor din clasă, o construcție din cuburi de lemn, cântarea melodiei Ochii tăi, mamă, rază de lumină..., de câte cuburi e nevoie să construim o inimă, de câte ori se poate scrie numele în 100 de secunde, câte adunări și scăderi se pot rezolva, câte flori se pot colora, câte codițe se pot face...
După mesajul de sărbătoare, a sosit momentul creat exclusiv de către copii: prezentarea colecțiilor de 100 de obiecte. Cele treizeci de colecții au reflectat ingeniozitatea și creativitatea celor mici, ajutați în demersurile lor de către familii. Colecțiile copiilor au purtat auditoriul din Africa până în Rusia, din România în Republica Moldova, în toate colțurile lumii. Cu multă onoare, iată lista colecționarilor și a colecțiilor lor: Petra Banszki ­-  Peisaj marin cu scoici; Ayan Bănoi - Primele 100 de poze de când sunt elev în clasa pregătitoare; Alexandru Bâtea - Tortul cu 100 de steluțe; Mate Bimbo -  Acvariul; Antonia Brindea - Ariciul cu 100 de țepi jr.; Giulia Buhaș -  Peisaj urban tridimensional; Brianna Bunea - Eu, în 100 de fotografii; Rafael Cacuci - 100 de mașinuțe; Tanya Cacuci - Tortul din 100 de pixuri; Rareș Chiș - 100 de inimioare; Sofia Ciuciu - Lumea abțibildelor; Sara David - Portret de fetiță din pietre; Tania Gîtlan - Copacul cu 100 de Rițe-Gărgărițe; Tudor Jurca - Lego Land; Andreas Kormanszky - Ariciul cu 100 de țepi sr.; Eric Lăzuran - 100 de zâmbete în fotografii; Mattia Magri - 100 de conuri din Africa; Dan Melniciuc - 100 de țări de vizitat; Rebeca Moraru - 100 de styki; Elisa Rus - Coșulețul cu 100 de prăjituri, decorat pe exterior cu 100 de capace de sticle; Teodora Stoicovici - Căsuța din 100 de inimioare; Casian Șandor -  Caruselul figurinelor Kinder; David Todor - Corabia din scoici a clasei pregătitoare, cu destinația Rusia; Cristian Toth - Cutiuța cu valori Kinder; Anamaria Tudose -  Casa celor 100 de ponei; Eduard Tunduc - 100 de porumbei călători; Alesia Vancea - 100 de brățări; Cassiana Varodi - Buchet de flori din 100 de nasturi; Luca Vereș - Cutia pentru pensule făcută din 100 de bețe de înghețată; Aurora Verzea - Drumul de-acasă la școală, din 100 de pietricele.
N-au lipsit din programul copiilor nici feliile de pizza și de tort, nici cântecelele potrivite evenimentului sărbătorit, dar nici baloanele cu heliu, care au adus mult chef de joacă Comorilor sărbătorite. Magia zilei a continuat cu ceea ce doamnele învățătoare au numit „cireașa de pe tort". Una din colecțiile copiilor, cea a lui Eduard, a fost puțin altfel: caldă, aducătoare de pace și încântare, transmițătoare de mesaje, fremătătoare, cu aripi, cu multă viață. Cei 100 de porumbei călători aduși de Edi la școală au trebuit ajutați să se întoarcă acasă. Treizeci de perechi de mânuțe, temătoare să nu facă rău, emoționate pentru ceea ce simțeau că le bate în palme, au ridicat către cer 30 de porumbei, alți 70 luându-și zborul spre lumină simultan, din cutiile în care stăteau ascultători. Bucuria și emoția copiilor a fost mai mult decât ne-am fi putut imagina!
Bucuroși și mulțumiți de ceea ce au găsit în joben de dimineață, de munca depusă în realizarea și prezentarea colecțiilor, de feliile de pizza și tort servite alături de prieteni, plini de veselia și fericirea adusă de porumbeii lui Edi, copiii și-au continuat ziua cu întrecerea de joc și mișcare, „Ștafete colorate". O oboseală plăcută i-a cuprins pe toți cei mici și mari, alături de marea fericire de a petrece cea de-a 100 zi de școală în felul în care au făcut-o.
Ziua de 7 martie 2019 a fost o răsplată pentru tot efortul depus de toți cei treizeci de copii isteți și iubitori în cele 100 de zile de școală, alături de dragele lor doamne învățătoare, Adriana Popa și Silvana Bistriceanu. Copiii au arătat nu doar că au învățat să citească, să scrie și să socotească, dar că au devenit mai grijulii, mai iubitori, mai atenți la nevoile celorlalți, mai pricepuți în arta de a fi copil. Și pentru că diplomele fac parte din viața de școlar, o frumoasă diplomă a fost înmânată la finalul zilei fiecărui școlar destoinic și iubitor, pentru a marca minunata călătorie prin cele 100 de zile de școală.
Prof. Silvana Bistriceanu & Adriana Popa
 
Arta de a fi copil!
Frumos spus, stimate doamne profesori de calitate! Felicitări pentru ziua specială de 7 martie, cu atâtea comori, între care cele mai minunate au fost (și sunt) copiii și lucrările lor, dascălii și părinții lor admirabili, dăruiți pentru a împlini arta din cele 30 de luminițe superbe!
Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze (154 de poze) în Galeria foto: O sută de zile pline de iubire.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:08:28 Ora standard a Europei de Est