In memoriam Grigore Vieru
,,Întâlnirea cu poezia românească a fost lumina ce ne-a luminat
|
In memoriam Grigore Vieru |
|
Născut în plină iarnă, în februarie, pe gerul năpraznic al lui făurar, Grigore Vieru avea să fie, cu sufletul lui cald și mare, românesc, un împărat al românilor (al doilea) și al limbii române - primul împărat fiind, pe vecie, tot un moldovean, un mare român, pe care ardelenii și mai precis consăteanul meu, Iosif Vulcan din Holod, l-a botezat Eminescu. |
|
|
Cele două maluri ale Prutului, în mijlocul lui ianuarie, așa cum remarca un alt mare român, Gheorghe Duca, președintele Academiei Republicii Moldova, l-au dat națiunii noastre pe marele Eminescu - în mijlocul lunii februarie ni l-au dăruit pe dragul nostru Grigore Vieru. Marele român Grigore Vieru și-a dedicat scrierile în primul rând copiilor, pentru copiii cu suflet de înger. Copilul este darul cel mai de preț al familiei, Grigore Vieru a scris literatură pentru copii, deoarece, spunea poetul, dacă copilul începe de mic să fie român, el va fi mare român când va crește, iar în felul acesta suma de valori a copiilor va deveni o națiune mare, pentru că sufletul copilului este curat, românismul intrând în sufletul lui de mic, va deveni temelia, talpa românismului veșnic și sfânt. A dispărut în mod tragic, când se întorcea de la comemorarea ,,Luceafărului poeziei românești" de la Cahul, în ziua când se împlineau 159 de ani de la nașterea ,,Luceafărului", 15 ianuarie 2009. Primul împărat al spiritualității românești, Mihai Eminescu, s-a grăbit să-l invite pe al doilea împărat la un dialog veșnic despre românime, despre destinul unui neam ce într-o zi, prin inteligența, hărnicia și vigoarea sa va străluci alături de alte popoare ale lumii, cum Luceafărul strălucește de mii de ani între stele. Grigore Vieru, poet al sufletului copiilor și al românimii, el însuși orfan, s-a născut în 1935, de mic copil trecând prin greutăți și suferințe, înfruntând cu greu seceta din 1946-1947 din Basarabia, când de foame s-au prăpădit mai mulți români decât în război. Foametea a fost programată de odiosul Imperiu Sovietic, de I.V. Stalin, care a avut grijă să curețe podurile moldovenilor de ultimul bob de grâu, porumb, fasole și tot ce era comestibil, păgânii ducând bucatele românilor din Basarabia spre nesătuii și lacomii lumii ruși, care s-au remarcat de-a lungul timpului, de multe ori, prin forță, barbarie și mai ales prin viclenie. Grigore Vieru a scris și și-a închinat scrisul neamului românesc, pentru că așa i-a șoptit sufletul lui, nu i-a spus nimeni că este român, ci moldovean, dar el a simțit în adâncul sufletului că este român. El a aflat de represiunile comandate de I.V. Stalin, în Basarabia, de cruzimea masacrelor de la Fântâna Albă. Circa 2.500 de români, la 1 aprilie 1941, în mâini cu steaguri tricolore, dar și albe, și-au exprimat voința de pace, cerând autorităților de ocupație, rușilor, permisiunea de a trece granița în România la frații lor. Însă dusmanii poporului au răspuns cu gloanțe, ucigând fără milă românii care își căutau rudele și rostul în România. Dictatorul Stalin, ,,perfid și feroce'', așa cum a intrat în istorie, a ascuns multă vreme aceste atrocități. Aflând de aceste atrocități, Grigore Vieru le-a făcut publice românilor de dincolo și dincoace de Prut, pentru ca asemenea crime să nu se mai repete niciodată, dar niciodată. El a arătat și calea românilor din Basarabia pentru a scăpa de asuprirea rusească și de deznaționalizare. El a scris despre ceea ce era fundamental pentru neamul românesc, despre mamă, despre suferința neamului românesc, despre cântecele populare românești, versuri creștinești despre pământul românesc și mai ales sfânta noastră limbă românească, pe care el dintotdeauna a știut-o românească și nu moldovenească. Întâlnirea cu poezia românească a fost lumina ce ne-a luminat, spunea el adeseori, auzeam limba noastră cea sfântă cu atâta muzicalitate, citind mari scriitori clasici români ca: Eminescu, Goga, Bacovia, Rebreanu, Coșbuc, Sadoveanu, Arghezi, Blaga, apoi mai tinerii Labiș, Nichita Stănescu, Păunescu, Ioan Alexandru, atunci a intrat în sufletul marelui Grigore Vieru, definitiv, poezia românească, românismul, cum ne spunea în timpul vieții însuși poetul. Grigore Vieru s-a inspirat de la poeții naționali, care au cântat și ei suferința neamului, dar au arătat calea cea dreaptă pe care poate merge românimea. Grigore Vieru vine, așa cum chiar el o spune, din tradiția noastră folclorică, din sufletul și zbuciumul neamului românesc. Președintele Academiei Republicii Moldova, academician Gheorghe Duca, în 14 februarie, de ziua nașterii poetului Grigore Vieru, face o apreciere inedită și anume că începutul anului este cumva emblematic pentru noi, cei aflați pe ambele maluri ale Prutului. Mijlocul lui ianuarie l-a dat națiunii noastre pe marele Eminescu, iar mijlocul lui februarie ni l-a dăruit pe dragul nostru Grigore Vieru. El a scris pentru copiii neamului românesc, a scris atât de frumos, încât a devenit tatăl cel mai iubit de cei mici și de părinții celor mici. Frații săi din Basarabia, cinstindu-i memoria, l-au numit împărat, da, este al doilea împărat al românilor și al limbii române, la fel ca marele Eminescu. Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, el a început încă din anii '70 să adune cărți scrise de Iorga, Blaga, Preda, Stănescu, Păunescu. Cu aceste cărți adunate a început lupta pentru redeșteptare națională, scrierile sale insuflă românismul, spiritul românesc, a scris abecedare, manuale școlare, a compus cântece patriotice, care îmbărbătau moldovenii, îi îndemnau să lupte împotriva ocupației străine. Talentul, bunătatea și patriotismul lui nu erau pe placul dușmanilor. ,,Crima" mediatică a început încă de la afirmarea lui Grigore Vieru ca mare poet român. Grigore Vieru s-a dăruit neamului său românesc, iar testamentul marelui poet Grigore Vieru este ca Prutul să nu mai devină niciodată granița dintre frați. Avem și noi, românii, cerul nostru, care a fost și va mai fi încă luminat de marii români ce au fost și de cei ce vor fi. Așadar, români, aveți cerul vostru - cum spunea marele Noica - dacă îl veți apăra, va fi cerul senin al neamului românesc. Acest îndemn ar trebui să fie vrerea pe vecie a noastră, a românilor. Seninătatea lui Grigore Vieru rezultă din întreaga sa operă. Redau, mai jos, câteva versuri dintr-o poezie a lui Grigore Vieru închinată mamei: ,,Ușoară, maică, ușoară C-ai putea să mergi călcând Pe semințele ce sboară Între ceruri și pământ". Femeia, mama, este frumusețea lumii, spunea Grigore Vieru cu marea lui sensibilitate, cu dragostea sa nemărginită față de mamă, omagiul adus de poet mamei: ,,Mamă, Tu ești patria mea, Creștetul tău, vârful muntelui Acoperit de nea, ochii tăi Zvâcnind/ca inima/Mamă Tu ești patria mea!" El vede frumusețea femeii ca pe o frumusețe maternă, ca pe o mamă sfântă. ,,Mamă, de-ai fi o stea în cer lină, Te-aș găsi după lumină, De te-ai face spic secară, Te-aș găsi după povară De-ai fi-n codru o păsărică, După glas aflate-aș muică. De te-ai face-n văi o floare, Te-aș găsi după suflare, Spune-ți-aș vorbe cerești, Muică, tot frumoasă ești!" Precum Adrian Păunescu în ,,Rugă pentru părinți", Grigore Vieru a sacralizat rolul mamei, ca un dat divin, respect nemărginit pentru mama ce pruncii țării îi poartă în pântece, iar apoi cu cântecul ei de leagăn și de dor românul crește ca un falnic copaciu, să apere bolta cerului, cerul lui românesc. Iată doar câteva din versurile fundamentale pătrunzătoare scrise de marele Grigore Vieru. Prin opera lui, Grigore Vieru a intrat în familia mare a românilor, alături de Eminescu, Mateevici, Iorga, Liviu Rebreanu, A. Păunescu. Grigore Vieru vine din suferința neamului său, iar visul său măreț este ca Basarabia să se integreze în lumea românească și să nu mai fie o provincie rătăcită. Va veni într-o zi vremea când românii din Basarabia vor fi liberi, nu vor mai fi amenințați și înfricoșați de Siberia de gheață, vor veni, într-o zi mare și frumoasă, definitiv acasă, la țara lor, România. Iată plânsul și dorul de țară al lui Grigore Vieru: ,,Infinit e dorul meu, infinit Și fără hotar Dragostea mea pentru voi" Dragostea pentru România și români a fost viața acestui mare poet. Încrederea lui Vieru în limba neamului este fără margini: ,,De veacuri suni și nimeni N-a fost din gură-n stare A-ți smulge limba, nimeni, Izvorule cel mare". Ziarele subvenționate de urmașii NKVD-ului au trecut la atacuri comandate la adresa marelui român, articole semnate, în bună măsură, de oameni plătiți din surse dușmănoase neamului românesc. Vina lui, ca și a altor mari scriitori, era aceea că avea simțire românească. Grigore Vieru a fost mereu hărțuit, intentându-i-se procese fără număr, care i-au șubrezit sănătatea, făcând două infarcte, cel de-al treilea fiind și ultimul. Acestora, Grigore Vieru a avut tăria și le-a dat o replică în versuri: ,,Iată vin la cale Se cobor la vale Două animale Două pușlamale Două animale". Grigore Vieru, ,,Ciobanii Minciunii", în Revista ,,Literatura și arta", 25 martie 2004. Justiția din Chișinău i-a făcut dreptate lui Grigore Vieru, instanțele recunoscând că semnatarii calomniilor sunt cozi de topor docili ai curentului antiromân'' așa cum scrie Nicolae Dabija în cartea sa intitulată ,,Manifest de Unire". Aceste atacuri barbare la adresa marelui Grigore Vieru i-au șubrezit acestuia sănătatea, moartea lui Grigore Vieru poate fi pusă pe seama celor care au lovit în simbolul românismului din Basarabia și România. La moartea lui Vieru, scriitorul Nicolae Dabija, cuprins de tristețe, scrie următoarele versuri, redate mai jos. Iată plânsul lui Nicolae Dabija la moartea lui Vieru: Moartea lui Vieru E scos Poetul, pe fragmente, dintre șine ,,Sunteți Vieru?" ,,Da" ,,Și ce vă doare?" ,,Doar Basarabia... Ea... suferă mai tare... Pe ea salvați-o-ntâi Și-apoi pe mine" I-i sângele cu fiare-amestecat Ca Prutul lui cu sârmă ucigașă: ,,Unde vă doare cel mai mult?" ,,Nu sub cămașă... Ci neamul meu... că-i... cel mai dezbinat". ,,Lui - medici voi, cu harul vostru sfânt" - Scos de sub roți ca de pe răstignire, Mai dați-i viață, ca să mai respire, Și să mai scrie încă-un ,,Legământ". Viața încet din trupul lui se scurge, La el Spitalului i-i greu s-ajungă, Și Prutul tot e-o lacrimă prelungă, pe fața Europei care curge... Cu mersul lui, tăcut, de heruvim, el s-a-nălțat la Ceruri: să învie. Și numai noi, rămași în străinie, Nici nu ne naștem și nici nu murim"... 18 ianuarie 2009, Nicolae Dabija Moartea lui Grigore Vieru a fost o grea pierdere pentru neamul românesc. Să-i îndeplinim dorința și jurământul lui sfânt, să facem degrabă Unirea! Scriind aceste rânduri despre marele Grigore Vieru cel care a rostit fundamental ,,Limba română este patria mea" nu putem să nu amintim despre legăturile sale sufletești cu bihorenii. După declararea independenței Republicii Moldova în anii'90 printre primii români care au auzit plânsul neamului de dincolo de Prut a fost distinsul și prețuitul cărturar Gen.(lt) r. prof. univ. dr. Lazăr Cârjan care a trecut Prutul ducându-le fraților noștri cărți, alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte. Ajuns dincolo de Prut distinsul om de cultură s-a cunoscut și s-a împrietenit cu poetul Grigore Vieru și cu scriitorul Mihai Cimpoi, pe care i-a invitat la odihnă în Băile Felix, Grigore Vieru scriind cu acest prilej un poem închinat lui Adrian Păunescu și un poem închinat lui Eminescu. După ce l-a cunoscut pe domnul general, Grigore Vieru scrie: ,,M-am bucurat să găsesc un om cu atâta lumină, atâta strălucire". Impresionat de căldura și atenția cu care a fost primit în Bihor de distinsul general, de frumusețea și sufletul bihorenilor, exclama cu emoție și scrie în Cartea de onoare a Inspectoratului de Poliție: ,,Aici la margine se află mijlocul țării. Văd pentru prima oară Oradea pe care sufletul meu o cunoaște de două mii de ani. Îi mulțumesc că este. Vă mulțumesc că sunteți". Iată poemul închinat marelui Eminescu: Legământ lui Mihai Eminescu ,,Știu cândva la miez de noapte Ori la răsărit de soare Stinge-mi-s-a ochii mie Tot deasupra cărții sale Am să ajung atuncea poate La mijlocul ei aproape Ci să nu închideți cartea Ca pe recele-mi pleoape Să lăsați ușa deschisă Ca băiatul meu ori fata Să citească mai departe Ce n-a dovedit nici tata Iar de n-or auzi dânșii Al străvechii slove bucium Așezați-mi ca o pernă Cu toți codrii ei în zbucium. Sufletul meu va fi senin doar când Basarabia mea va veni acasă la patria mamă. Cu frățească iubire" Grigore Vieru Din păcate, poetul este atacat și după moarte. Răspunsul la atacul acestor ,,neoameni" este ca noi toți să-i sprijinim pe urmașii lui Grigore Vieru și să-i realizăm visul lui suprem - Unirea. Grigore Vieru este românul care depășește înălțimea omului, este frumusețe sufletească, înțelepciune, tăcut în suferință, exprimată doar în versuri înalte în care vede calea salvatoare a neamului său, așa îl apreciază toți marii intelectuali, românii. Așa este caracterizat de marii scriitori români, de dincolo și dincoace de Prut. Mulțumim, Doamne, că ni l-ai dat nouă, românilor pe acest mare poet român! Să terminăm lucrarea la care el de când s-a născut a pus temelie de piatră - UNIREA! Prof. Teodor David, senator ales al Mișcării Unioniste ,,Sfatul Țării 2" din Republica Moldova Prof. Laura Ienei David Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna" |
|
|
|
vineri, 1 noiembrie 2024, 02:59:57 Ora standard a Europei de Est
|
|
