Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Pod de cărți peste Prut în anul Centenarului”

Un nou proiect transfrontalier

,,Pod de cărți peste Prut în anul Centenarului”

Conducerile școlilor gimnaziale ,,Oltea Doamna" și ,,Avram Iancu" din Oradea au implementat un nou proiect educativ local cu participare internațională, intitulat ,,Pod de cărți peste Prut în anul Centenarului".

Coordonatorii de proiect sunt: prof. Florina Musca, director al Școlii Gimnaziale ,,Oltea Doamna", prof. dr. Gheorghina Liliana Bârlădeanu, director al Școlii Gimnaziale ,,Avram Iancu" din Oradea, prof. Laura Ienei-David și Elena Pavel, responsabil de proiect, prof. Natalia Ruzsa.
Proiectul se derulează în perioada august 2018 - septembrie 2019, în parteneriat cu: Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Școala Gimnazială Internațională ,,Agora", Oradea, Școala Gimnazială Drăgești, ,,Vatra Românească", Filiala Bihor, C.C.D. Bihor, Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea, academician Nicolae Dabija, Institutul Național de Științe și Creație - USLR (președinte, acad. Mihai Cimpoi), Academia de Științe din Republica Moldova (președinte, acad. Gheorghe Duca), Liceul ,,Prometeu - Prim" din Chișinău (director,  scriitorul Aurelian Silvestru), Universitatea ,,Constantin Stere" din Chișinău (rector,  Gheorghe Avronic) și Consulatul General al Românilor la Gyula - Ungaria (consul general, Florin Trandafir Vasiloni), Școala Gimnazială ,,Adrian Păunescu" din Copăceni, raionul Sângerei - Republica Moldova (director, prof. Maria Bajura).
,,Dorim să repunem în drepturi cartea și biblioteca..."
,,Proiectul educațional pe care-l propunem reprezintă o încercare de a repune în drepturi cartea și biblioteca, tradițiile și valorile culturale ale românilor de pretutindeni, de a promova spiritul românesc în țară și peste hotare, pentru a păstra ,,o prietenie fără frontiere", manifestată prin donații de cărți, festivaluri, spectacole, întâlniri de suflet între cadrele didactice, elevi, părinți și comunitate. Proiectul promovează conduita pozitivă a copilului spre spiritul românesc, precum și dezvoltarea spiritului patriotic", ne-a spus doamna prof. Laura Ienei-David.
Ziua limbii române - la Chișinău și ,,Centenarul în ipostaze identitare" - la Gyula
Dintre acțiunile importante care au avut loc în cadru proiectului transfrontalier  ,,Pod de cărți peste Prut în anul Centenarului", doamna profesor Laura Ienei-David s-a referit la Ziua limbii române, desfășurată la Academia de Științe a Moldovei (în 31 august 2018), cu participarea academicienilor: Eugen Simion, Gheorghe Duca, Mihai Cimpoi și Nicolae Dabija, iar la Gyula, în Ungaria, a avut loc manifestarea ,,Centenarul în ipostaze identitare" (în 21 septembrie 2018), cuprinzând o frumoasă expoziție și un spectacol de suflet, dedicate Centenarului Marii Uniri.
,,Pentru evenimentul de vineri de la Gyula dorim să-i mulțumim Excelenției Sale Florin Trandafir Vasiloni, consulul general pentru invitație, dar și colegei mele, prof. Dulca Manuela din Aleșd", a ținut să sublinieze, interlocutorul nostru.
Prin strădania elevilor și cadrelor didactice, cu sprijinul partenerilor de proiect și al altor colaboratori, ,,Vatra Românească", Filiala Bihor, a transportat în Republica Moldova peste șapte tone de cărți. Așa s-a ajuns ca la Biblioteca din Chișinău să fie înființată și inaugurată o aripă a Bibliotecii Oradea.
Laura Ienei-David
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: ,,Pod de cărți peste Prut în anul Centenarului”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:56:39 Ora standard a Europei de Est