Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Educația incluzivă - șansa către integrarea socială

Diseminarea proiectului

Educația incluzivă - șansa către integrarea socială

În data de 9 noiembrie 2018, a avut loc la Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia" din Oradea, diseminarea proiectului ,,Educația incluzivă - șansa către integrarea socială".

Proiectul a fost implementat de Asociația Tineretului Voluntar și finanțat de DDIP - Consiliul Județean Bihor. Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor au fost instituțiile partenere ale proiectului. Scopul proiectului a fost integrarea copiilor cu CES și cu dificultăți de învățare în învățământul de masă și s-a desfășurat în perioada 30 iulie - 15 noiembrie.
De acest proiect au beneficiat atât elevi, cât și profesori de la cele șase școli partenere. Este vorba despre 64 de elevi cu CES și cu dificultăți de învățare de la următoarele școli: Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul", Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia", Colegiul Național ,,Mihai Eminescu", Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu", Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna" și Școala Gimnazială ,,Dimitrie Cantemir". Profesorii implicați au fost în număr de 32, profesori ce predau elevilor cu cerințe speciale.
Proiectul a cuprins trei activități derulate în perioada menționată mai sus: Curs de integrarea a elevilor cu CES, curs destinat profesorilor implicați și două activități destinate elevilor. Prima activitate a fost vizitarea obiectivelor din Piața Unirii și Piața Ferdinand, activitate care a trezit interesul elevilor, dar și al profesorilor, care, așa cum au spus chiar ei, treceau adeseori pe acolo, fără să știe câte ceva despre aceste clădiri atât de frumoase! A doua activitate a pus în valoare și chiar a dus la descoperirea de talente ale copiilor, la desen. Ei au desenat ceea ce au putut vedea în urma vizitei prin centrul orașului, iar desenele lor au fost jurizate și premiate, toate, pentru că toți au meritat să obțină un premiu. Aceste două activități au fost comune pentru toate cele șase școli, iar cea de-a treia a rămas la latitudinea profesorilor din fiecare școală.
Astfel au fost derulate activități de sport, nutriție, literatură, tehnici Braille, vizionare de filme, toate considerate foarte interesante pentru acești copii, care s-au simțit importanți și integrați în activități pe care nu credeau că le vor putea desfășura. Toate aceste activități au fost descrise apoi de către profesori și susținute în cadrul simpozionului județean ,,Bune practici în integrarea elevilor cu CES, integrați în învățământul de masă".
Alături, elevi și profesori, în poate una dintre cele mai grele încercări de integrare atât în învățământul de masă, cât și în societate, a unor copii deosebiți, dar pe care, dacă îi cunoști, vezi că sunt copii cu suflete sensibile, cu dureri și bucurii, mai mereu neexprimate. Sperăm că am reușit să aducem un strop de lumină și de bucurie în viețile lor, dar și în ale noastre!
Ramona Maghiar,
președinte al Asociației Tineretului Voluntar
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Educația incluzivă - șansa către integrarea socială

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:18:58 Ora standard a Europei de Est