Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Investind în educație, investim în viitorul copiilor noștri”

Conferința de presă cu ocazia finalizării proiectului

,,Investind în educație, investim în viitorul copiilor noștri”

Ieri, 28 februarie 2019, în prezența domnului viceprimar Alin Florin Birta și a domnului Paul Floruța, managerul firmei CG&GC HiTech Solution, la Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu" Oradea a avut loc conferința de presă organizată cu ocazia finalizării implementării proiectului ,,Investind în educație, investim în viitorul copiilor noștri".

Proiectul a fost realizat cu sprijin financiar oferit de Primăria Municipiului Oradea, prin programul de bugetare participativă din anul 2018. Bugetul total al proiectului a fost în valoare de 200.000 de euro fiind finanțat integral de Primăria Municipiului Oradea
Pe aceasta cale dorim să mulțumim tuturor celor care au votat proiectul Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Bălcescu", făcând posibilă plasarea acestuia pe locul I dintre cele 198 de proiecte depuse. Reușita acestui proiect se datorează voturilor și implicării masive a părinților, cadrelor didactice, conducerii școlii, a beneficiarilor direcți și indirecți, a celor care au înțeles că elevii de azi vor fi adulții de mâine, că preocuparea pentru formarea lor e, și trebuie să fie, prioritară în contextul performanței și a evoluției inerente tehnologice.
Echipa de proiect formată din: coordonator prof. Ani Monica și membri: prof. Zaha Alina, Tăut Stela și Deliman Alina a avut susținerea și colaborarea celorlalte cadre didactice și a comunității începând din decembrie 2017, când a debutat proiectul și până în prezent.
Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu" deschide porțile unui învățământ în care elevul contează. Ca urmare a implementării proiectul ,,Investind în educație, investim în viitorul copiilor noștri", Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu" devine prima școală din România cu dotări tehnologice conforme secolului în care trăim: table interactive, calculatoare, videoproiectoare, multifuncționale, pagină web, platformă managerială etc. - toate menite să stimuleze și să sprijine elevii într-o abordare modernă, atractivă și eficientă a învățământului de masă.
S-au achiziționat: 42 de calculatoare, 40 de table interactive, 40 de videoproiectoare, 6 multifuncționale performante conectate la calculatoare,  55 de căști cu microfon pentru dotarea laboratoarelor de informatică, un sistem de sonorizare mobil. S-a realizat pagină web - https://scbalcescu.ro, platformă managerială - catalog online creând o punte de comunicare reală și eficientă cu părinții , o rețea de internet pe cablu în fiecare sală de clasă, internet wi-fi. În cadrul proiectului am beneficiat de cursuri de inițiere în utilizarea catalogului electronic, cursuri de inițiere in utilizarea tablelor interactive pentru elevi și profesori, realizate de firma CG&GC HiTech Solution, al cărei manager, dl. Paul Floruța, a demonstrat un înalt profesionalism și care a transformat un contract într-un proiect de suflet. Rolul asociației părinților s-a evidențiat nu doar prin mobilizarea masivă la voturile on line si off line, ci și prin implicarea în achiziționarea a 15 table magnetice, a sistemelor de culisare si a accesoriilor necesare, precum și manopera aferentă, valoarea investiției fiind de 20. 000 ron.
De azi tehnologia implementată vizează mai mult de 1.000 de elevi, 60 de cadre didactice, personalul nedidactic și didactic auxiliar, conferind  posibilitatea de a  evolua  în concordanță cu abilitățile, preocupările și nevoile noii generații. Reacția entuziastă a elevilor și dorința de a utiliza noile dotări tehnologice, bucuria și interesul manifestat justifică existența și viabilitatea acestui proiect.
Elevului Caba Kevin i s-a acordat titlul onorific de mic inginer de sistem datorită talentului și gradului de implicare în utilizarea tablelor interactive.
Prof. Monica Ani
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: ,,Investind în educație, investim în viitorul copiilor noștri”.

Trimite email
sâmbătă, 21 decembrie 2024, 15:56:38 Ora standard a Europei de Est