Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Cunoașterea prin trăire

,,Școala altfel” – cea mai bună și mai trainică experiență de învățare

Cunoașterea prin trăire

În fiecare an, NOI, copiii, așteptăm cu mare interes programul ,,Școala altfel", în săptămâna binecuvântată, știind că urmează să trăim experiențe inedite (Am mai spus-o, dar, oare, aude Ministerul Educației Naționale??? - n.n.)!

Așa a fost și în acest an școlar (Din păcate și din nefericire, doar o dată într-un an, trăim asemenea experiențe speciale - n.n.), când pe lângă activitățile care ne dezvoltă din punct de vedere educativ, moral - artistic, desfășurate la clasă, ne-am delectat și cu o piesă de teatru, din care am avut multe de învățat, fiind vorba de  ,,Hainele cele noi ale împăratului", jucată la noi la școală. Dar am avut și o ,,vizită de lucru" la Era Park, unde ne-am transformat pentru câteva ore în bucătari de top, făcând pâinici, covrigei și alte produse de patiserie, pe care apoi le-am ,,devorat" cu multă plăcere, după care am vizitat și birourile companiei.
Un moment-monument, cum ar spune nenea Iancu, a fost excursia la Grădina Botanică din Jibou. Aici ne-am minunat de grădinile în trepte, de mica și totuși marea grădină japoneză, precum și de grozava rezervație în aer liber, unde am văzut căprioare. Însă cel mai mult ne-au uimit serele care aveau forma unor capsule spațiale (,,extraterestre") și în care cresc diferite specii de plante de pe tot globul. Aici, cel mai mult ne-au încântat sutele de specii de cactuși și cel mai mare cocotier care există! O bucurie aparte ne-au produs acvariile cu pești ,,de aur", somon, ,,pești nemo" și pisica de mare.
De aici, am plecat spre Castrul roman de la Porolissum (azi Moigrad), unde pe lângă castrul propriu-zis (care are astăzi zidul din față și poarta principală refăcute), am văzut și ruinele unor construcții din jurul castrului, cum ar fi: locuințe, templu (azi, biserica), taverna (azi, restaurant). În apropierea castrului, am luat o masă sănătoasă, gustoasă și copioasă, inclusiv cu un desert delicios, cu clătite cu gem de afine (de-ți lasă gura apă citind! - n.n).
Revenind spre casă, am făcut un popas de suflet în localitatea Iaz, la Muzeul de Artă Populară al Ligiei Alexandra Bodea, care cred că este cea mai tânără deținătoare din țară a unui asemenea tezaur național. Aici am văzut reconstituite case tradiționale acoperite cu stuf, care aveau război de țesut, costume populare, coroniță cu pene multicolore, călcătoare vechi, ulcioare, farfurii pictate, agățate pe pereți, iar în curte, care era îngrădită cu un gard cu modele populare diferite, avea un cuptor vechi pentru copt pâine și cozonaci, ca la bunica și o căruță de lemn.
Multe am mai povestit pe autocar din cele văzute și trăite! Mulțumim frumos bunei noastre învățătoare Dana Avram, de la Școala Gimnazială ,,Dacia", care ne iubește enorm, iar din iubirea sa nemărginită ne învață de toate și ne face toate poftele! Și noi o iubim în felul nostru, chiar dacă nu-i arătăm prea des!
Greu va mai trece vremea până la următoarea săptămână binecuvântată cu programul ,,Școlii (cu totul) altfel"!
Pentru OviDan,
Andrei Popovici
Mulțumim, dragă Andrei, pentru alegere, pentru sinceritatea și vorbele tale ,,meșteșugite
", care ni se așază drept la suflet! - Ovi
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Cunoașterea prin trăire

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:54:41 Ora standard a Europei de Est