Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Miss High School-prima etapă

Vineri, 20 aprilie,

Miss High School-prima etapă

Astă-seară, s-a derulat la "No Problem" primul episod al concursului între frumoasele a patru licee orădene: "Lucian Blaga", Liceul Pedagogic „I. Vulcan”, Lic. de Artă și Colegiul Tehnic "Transilvania".

Gazdele, care sunt și organizatorii noii competiții, pun la bătaie, la finalul întrecerii, premii în bani (500 - locul I, 300 - locul II, și 200 -locul III, iar cel mai bun moment artistic al fiecărei etape este premiat cu 100 de lei).
De la Colegiul Tehnic "Transilvania" au concurat Silvia și Andrea, Liceul de Artă a fost reprezentat de Nicolette și Dania, Pedagogicul le-a avut pe ring pe Raluca O. și Camelia, iar "Blaga" a scos-o în față pe Raluca Z.
Juriul a premiat momentul artistic al Liceului de Artă, iar dintre cele șapte concurente, patru vor continua lupta pentru un loc pe podium: Raluca (de la Pedagogic, care a obținut 81 de puncte), Raluca (de la "L. Blaga", cu 55 de puncte), Andrea și Silvia (ambele de la "Transilvania", cu 50 de puncte)...

După un bal incendiar, un concurs fără vlagă

Ne-au rămas pe retină și în memorie imagini de la finala balului balurilor, și nu numai, iar vineri seara, nu ne puteam explica unde sunt acei tineri frumoși și acel spectacol incendiar!

Concursul Miss liceu s-a vrut un fel de bal al liceenilor, rezervat, în exclusivitate, fetelor frumoase din liceele orădene. Pe afiș, organizatorii ne amenințaseră cu o participare de … substanță, dar balonul s-a cam dezumflat, pentru că la ora adevărului, pe ring, au urcat doar șapte fete, reprezentând patru licee: Silvia Georgică și Andrea Cossavella (de la Colegiul Tehnic „Transilvania”), Nicolette Duță și Dania Þincă (de la Liceul de Artă), Raluca Opriș și Camelia Trusmei (de la Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan”), și Raluca Zaharia (de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”).Participare modestă pe scenă, iar susținătorii au lipsit cu desăvârșire, ceea ce l-a deranjat vădit pe Mihai Dacin, animatorul manifestării, care nu a reușit să facă valuri în sală, precum a făcut-o la balul balurilor. Pentru jurizare, s-a găsit următoarea formulă: Marius Demeter, Ioana Iuhas, Ioana Ardelean și Corina Ferecz.

Și ambalajul contează, nu-i așa?

La cele două probe de prezentare, cu și fără muzică (n-am înțeles de ce a fost nevoie de două probe identice - n.n.), frumoasele și-au pus imaginația la lucru, și a ieșit ceva hilar, haios, tocmai așa cum s-a dorit (chiar dacă nu toate concurentele s-au conformat). Pozele vorbesc de la sine (despre ținutele de „scandal” ale bebelușelor, Raluca-pedagogista - fiind cea mai nevinovată și inocentă, iar cealaltă Raluca, o dură, pusă pe rele, cu pușca la picior).

Artiștii dansatori au concurat separat

Între probe, liceele în cauză și-au prezentat artiștii dansatori într-un număr mai mult sau mai puțin complex, ei oricum au concurat separat, fără să aducă puncte reprezentantelor școlii aflate în competiție. „Transilvania” a defilat cu șase fete frumoase, dar haios echipate, pentru a atrage privirile. La pedagogiști, a evoluat o pereche de dansatori (cu Miss boboc în centrul atenției, aflată într-o formă sportivă de zile mari). Artiștii și-au respectat blazonul, rămânând ceea ce sunt – niște artiști profesioniști - , care nu fac artă de amorul … artei! Cei de „Blaga” au revenit cu … lumânările aprinse.

La proba „surpriză”, Mihai, aflat într-un dialog fără cap și fără coadă cu concurentele, s-a străduit din răsputeri să le facă să „păcătuiască” răspunzându-i „da” sau „nu”, ceea ce însemna automat întreruperea dialogului... care a fost reluat, la alt nivel, în prezentarea ținutelor (rochiilor) de seară.

În „arborarea” talentelor, Dania și Camelia ne-au surprins plăcut, artista interpretând la orgă o piesă clasică (de Chopin), iar pedagogista regizând o lecție de chimie (cu reacții de înlocuire și descompunere).

Prima etapă a celei dintâi ediții a concursului „Miss liceu” nu a avut nimic spectaculos. Poate cea de-a doua etapă, de vineri, când se vor confrunta reprezentantele altor licee…

Ovi Dan

 

Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto (Miss High School - prima etapă, 1 și 2, în total 85 de poze ).

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 07:13:18 Ora standard a Europei de Est