Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Conferinţă dedicată Centenarului Marii Uniri

Rolul profesiilor juridice în realizarea şi desăvârşirea Marii Uniri

Conferinţă dedicată Centenarului Marii Uniri

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Ministerul de Interne - Filiala „Menumorut" Bihor a desfăşurat vineri, 19 octombrie 2018, conferinţa cu tema Rolul profesiilor juridice în realizarea şi desăvârşirea Marii Uniri.

Evenimentul a avut loc, în sala „General Traian Moşoiu" din Primăria Municipiului Oradea, în cadrul proiectului cu acelaşi nume, cofinanţat de Consiliul Judeţului Bihor prin Direcţia Social Comunitară, aflat în coordonarea directorului de proiect, doamna prof. univ. dr. Elena-Ana Iancu, conducător de doctorat în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" din București, Şcoala doctorală de Drept şi decan al Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative a Universității Agora din Municipiul Oradea.
Centenarul Marii Uniri pe care românii din toată lumea îl sărbătoresc în anul 2018 printr-o serie de manifestări ştiinţifice şi culturale care să aducă în atenţia generaţiei Centenarului momente de istorie din urmă cu o sută de ani oferă posibilitatea ca evenimentele premergătoare Marii Uniri şi a celor care au determinat desăvârşirea Marii Unirii, să fie  analizate din diferite perspective: juridică, istorică, culturală, ştiinţifică, economică etc.
În contextul Centenarului, temele înscrise de participanţi în programul conferinţei au evidenţiat pe de o parte repere istorice din profesiile juridice, evoluţii ale legislaţiilor existente în provinciile istorice în diferite ramuri ale dreptului, personalităţi care au participat la crearea cadrului legislativ, iar pe de altă parte fondatori ai sistemului judiciar unitar funcţional, înainte şi după unificarea politică şi/sau teritorială.
Scopul urmărit prin acest proiect este de a celebra Centenarul Marii Uniri prin evocarea rolului pe care l-au avut juriştii în făurirea şi desăvârşirea unificării legislative, unităţii sistemului judiciar şi a profesiilor juridice în România Mare.
La conferinţă au participat cadre didactice din Academia de Poliţiei „Alexandru Ioan Cuza", Bucureşti, Universitatea Agora din Municipiul Oradea, Universitatea din Oradea, Universitatea Transilvania din Braşov, Centrul Universitar Nord Baia-Mare, Universitatea „Dimitrie Cantemir, Cluj-Napoca, Universitatea „Aurel Vlaicu" din Arad, Universitatea din Craiova şi reprezentanţi ai profesiilor juridice locale.
Celebrarea evenimentelor de acum o sută de ani, implicit a personalităţilor din profesiile juridice care au realizat şi desăvârşit Opera Unirii a adus bucurie participanţilor, şi a trezit mândria în rândul juriştilor prezenţi la dezbateri, fiind scoasă în evidenţă ideea de unitate pornind de la pilonii pe care s-a fundamentat acest crez, şi anume: credinţă în Dumnezeu, limba care face ca toţi românii din provinciile istorice să se înţeleagă între ei, precum şi o voinţă aparte de a fi uniţi.
După încheierea lucrărilor au avut loc depunere de coroane de flori la Statuia avocat dr. Aurel Lazăr, precum și vizită la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr" din Oradea.
Conferinţa a fost deschisă de rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza", domnul prof. univ. dr. Adrian Iacob. Prezentând câteva repere semnificative din istoria oraşului Oradea, domnia sa a reuşit să ne surprindă cu bogăția de informații pe care le deține legate de istoria acestor meleaguri. Totodată, s-a arătat încântat de măreţia acestuia, de realizările ultimilor ani pe care le-a cunoscut pe viu în scurtul popas pe care l-a făcut în Ţara Crişurilor, dar ne-a promis că se va reîntoarce pentru a descoperi tainele acestor locuri.
Domnul academician Florin Gheorghe Filip a prezentat proiectul Academia Română şi a vorbit despre Marea Unire şi un posibil „Act de naştere" al Sectorului TIC în România. Cuvântul de salut transmis organizatorilor de domnul director al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu" din cadrul Academiei Române, prof. univ. dr. Mircea Duţu-Buzura a fost citit de prof. univ. dr. Alexandru Ţiclea.
În preambulul conferinţei, doamna prof. univ. dr. Elena-Ana Iancu a spus: „În mijlocul toamnei, la o sută de ani şi o zi (de când în 18 octombrie 1918, Alexandru Vaida Voevod în discursul său istoric a expus Declaraţia de autodeterminare naţională pe baza principiului naţionalităţilor, moment istoric fundamental pentru naţiunea română, pentru desăvârşirea unităţii sale politice şi de stat, de o importanţă programatică şi practică, suntem împreună la această conferinţă. Opera Marii Uniri realizată în anul 1918 a declanşat un proces de unificare reală a tuturor provinciilor istorice româneşti într-un stat naţional unitar. Celebrarea Centenarului Marii Uniri în anul 2018 este până la urmă un act de patriotism. Cel puţin, mi-aş dori să preţuim mai mult, ceea ce au făcut înaintaşii noştri pentru profesiile pe care le avem, în contextul conferinţei de azi, profesiile juridice.
Afirm aceasta, gândindu-mă la faptul că, o legislaţie cu valabilitate pe întreg teritoriu românesc era foarte greu de elaborat, cu atât mai mult, ar fi fost greu de aplicat în lipsa unui sistem judiciar unitar. Ca urmare, le-a revenit rolul de a unifica legislaţia şi de a realiza un sistem juridic funcţional în primul rând juriştilor pe care îi găsim şi în rândul iniţiatorilor actelor care au precedat Marea Unire, au realizat şi au valorificat la nivel internaţional Opera Marii Uniri. Deciziile erau dificile, ca urmare a influenţelor diferite ce existau în provinciile istorice şi în ceea ce priveşte legislaţia existentă, căile politice şi diplomatice se intersectau, anul 1918 aducea şi alte drepturi. Un început de armonizare a legilor, de unitate în practica judiciară a fost posibilă şi datorită uniunilor profesiilor juridice care au pus bazele actualelor organisme centrale specifice fiecărei profesii juridice. În acest sens, frumosul oraş Oradea, poarta urmele paşilor avocatului dr. Aurel Lazăr, care a fost fondatorul Uniunii Avocaţilor din România...
Desigur, tradiţiile păstrate în familie şi valorile transmise urmaşilor sunt esenţiale în devenirea individului, în general. Şi în acest sens, fac referire la Aurel Lazăr care s-a căsătorit cu fiica avocatului Gheorghe Fejer din Ineu, Arad. Familia Lazăr a avut un singur fiu, devenit avocat şi profesor la Academia de Drept din Oradea în care şi Aurel Lazăr a fost înscris în anul I (1890), ca mai apoi, în anul IV (1897) să fie absolvent la Facultatea de Drept din Budapesta. Un an mai târziu a susţinut examenul de intrare în avocatură după care şi-a deschis birou particular la Oradea de care s-a ocupat mai mult asociatul lui Vasile Bledea. Iată că Oradea are o lungă tradiţie şi în învăţământul juridic. Apreciez, mă bucur şi sunt încrezătoare că şi în prezent, învăţământul juridic din Oradea poate să fie unit, să împărtăşească aceleaşi momente, în vibraţia istoriei făurite de juriştii care au învăţat în acelaşi oraş acum o sută de ani, chiar mai mult de atât, şi au dezvoltat profesiile juridice. Salut prezenţa în sală a doamnei lect. univ. dr. Cîrmaciu  Diana, prodecanul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Oradea care nu întâmplător a ales tema ,,Gheorghe N. Leon. Modelator de conştiinţe şi formator de caractere în mediile universitare din Cluj, Oradea şi Bucureşti (printre altele fiind licenţiat şi în drept)"...
Şi desigur, pentru a putea arăta ce ştim în practică, pentru a putea fi în slujba vieţii şi a adevărului, şi pentru a simţi şi înţelege greutatea deciziilor pe care le luăm atunci când judecăm,  dublate de un cadru solemn, este suficient să privim spre  Palatul de Justiţie Oradea, „Scenă a confluenţei profesiilor juridice din perspectivă diacronică", aşa cum sună titlul temei alese de doamna preşedinte al Tribunalului Bihor, judecător, lect. univ. dr. Carmen Domocoş".
Desigur, Programul conferinţei a cuprins teme care mai de care mai interesante. Și numai o lecturare a lor vă ajută să vă formați o părere despre ceea ce s-a urmărit prin conferința noastră de vineri.
***
Academician Gheorghe-Florin FILIP, Academia Română, Marea Unire şi un posibil „Act de naştere" al Sectorului TIC în România
Mircea DUŢU-BUZURA, avocat, prof.univ.dr., director al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române/Universitatea Ecologică din Bucureşti, Contribuţia Curţii de Apel Oradea la realizarea unităţii juridice în perioada interbelică
Valeriu CUŞNIR,  prof. univ. dr. hab., Institutul de Ştiinţe Juridice şi Politice, Chişinău, Republica Moldova; cercet. coord. dr. Mihai TAŞCĂ, Institutul de Ştiinţe Juridice şi Politice, Chişinău, Republica Moldova, Naţiunea română şi reîntregirea României
Adrian IACOB, prof. univ. dr., rector Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza", Bucureşti, Locul şi rolul lui Alexandru Ioan Cuza în făurirea statului roman modern
Elena-Ana IANCU (Nechita), prof. univ. dr., Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza", Şcoala doctorală de Drept/Universitatea Agora din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative; Vasile CREŢ, general de brigadă cu o stea (r), preşedinte al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Ministerul Apărării Naţionale - Filiala Bihor „General Traian Moşoiu"/conf. univ. dr., Universitatea Agora din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice; Nicolaie IANCU, general de brigadă cu o stea (r) dr., director executiv al Centrului Euroregional de Prevenire şi Combatere a Criminalităţii Transfrontaliere, Oradea,  Marea Unire în contextul autodeterminării
Cornelia ROMÂNAŞU, director al Muzeului „Aurel Lazăr", Oradea, Contribuţia avocatului dr. Aurel Lazăr în procesul de înfăptuire a Marii Uniri
Carmen-Adriana DOMOCOŞ, judecător, preşedinte al Tribunalului Bihor/ lect. univ. dr.,Universitatea din Oradea, Facultatea de Drept, Palatul de Justiţie Oradea, scenă a confluenţei profesiilor juridice din perspectivă diacronică
Ştefan HERCHI, avocat, lect. univ. dr., Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative/director executiv al Centrului de Excelenţă pentru Studiul Minorităţilor Transfrontaliere, Oradea, Istoria Baroului Bihor
Alexandru CORDOȘ, lect. univ. dr., Universitatea „Dimitrie Cantemir" din Cluj-Napoca, dr. Horaţiu BODALE, cercetător Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Emil Haţieganu, un jurist transilvănean printre făuritorii Marii Uniri
Nicolae IUGA, prof. univ. dr., Universitatea de Vest „Vasile Goldiș" din Arad, Departamentul de Științe Socio - Umane, Documente românești referitoare la evenimentele politice și militare din Maramureș, noiembrie 1918 - mai 1919  
Ioan GHERGHEL, cadru didactic asociat, dr., Centrul Universitar Nord Baia Mare, Rolul avocatului Vasile Chindriş în evenimentele premergătoare Marii Uniri
Cristina ŞANTA, profesor Şcoala Gimnazială Coroieni; Sînziana ŞANTA, profesor învăţământ primar, Şcoala Gimnazială Coroieni, Delegaţii maramureşene participante la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia
Livius RANTA, Luptătorii anonimi pentru Marea Unire
Radu CARP, prof.univ.dr.,  Universitatea din Bucureşti/ Centrul de Excelenţă pentru Studiul Minorităţilor Transfrontaliere, Oradea, Contribuţia lui Constantin Stere la dezvoltarea dreptului constituţional românesc
Iulian NEDELCU, prof. univ. dr. habilitat, Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept, Fundamentele constituţionale actuale privind ministerele şi administraţia ministerială
Alexandru ŢICLEA, prof. univ. dr., Academia de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza"/Universitatea Ecologică din Bucureşti, Evoluţia legislaţiei muncii în perioada interbelică 1920-1938
Daciana VIDREAN, procuror şef, Serviciul Teritorial Oradea DIICOT, Dreptul penal în România la 100 de ani de la Marea Unire
Roxana MATEFI, avocat, conf. univ. dr., Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Drept; Oana ŞARAMET, lect. univ. dr., Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Drept, Contribuția doctrinei la desăvârşirea Marii Uniri prin unificarea legislativă în materia dreptului privat
Diana CÎRMACIU, lect. univ. dr., Universitatea din Oradea, Facultatea de Drept/ drd. Academia de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza", Şcoala doctorală de Drept, Gheorghe N. Leon Modelator de conştiinţe şi formator de caractere în mediile universitare din Cluj, Oradea şi Bucureşti
Viorel GAVRA, prof., director adjunct, Colegiul Naţional „Samuil Vulcan" Beiuş , Liceul din Beiuş şi Marea Unire
Mihai FLOROIU, prof. univ. dr., Universitatea „Dunărea de Jos", Galaţi, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, Ideea de construcţie europeană în gândirea lui Nicolae Titulescu. De la crearea României Marii la Preşedinţia europeană
Costel GIUROIU, general de brigada cu o stea (r); Dumitru HARALAMBIE, general de brigadă cu o stea (r), Marea Unirea şi neamul românesc
Adrian Cristian MOISE, avocat, conf. univ. dr., Universitatea „Spiru-Haret", Facultatea de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative, Craiova, Criminalistica. Trecut, prezent şi viitor
Elena-Ana IANCU, prof. univ. dr., Academia de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza", Şcoala doctorală de Drept/Universitatea Agora din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative; Nicoleta-Elena HEGHEȘ, prof. univ. dr., Universitatea Creştină ,,Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Contribuţia autorilor români din perioada 1913-1945 la dezvoltarea criminalisticii
Gheorghe POPA, prof. univ. dr., general de brigadă cu o stea (r), Universitatea Română Americană/Universitatea Titu Maiorescu, Şcoala doctorală de Drept, Biocriminalistica vegetală - o ştiinţă nouă în sprijinul justiţiei
Gabriela MATEI, lect. univ. dr., Universitatea Ecologică, Bucureşti, Facultatea de Drept,  Evoluţii în investigarea patrimoniului cultural
Emilian STANCU, prof. univ. dr., Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept; Adrian Cristian MOISE, avocat, conf. univ. dr. Universitatea „Spiru-Haret", Facultatea de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative, Craiova, Criminalistica în învăţământul juridic românesc.
Elena-Ana Iancu
Moise-Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze (69 de poze), accesați Galeria foto: Conferinţă dedicată Centenarului Marii Uniri.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:29:32 Ora standard a Europei de Est