Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Festival - Concurs de creaţie literară STRĂBUNII, dedicat Centenarului Marii Uniri

Un nou apel la creație, către liceeni

Festival - Concurs de creaţie literară STRĂBUNII, dedicat Centenarului Marii Uniri

Elevilor de liceu din judeţul Bihor li se oferă şansa de a participa în perioada octombrie - noiembrie 2018 la Festivalul Concurs de creaţie literară Străbunii, dedicat Centenarului Marii Uniri.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Pro Lirica Oradea, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor prin Direcţia Social Comunitară Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor şi Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai" Oradea.
Concursul de creaţie literară STRĂBUNII se adresează tuturor elevilor de liceu din judeţul Bihor, pe două niveluri de vârstă: elevi de clasele a IX-a şi a X-a, elevi de clasele a XI-a şi a XII-a. Principalul scop îl constituie susţinerea şi dezvoltarea pasiunii pentru creaţia literară şi eseistică, respectiv cultivarea aptitudinilor elevilor de a crea texte literare şi texte eseistice. Tema acestui concurs o reprezintă sărbătoarea Centenarului Marii Uniri, care include promovarea ideii de unitate, a valorilor istorice, culturale, morale şi spirituale ale poporului român în context european.
Pentru fiecare nivel de vârstă, concursul este organizat pe două secţiuni: poezie (cu rimă sau cu vers alb) eseu (maximum două pagini). Fiecare participant se poate înscrie cu cel mult trei poezii şi un eseu, cu sau fără profesor coordonator. Se acceptă creaţii literare care în cursul anului au mai participat la concursuri similare. În colţul din dreapta-sus al paginii se vor trece următoarele date: numele şi prenumele elevului; clasa, liceul; numărul de telefon al elevului/părintelui; numele cadrului didactic îndrumător.
Nu se percepe taxă de participare.
Textele se vor redacta în World 97-2003, Times New Roman 12, la un rând, cu diacritice. Creaţiile se pot trimite până în data de 15 noiembrie 2018, pe adresa: proliricaoradea@gmail.com, sau mihaeladindelegan@yahoo.com  
Festivitatea de premiere se va desfăşura în cadrul unei gale, care va avea loc în perioada 19 - 23 noiembrie 2018, prilej cu care tinerii premiaţi vor putea să-şi prezinte creaţiile literare pe scenă, în timpul spectacolului cultural dedicat Centenarului.
Pentru fiecare secţiune şi categorie de vârstă se vor acorda premii, diplome şi medalii. Lucrările premiate vor fi publicate într-o plachetă, pe cheltuiala organizatorilor.
Mihaela Dindelegan
președinte al Asociaţiei Culturale Pro Lirica Oradea

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:58:29 Ora standard a Europei de Est