Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, organizatorul cercului pedagogic pentru profesorii economiști

Joi, la Primăria Oradea, Cerc pedagogic - Discipline economice

Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, organizatorul cercului pedagogic pentru profesorii economiști

Joi, 29.11.2018, la Primăria Municipiului Oradea, sub semnul Centenarului Marii Uniri, s-a desfășurat Cercul pedagogic pentru profesorii economiști din Oradea.

Profesorii de la Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul" Oradea și invitații participanți la activitate au prezentat experiențele lor în activitățile desfășurate cu elevii.
Activitatea a oferit cadrul favorabil pentru schimbul de informații, schimburi de experiență, prezentarea tendințelor de dezvoltare a învățământului profesional și tehnic, modalități de adaptare a ofertei educaționale a unităților de învățământ orădene pentru a răspunde nevoilor comunității locale.
Ne-am bucurat de prezența domnului inginer Ilie Bolojan, primarul Municipiului Oradea, care ne-a transmis personal viziunea administrației referitoare la tema „Învățământul orădean în contextul dezvoltării durabile a municipiului Oradea".
De asemenea, au luat cuvântul în deschiderea lucrărilor cercului pedagogic, dl inspector școlar învățământ profesional și tehnic Florian Mieluț, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, care a evidențiat „Direcțiile de acțiune în învățământul profesional și tehnic" și dna prof. univ. dr. habil Alina Bădulescu, decanul Facultății de Științe Economice, Universitatea din Oradea, care a vorbit despre „Colaborarea dintre învățământul universitar și învățământul preuniversitar".
Activitatea a continuat cu tema „Școala românească în anul Centenarului Marii Uniri", ocazie cu care dl prof. univ. dr. Mihai Drecin, Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea din Oradea, în calitate de istoric ne-a transpus în timp, prezentând „Școala românească din Transilvania epocii dualiste și băncile românești (1883-1918)".
Prin „Repere profesionale - 33 ani de carieră didactică" a fost elogiată activitatea dnei profesor pensionar Mariana Bara, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul", Oradea.
Tema cercului pedagogic „Metode moderne utilizate în demersul didactic" a fost dezbătută în ce-a de a doua parte a activității, prin subiectele:
Manifestări științifice internaționale dedicate Zilei economistului și Zilei universitarului economist, 21.11.2018, Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea,  prof. univ. dr. habil  Alina Bădulescu, decanul Facultății de Științe Economice, Universitatea din Oradea,  prof. ec. drd. Simona-Violeta Ardelean, director adjunct al Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul", Oradea;
Parteneriat unitatea de învățământ - agent economic, general manager Daniela Lazăr, DoubleTree by Hilton, Oradea;
Exemple de bune practici din învățământul universitar, conf. univ. dr,  Dorin-Cristian  Coita, Facultatea de Științe Economice, Departamentul Management - Marketing, Universitatea din Oradea;
Prezentarea exemplelor de bune practici privind metodele moderne utilizate în activitatea didactică de profesorii de discipline economice de la C.T. ,,Mihai Viteazul", Oradea.
La întâlnire au participat profesorii care predau științe economice în unitățile de învățământ orădene: Colegiul Economic „Partenie Cosma", Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul", Colegiul Tehnic „Traian Vuia", Liceul Teologic Romano - Catolic „Szent Laszlo".
Moderatori activitate: prof. dr. Ruben Filimon, director Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul", Oradea; prof. ec. Simona-Violeta Ardelean, coordonator cerc pedagogic, Discipline economice.
Prof. ec. Simona-Violeta Ardelean
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, organizatorul cercului pedagogic pentru profesorii economiști

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:45:26 Ora standard a Europei de Est