Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

O grădiniță de poveste

Grădinița Nr. 44 - ,,Rază de soare

O grădiniță de poveste

Deschiderea noului an școlar aduce de fiecare dată, atât pentru copii și părinți, cât și pentru noi, cadrele lor îndrumătoare, bucuria începutului și a așteptării de a porni iarăși pe drumul cunoașterii și al formării.

Începând cu 1 septembrie 2018, preșcolarii Școlii Gimnaziale ,,Avram Iancu" (de la Grădinița Nr. 44  - ,,Rază de soare") vor fi întâmpinați cu o atmosferă de poveste. Pe perioada verii holurile grădiniței s-au transformat într-un mod miraculos, fiecare grupă potrivit semnului distinctiv pe care îl are se poate regăsi într-un cadru de poveste special amenajat pe holul grădiniței. Grupele au fost pavoazate tot conform semnului distinctiv, astfel întreaga atmosferă te face să retrăiești cu drag cea mai miraculoasă perioadă din viața unui om, COPILĂRIA.
Însă nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul și implicarea unor cadre didactice cu suflet și dăruire care promovează o educație de calitate și care au contribuit la amenajarea spațiilor școlare conform nevoilor comunității școlare și a țintelor stabilite în planul de dezvoltare instituțională, toate acestea având ca scop creșterea calității procesului de învățământ și promovarea imaginii grădiniței în rândul comunității locale.
Un merit deosebit revine conducerii școlii, doamnei director,  prof. dr. Bîrlădeanu Gheorghina, domnului director adjunct, prof. Velimirovici Cosmin, d-nei responsabile a comisiei metodice, prof. Gavra Mihaela, doamnei administrator de patrimoniu, Piț Florentina, d-nei contabile Andruța Dana, d-nei secretare Neaga Magdalena și întregului colectiv de cadre didactice al grădiniței noastre: prof. Bodea Floare, Puiu Violeta AnaMaria, Copăcean Dorina, Popa Cristina, Todoca Ana, Nemeș Florica, Toia Viorica, Nan Bianca, Zerghe Felicia, Oltean Loredana, Bumb Sanda, Mărcuț Ana, Sabău Janina, Lenath Mariana și Cornea Anca.
Cu aleasă prețuire și deosebit respect întreg colectivul unității noastre dorește să mulțumească domnului Salvan Marius și doamnei Salvan Helga pentru frumoasele decorațiuni. Datorită acestor minunați artiști cu mâini de aur grădinița noastră a primit o înfățișare nouă, cu adevărat de poveste!
În acest ambient plăcut, activitatea desfăşurată în instituţia noastră va urmări și anul acesta formarea personalităţii copiilor, atât sub aspectul dezvoltării fizice armonioase cât şi al stimulării inteligenţei şi creativităţii acestora, al educaţiei estetice şi moral-civice, al socializării lor în condiţiile specifice grădiniţei, potrivit particularităţilor de vârstă, precum şi pregătirea adecvată pentru o mai bună integrare a viitorilor școlari.
Dorim ca fiecare zi petrecută în grădinița noastră să fie una plăcută și atractivă, urmând să le asigure copiilor o traiectorie ascendentă pe lungul drum al formării și instruirii, iar părinţilor le mulțumim pentru sprijinul necondiționat și pentru încrederea de a ne fi ales pe noi ca parteneri egali în definirea şi afirmarea personalităţii copiilor. Doar împreună vom reuși să le oferim confortul şi siguranţa atât de necesare dezvoltării lor armonioase.
Prof. Gavra Mihaela
Pentru mai multe poze (79 de poze), accesați Galeria foto: O grădiniță de poveste.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 12:29:19 Ora standard a Europei de Est