Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Gala comunității bihorene, ediția a II-a

Vineri, la Hotel Ramada

Gala comunității bihorene, ediția a II-a

Fundația Comunitară Oradea a organizat în data de 7 decembrie 2018 - Gala comunității bihorene - ediția a II-a, găzduită de Hotel Ramada Oradea.

Este un eveniment unic de premiere, născut din dorința de a aduce împreună tot binele care se întâmplă în comunitatea noastră. Cu fonduri mai mari sau mai mici, de multe ori numai prin voluntariat, oameni cu gânduri bune acționează în beneficiul altora și al comunității. Acțiunile lor, adevărate modele de implicare, se uită sau sunt recunoscute doar în cercuri restrânse. Gala comunității bihorene are menirea de a mulţumi, în numele comunităţii, organizațiilor neguvernamentale sau companiilor, persoanelor sau grupurilor de persoane, care s-au implicat în activități pentru comunitate, de a da exemple de bună practică şi de a arăta tuturor că doar împreună putem reuşi.
În urma nominalizărilor venite din partea comunităţii bihorene, s-au acordat următoarele premii:
LIDERUL care schimbă lumea  - Mihai Neșu
VOLUNTARUL anului - Ionuț Coman
ECHIPA anului - Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională - Primăria Oradea
EXCELENȚĂ în meserie - Csaba Békési
PROIECTUL anului - Toalete ca la carte - Rotary Club 1113 Oradea
ONG-ul anului - Asociația D'Apetresii
PROMOTOR al culturii și artei - Fundația Rock Filarmonica
PROMOTOR al excelenței școlare - Ilie Rus
Juriul care a analizat nominalizările şi a desemnat câştigătorii la fiecare categorie a avut următoarea componenţă:
1.Ada Gabor - manager, United Way România  - 1 vot
2.Ștefan Teișanu - antreprenor, Cluj Cultural Center - 1 vot
3.Oana Maria Pop - doctorand, Universitatea Hasselt, Belgia - 1 vot
4.Ionuț Alexandrescu - coordonator program, Asociația pentru Relații Comunitare -  1 vot
5. Călin Păcurar - CEO MyDeck - 1 vot
6. Lucian Cremeneanu  - jurnalist, Bihoreanul - 1 vot
Mai multe detalii se găsesc pe pagina de web a Fundației Comunitare Oradea:
https://www.fundatiacomunitaraoradea.ro/activitati/gala-comunitatii-bihorene/21-activitati/gala-csr/152-gala-comunitatii-bihorene-2018.html
Secțiunea cea mai dinamică din cadrul evenimentului a fost prezentarea celor șase proiecte selectate la ediția a VI-a a programului Bursa Talentelor.
Participanții la Gala comunității bihorene au ales să susțină financiar și logistic implementarea lor, arătând încă o dată că facem parte dintr-o comunitate generoasă și implicată activ în creșterea propriului nivel educațional și cultural.
 Bursa Talentelor este un program de granturi dezvoltat de Fundația Comunitară Oradea, prin care se încurajează performanţa tuturor celor înscriși într-o formă de învățământ și care dezvoltă sau vor să dezvolte proiecte ce au ca scop realizarea unor produse novatoare, lucrări de diplomă/doctorat, articole sau cărți, cercetări de piață, participarea la competiții etc. şi care aduc un plus de valoare comunităţii bihorene.
În total, în cadrul evenimentului s-a adunat suma de 91.421 lei. Pe lângă această sumă, s-au mai realizat donații în natură constând în servicii și materiale necesare implementării proiectelor.
Proiecte și sumele cu care au fost finanțate sunt:
1.„Povești care schimbă lumea" - inițiatori prof. Albu Anca și Condurache Simona (Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia", Oradea) - 8.500 lei
2.„Start-up Kids" - inițiatori psiholog Dragoș Olimpia și prof. Chira Brîndușa (Asociația Zile colorate) - 18.171 lei
3.„Open Minds" - inițiatori Ardelean Sebastian, Nirucz Antonio, prof. Illyes Lajos (Colegiul Național ,,Teodor Neș", Salonta) - 10.500 lei
4.„Vechile comori ale științei" - inițiatori Kovacs Cezar, Toma George, prof. Popa Bota Violeta (Colegiului Național ,,Samuil Vulcan", Beiuș) - 10.900 lei
5.„Jurnalism muzical pentru comunitate" - inițiatori, conf. univ. dr. Hotoran Anamaria Mădălina, conf. univ. dr.  Țârc Mirela - 10.350 lei
6.„Emoțiile noastre contează" - inițiator, psiholog Țirtea Lorena (Asociația Consiliaris) - 13.300 lei
Programul Youth Community care va fi implementat de Fundația Comunitară Oradea începând din 2019 își propune să dezvolte o comunitate de tineri responsabili, cu dorință de dezvoltare continuă, conștienți de nevoile comunității, capabili și dornici să producă, pe lângă bunăstarea personală, schimbări pozitive în comunitate: 16.200 lei.
Claudia Abrudan,
director executiv
 
Despre Fundația Comunitară Oradea
 Fundația Comunitară Oradea este o organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit, care își propune îmbunătăţirea vieţii locuitorilor din judeţul Bihor prin mobilizarea şi distribuirea de resurse pentru iniţiative locale. Facem posibil acest lucru prin încurajarea spiritului filantropic și de responsabilitate socială al organizaţiilor non-guvernamentale, companiilor și persoanelor fizice/grupurilor de iniţiativă, cu scopul de a acoperi nevoile mereu în schimbare ale comunității.
Fundația Comunitară Oradea face parte din programul național de ,,Fundații Comunitare", inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Fundația pentru Parteneriat și Fundația Pact, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și Romanian-American Foundation.
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Gala comunității bihorene, ediția a II-a

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:29:54 Ora standard a Europei de Est