Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Centenar la statuia domnitorului Dimitrie Cantemir

În 26 octombrie, la Școala Gimnazială ,,Dimitrie Cantemir” din Oradea

Centenar la statuia domnitorului Dimitrie Cantemir

La comemorarea a 345 ani de la nașterea domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir, la Școala Gimnazială care îi poartă numele s-au desfășurat activități culturale închinate evenimentului.

Astfel că, urmând îndemnul patronului nostru spiritual: „Omul dorește să știe tot ce se poate ști; deci să cercetăm, să căutăm, să aflăm, să știm", în data de 26 octombrie 2018, elevii claselor a V-a A și a V-a B, coordonați de doamna profesor de limba și literatura română Turcu Amalia, au făcut cunoștință cu aspecte din viața cărturarului, din adolescența plină de încercări (departe de familie, de țara natală, în rolul său de garant la Poarta Otomană pentru tatăl Constantin Cantemir), până la perioadele pline de provocări ale scurtelor sale domnii (martie - aprilie 1693; 1710-1711) și exilul în Rusia țarului Petru I.
Doamna director, prof. dr. Popa Viorica, a evocat semnificațiile multiple ale acestei zile atât pentru școala noastră, dar și pentru România, apreciind cărturarul preocupat de științele umaniste, model care ar trebui să stea și la baza educației contemporane, imbold pentru generația actuală de elevi ai școlii.
În armoniile orientale ale compozițiilor lui Cantemir, elevii au urmărit într-o prezentare PowerPoint secvențe importante ale evoluției acestuia, contribuția sa la istoria neamului în context european. Cultura lumii îi recunoaște meritele în domenii variate: etnografie și folclor, geografie locală, cartografie („Descriptio Moldaviae"), istorie („Creșterea și descreșterea Curții Otomane", „Viața lui Constantin Cantemir"), filosofie („Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea"), tratate teoretice de muzică turcă și religie mahomedană. Copiii au recunoscut cu mândrie între personajele alegorice din „Istoria ieroglifică" simbolul nobil al familiei domnitoare: Inorogul, care a împrumutat și titlul revistei școlii.
Însuflețiți de mândrie și respect, elevii din clasele a V-a A, a V-a B și a VIII-a A, însoțiți de doamna director Popa Viorica și doamnele profesoare Turcu Amalia, Hera Diana și Nichita Diana, au păstrat un moment de reculegere și au depus cu emoție flori la statuia patronului  nostru din cartier.
Omagiem în acest fel împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, marcând prin fiecare dintre activitățile dedicate personalităților României bucuria de a aparține acestui neam.
Prof. Turcu Amalia

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:14:31 Ora standard a Europei de Est