Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Contribuția bisericii și a teologiei ortodoxe pentru unitatea de credință și neam”

Tema Congresului facultăților de teologie ortodoxă, desfășurat la Oradea

,,Contribuția bisericii și a teologiei ortodoxe pentru unitatea de credință și neam”

Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Episcop dr. Vasile Coman" de la Universitatea din Oradea a găzduit marți (9 octombrie 2018) cel de-al VIII-lea Congres al facultăților de teologie ortodoxă din cadrul Patriarhiei Române, cu participarea decanilor și directorilor de școli doctorale din cele 15 facultăți de teologie ortodoxă din țară.

De la ora 9.00, a avut loc un Te Deum la Capela Facultății, iar la ora 10.00, Deschiderea oficială a Congresului, în Aula Magna.
În prezidiul manifestării, alături de gazdele universitare, domnul rector Constantin Bungău, președintele Senatului universitar, domnul prof. univ. dr. Sorin Curilă și de decanul Facultății, domnul prof. univ. dr. Dumitru Megheșan, au fost invitați: domnul prefect Ioan Mihaiu, P.S. dr. Visarion, episcopul Tulcii, P.S. dr. Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, pr. conf. univ. dr. Nicușor Beldiman, părintele consilier al preafericitului părinte patriarh Daniel, pr. prof. univ. dr. Ștefan Bughiu și pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă, ambii de la Facultatea de Teologie din București.
,,Inima teologiei românești în aceste zile bate la Oradea, a spus în deschidere decanul Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Episcop dr. Vasile Coman", moderatorul evenimentului, care a continuat prin a preciza scopul reuniunii: ,,ca să găsim noi metode, ca să discutăm, ca să găsim oportunități pentru optimizarea învățământului teologic universitar ortodox din Patriarhia Română și, în același timp, să întărim misiunea bisericii noastre ortodoxe de la nord la sud, de la est la vest, bine știind că ceea ce se petrece aici este spre binele bisericii noastre străbune". ,,Teologia ortodoxă academică trebuie să susțină mai intens lucrarea misionară a bisericii în societate"
Pr. conf. univ. dr. Nicușor Beldiman, părintele consilier al preafericitului părinte patriarh Daniel, a prezentat mesajul preafericitului părinte patriarh Daniel, intitulat ,,Teologia ortodoxă academică trebuie să susțină mai intens lucrarea misionară a bisericii în societate", iar cel de-al VIII-lea congres poartă titlul ,,Contribuția bisericii și a teologiei ortodoxe pentru unitatea de credință și neam". Am mai aflat apoi că în programul congresului este prevăzută, pe lângă susținerea referatelor pe teme de actualitate, întrunirea colegiului decanilor, precum și întâlnirea directorilor școlilor doctorale de la facultățile teologice ortodoxe din țară. ,,Este nevoie să evidențiem valorile permanente ale credinței și culturii românești, mai ales în cadrul unui dialog național și internațional, unind în mod creator și înțelept tradiția cu noutatea, informarea intelectuală cu formarea spirituală ca bază a unei teologii dinamice și misionare", se precizează în încheierea mesajului transmis de preafericitul părinte patriarh Daniel.
A fost aprobată înființarea unei școli doctorale cu profil teologic la Oradea
Din cuvântul preasfințitului părinte episcop Sofronie Drincec, am aflat că din luna iulie (2018), prin ordin de ministru, și la Universitatea din Oradea, a fost aprobată înființarea unei școli doctorale cu profil teologic. Tot preasfințitul părinte episcop ne-a informat despre ,,Sărbătorirea Centenarului României Mari", miercuri, 10 octombrie la Muzeul Memorial ,,Aurel Lazăr", cu dezvelirea a două plăci comemorative și vernisajul expoziției ,,Bihorul „... la spargerea lumii".
,,Oradea se poate mândri cu o universitate puternică"
Prezentând cartea de vizită a Universității din Oradea, domnul profesor univ. dr. ing. Constantin Bungău, rectorul Universității, a afirmat: ,,Oradea se poate mândri cu o universitate puternică"(14.000 de studenți la licență și master, 15 facultăți, 52 de domenii de studii și 1.400 de cadre didactice, 117 specializări, 66 de domenii de master și 14 domenii de doctorat). Pentru Universitatea din Oradea, anul 2018 reprezintă 238 de ani de învățământ superior la Oradea, 100 de ani ai României Unite, 95 de ani de la înființarea învățământului superior teologic ortodox la Oradea, și 55 de ani de învățământ superior continuu sub egida Universității din Oradea", a mai spus domnul rector, citând(u-se) din prefața Monografiei ,,95 de ani de învățământ teologic academic orădean".  
,,Implicarea bisericii ortodoxe în aceste evenimente a avut un singur scop: unitatea națională a românilor"
În cuvântul său, președintele Senatului universitar, domnul prof. univ. dr. Sorin Curilă s-a referit la mesajul părintelui patriarh Daniel la ,,Contribuția bisericii și a teologiei ortodoxe pentru unitatea de credință și neam" (titlul congresului), după care a concluzionat: ,,Afirm cu tărie că implicarea bisericii ortodoxe în aceste evenimente a avut un singur scop: unitatea națională a românilor".
,,Mă alătur celor care apreciază rolul și misiunea facultății de teologie..."
Și domnul prefect Ioan Mihaiu s-a referit în intervenția sa la tema congresului, considerând-o actuală și esențială pentru neamul românesc. ,,În această perioadă, societatea noastră are nevoie mai mult ca niciodată de unitate. Ceea ce dumneavoastră propuneți aici este chiar deviza a ceea ce ar trebui să marcheze neamul nostru. Ca prefect (...) mă alătur celor care apreciază rolul și misiunea facultății de teologie care este identică cu cea a venerabilei Academii Teologice și anume de a promova principiile moral creștine, de a le reinstaura în conștiința oamenilor și în viața societății, știind încă de la început că aceste principii fac parte constitutivă din crezul și mentalitatea poporului român".
Păstrând tonul și registrul, vom încheia cu aprecierea domnului decan Dumitru Megheșan: ,,Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Episcop dr. Vasile Coman" am putea să o numim facultate misionară, care veghează asemenea unei candele ca tradiția noastră bimilenară, tezaurul primit de la Mântuitorul (...) să rămână integru, așa cum l-am primit și noi".
Moise-Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze (35 de poze), accesați Galeria foto: ,,Contribuția bisericii și a teologiei ortodoxe pentru unitatea de credință și neam”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:00:17 Ora standard a Europei de Est