Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Belșugul, obiceiurile și aromele toamnei se întâlnesc la Sărbătoarea Recoltei

În perioada 21-23 septembrie

Belșugul, obiceiurile și aromele toamnei se întâlnesc la Sărbătoarea Recoltei

La început de toamnă, producătorii din regiunea Crișana vă așteaptă în Cetatea Oradea pentru a-și prezenta specificul cultural și culinar, dar și potențialul turistic.

Ediția 2018 a evenimentului Sărbătoarea Recoltei propune trei zile dedicate belșugului toamnei, tradițiilor și obiceiurilor acestui anotimp, dar și concerte cu artiști în vogă și un spectacol folcloric In Memoriam Florica Duma.
Târg de produse agroalimentare
În fiecare zi de eveniment, producători autohtoni îi așteaptă pe vizitatori cu recolta din acest an, cu produse care mai de care mai gustoase și mai apetisante. De la fructe și legume, până la tradiționala zacuscă sau preparate din miere de albine, toate vor fi disponibile la Sărbătoarea Recoltei.
Astfel, de vineri până duminică, între orele 11.00-20.00, fiecare producător participant va încerca să prezinte vizitatorilor valoarea produselor agroalimentare și tradiționale din zonă.
Concerte live
În toate cele trei zile de eveniment vom avea parte de câte un concert live la scena mare din Cetate.
Vineri, de la ora 20.00, îi vom asculta pe talentații membri ai trupei Ad Libitum Voices, unul dintre primele grupuri vocale din România ce adoptă stilul pop opera. Seara zilei de sâmbătă o petrecem alături de Lidia Buble, una dintre cele mai în vogă soliste din România, care va urca pe scenă tot de la ora 20.00.
Ziua de duminică este una specială, care se va încheia în ton festiv cu un spectacol folcloric In Memoriam Florica Duma. Începând cu ora 19.00, pe scena din Cetate vor urca: Grigore Leșe, Laura Lavric, Angela Buciu, Stana Stepănescu, Corina Szatmari, Otilia Haragoș, Felicia Costin, Cornelia Covaciu și Luminița Tomuța, acompaniați de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist Crișana.
Workshop-uri și activități pentru copii
Programul acestei ediții a Sărbătorii Recoltei cuprinde și workshop-uri tematice. Scopul acestora este de a identifica posibilități de colaborare între producătorii agroalimentari locali și unități din industria ospitalității (restaurante / unități de alimentație publică), precum și cel de a susține comercializarea fructelor în regiunea Crișana.
Astfel, workshop-ul ,,Oportunități privind colaborarea dintre producătorii agroalimentari locali și industria ospitalității: prezent și perspective" va avea loc vineri, 21.09.2018, de la ora 18.00 în corpul I al Cetății Oradea, la etajul 1, iar workshop-ul ,,Livezi superintensive și arbuști fructiferi: oportunități pentru finanțarea și valorificarea fructelor" va avea loc sâmbătă, 22 septembrie, în Corpul I, la etajul 1, începând cu ora 10.00. Locurile la aceste workshop-uri sunt limitate, fiind necesară o înscriere prealabilă.
Cei mici vor avea și ei parte de distracție pe parcursul celor trei zile. Aceștia se vor putea bucura de tobogane și trambuline, și se vor distra construind un coș de fructe virtual.
Evenimentul este organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea), cu sprijinul Primăriei Oradea, al Asociației pentru cercetarea și promovarea produselor agroalimentare Crișana (ACPPA Crișana) și al Muzeului orașului Oradea - complex cultural (Cetatea Oradea).
Sponsori: Ara, Agroind.
Program
Vineri, 21 septembrie
10.00-20.00 Atracții pentru copii
11.00-20.00 Târg de produse agroalimentare
17.00 Vernisajul expoziției personale de pictură naivă, artist plastic Mihai Dascălu (Corp B, etaj 1, Sala 12)
18.00 Workshop ,,Oportunități privind colaborarea dintre producătorii agroalimentari locali și industria ospitalității: prezent și perspective" (Corp I, etaj 1)
20.00 Concert Ad Libitum Voices
Sâmbătă, 22 septembrie
10.00-20.00 Atracții pentru copii
11.00-20.00 Târg de produse agroalimentare
10.00 Workshop ,,Livezi superintensive și arbuști fructiferi: oportunități pentru finanțarea și valorificarea fructelor" (Corp I, etaj 1)
20.00 Concert Lidia Buble
Duminică, 23 septembrie
10.00-20.00 Atracții pentru copii
11.00-20.00 Târg de produse agroalimentare
15.00 Premierea fermierilor
19.00 Spectacol folcloric In Memoriam Florica Duma, alături de: Laura Lavric, Angela Buciu, Grigore Leșe, Stana Stepânescu, Corina Szatmari, Otilia Haragoș, Felicia Costin, Cornelia Covaciu și Luminița Tomuța, acompaniați de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist Crișana.
Intrarea este liberă!
Mihai Jurca,
director APTOR

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:43:06 Ora standard a Europei de Est