Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Ceremonia de deschidere a avut loc la Teatrul ,,Regina Maria”

1 octombrie, un nou început de an universitar la Universitate din Oradea

Ceremonia de deschidere a avut loc la Teatrul ,,Regina Maria”

În anul Centenarului Marii Uniri, 2018, Universitatea din Oradea a ținut să deschidă noul an universitar la Teatrul ,,Regina Maria", prilej cu care au fost marcați și cei 55 de ani neîntrerupți de învățământ superior în Oradea.

Învățământul românesc și valorile naționale
Despre învățământul românesc și valorile naționale a vorbit în discursul său președintele Senatului Universității, domnul profesor univ. dr. Sorin Curilă.
,,Învățământul românesc a urmat transformările sistemului politic de pe teritoriul național. Astfel, în perioada medievală s-a manifestat o lipsă de preocupare din partea autorităților pentru a dezvolta educația, o mare parte a populației rămânând analfabetă.
Construcția unui sistem educațional românesc a început odată cu procesul de formare a Statului român modern. Educația în acele vremuri era pentru ,,privilegiați" fiindcă pentru a ajunge la forme superioare de învățământ erau necesare anumite resurse materiale, pe care în general românii nu le aveau.
S-a trecut, după primul război mondial la integrarea diferitelor sisteme educaționale, sistemul nostru atingând un nivel important prin accederea unui număr mare al populației la o formă organizată de învățământ.
După cel de-al doilea război mondial sistemul românesc a căpătat o tentă specifică regimului comunist bazată pe îndoctrinarea populației, trecând însă după anul 1965 printr-o reformă care prevedea studiul limbilor străine și al științelor exacte, ca formă de bună practică ce a dus la dezvoltare culturală și socio-economică în regiunea Europei de Vest.
După anul 1989, învățământul românesc este într-o etapă de redefinire, fiecare nivel având forma de funcționare reglementată prin Legea Educației Naționale.
Astăzi învățământul românesc modern, și mă refer acum în mod special la învățământul superior, este spațiul demnității și al libertății promovând valoarea și corectitudinea. Universitatea trebuie să pregătească tinerii printr-un sistem educațional modern, pedagogic, pentru a putea reacționa la problemele actuale ridicate de societatea românească. Aceasta înseamnă deschidere către nou atât în plan socio-economic, cât și în plan cultural, dar și în cel al valorilor naționale.
Ne preocupă primordial pregătirea profesională a tinerilor studenți
Universitatea noastră, continuatoarea unor tradiții academice multiseculare în Oradea, face față acestor provocări. Ne preocupă primordial pregătirea profesională a tinerilor studenți, dar totodată, cultivăm respectul față de valorile naționale românești. Astfel, trebuie să le arătăm tinerilor care sunt reperele poporului român.
Sistemul pe care îl promovăm cuprinde pământul țării, pe care s-au format poporul român și limba română, Familia românească, familie tradițională întemeiată prin căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, așa cum a lăsat-o pe Pământ bunul Dumnezeu, Religia și biserica și Școala românească. Totodată le vorbim tinerilor despre Cultura națională, unitară, care aparține modelului european; Folclor și tradiții, Eroi, Imn, Drapel și Stemă. Prin toate aceste componente încercăm să definim pentru tinerii studenți, patrimoniul național, tineri care la rândul lor se manifestă deschis și vin spre noi cu sinceritatea lor în abordarea realităților vieții.
La mulți ani România, La mulți ani Universitatea din Oradea!"

Trimite email
luni, 7 aprilie 2025, 02:45:11 Ora de vară a Europei de Est