Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Centenarul Marii Uniri în Școala Românească”

Vineri, 8 martie, la I.Ș.J. Bihor, ora 12, va fi lansată cartea

,,Centenarul Marii Uniri în Școala Românească”

Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,,Orizont" Oradea vă invită, vineri, 8 martie 2019, la I.Ș.J. Bihor, ora 12, în Sala de ședințe, la lansarea cărții cu ISBN și descrierea CIP a Bibliotecii Naționale ,,Centenarul Marii Uniri în Școala Românească".

Cartea este scoasă la Editura Didactica Militans - Casa Corpului Didactic, coordonator: prof. Cărădan Adina, C.S.E.I. ,,Orizont" Oradea, colectivul de redacție: prof. Sopota Daniela, inspector școlar pentru Educație Permanentă și Activități Extrașcolare, I.Ș.J. Bihor, prof. Vese Alina, inspector școlar pentru Învățământul Special, I.Ș.J. Bihor, prof. Avram Nicolae, inspector școlar pentru Istorie, Geografie și Științe Socio-Umane, I.Ș.J. Bihor, prof. dr. Marușca Angela Ioana, director Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,,Orizont" Oradea, prof. Canalaș Liliana, Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,,Orizont" Oradea, prof. Dume Camelia Emanuela, Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,,Orizont" Oradea, prof. Cărădan Adina-Mioara, Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,,Orizont" Oradea.
,,Centenarul Marii Uniri în Școala Românească" reprezintă un volum de articole scrise de către cadre didactice pe tema Centenarului Marii Uniri. Articolele descriu activități extrașcolare desfășurate în toate județele țării și municipiul București: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, precum și în Republica Moldova, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.
Întreaga suflare românească a simțit, pe tot parcursul anului 2018, dorința de a sărbători Centenarul Marii Uniri. Marea Unire înfăptuită, în urmă cu 100 de ani, de către români hotărâți să împlinească voia, de sute de ani, a celor care locuiau pe acest pământ, cu vorbă dulce românească, în anul 1918, nu se poate uita, trebuie respectată și sărbătorită.
În 2018 am comemorat Centenarul Marii Uniri de la 1918, 100 de ani de la Marea Unire de la Alba-Iulia, 100 de ani de la făurirea statului național unitar român, 100 de ani de când vorbim despre România întregită.
Cadrele didactice, împreună cu elevii, părinții acestora au desfășurat activități pe tot parcursul anului 2018, la nivel de clasă/ școală, pentru a celebra bucuria pe care au simțit-o românii în 1918, cât și bucuria pe care o simțim cu toții după 100 de ani de la Marea Unire.
Marea Unire este pagina cea mai de preț a istoriei românilor și este scrisă de voința națiunii române de veacuri, indiferent de vicisitudinile vremurilor. Marea Unire este căsătoria tuturor provinciilor românești, a tuturor oamenilor care au aceeași năzuință, același crez, a oamenilor din același neam pe care-l cinstesc vorbind aceeași limbă, purtând același port.
Școala a avut dintotdeauna, și are și astăzi, un rol important în transmiterea, continuarea și păstrarea valorilor naționale, a istoriei, a sentimentelor patriotice.
Educația extracurriculară, cea realizată dincolo de procesul de învățământ, își are rolul și locul bine stabilit în formarea preșcolarilor/ școlarilor. Avem datoria morală, ca profesori, să cinstim în școală, românii, înaintașii noștri care, cu mari sacrificii, au luptat în trecut, pentru întregirea neamului, pentru ca noi, azi, românii să fim liberi în țara noastră.
Am dorit să fiu părtașă la bucuria de a trăi astăzi în România, țară clădită prin curajul înaintașilor care au reușit să-i unească pe toți cei care  simt românește, prin adunarea de articole scrise de cadre didactice, articole care să descrie activități de laudă pentru curajul strămoșilor, apartenență la identitatea națională.
Cartea ,,Centenarul Marii Uniri în Școala Românească" a văzut lumina zilei după trei luni de muncă, discuții telefonice cu cadre didactice dăruite în meseria de dascăl, pedagogi cu un puternic patriotism.
Cartea deschide gânduri, trăiri, sentimente adânci de apartenență la identitatea națională.
Cartea reprezintă lecții de istorie învățate de la cadre didactice din toată țara, reprezentată de toate județele țării.
Prof. Cărădan Adina,
C.Ș.E.I. ,,Orizont" Oradea

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:32:43 Ora standard a Europei de Est