Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Învățarea integrată – Pregătiți pentru viață, adolescență și autocunoaștere...”

Cursul de formare a formatorilor pentru susținerea programului de formare continuă a cadrelor didactice

„Învățarea integrată – Pregătiți pentru viață, adolescență și autocunoaștere...”

În perioada 30 august - 3 septembrie 2018, la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr" Oradea, s-a desfășurat cursul de formare a formatorilor pentru susținerea programului de formare continuă a cadrelor didactice „Învățarea integrată - Pregătiți pentru viață, adolescență și autocunoaștere. Aplicații practice pentru dirigenție și disciplinele opționale".

Aceste programe au fost aprobate ca discipline opționale prin OMEN nr. 5638/11.12.2017 și 5863/28.12.2017 în cadrul ariei curriculare Om și societate.
La programul de formare au participat peste 80 de cadre didactice din mai multe județe ale țării: Timiș, Cluj, Sălaj, Prahova, Buzău, Alba, Satu Mare, Municipiul București, Maramureș.
S-au abordat aspecte legate de noile competențe ale elevilor ce implică și noi cerințe din partea cadrelor didactice. Au fost prezentate elemente de noutate privind învățarea și în special formarea dimensiunii atitudinale a competenței, precum și demersuri pedagogice actualizate privind proiectarea situațiilor de învățare în paradigmă constructivistă. A fost accentuată contribuția neuroștiințelor la revizuirea modelelor de proiectare didactică. Formatorii au fost instruiți cu privire la metodologia de formare, aspectele organizatorice și modalitățile de evaluare. Programul de formare a fost dinamic, complex și stimulativ, în cadrul său formabilii s-au familiarizat cu conținutul programelor, s-au cunoscut și s-au constituit ca un grup unitar de formatori ce vor activa la nivel local, regional și național.
Disciplina opțional „Pregătiți pentru viață" se adresează claselor primare și de gimnaziu, iar disciplina „Adolescență și autocunoaștere" pentru clasele de liceu.
Activitatea s-a desfășurat cu avizul Ministerul Educației Naționale, coordonată de Inspectoratul Școlar Județean Bihor și susținută de Consiliul Județean Bihor.
Biroul de presă al I.Ş.J. Bihor

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:43:19 Ora standard a Europei de Est