Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Patru weekend-uri de filme în cea mai frumoasă lună de vară

Oradea Summer Film 2018

Patru weekend-uri de filme în cea mai frumoasă lună de vară

În luna august, Cinematograful în aer liber din Oradea revine în Parcul Cetății!

Urmează așadar să petrecem împreună seri de vară memorabile în Parcul Cetății Oradea, alături de familie și prieteni. Ediția 2018 a Oradea Summer Film aduce în atenția cinefililor și iubitorilor de activități în aer liber, cele mai noi filme, concerte live și filme de animație pentru copii, într-o mizanscenă cu beculețe și hamace, sub cerul liber. Desigur, berea rece, popcorn-ul, vata pe băț și înghețata vor avea și ele o zonă special dedicată.
*În cazul unor avertizări meteo de vreme nefavorabilă, proiecțiile programate pentru serile în cauză se vor anula. Informația va fi transmisă pe pagina de Facebook Oradea Summer Film, precum și în evenimentul dedicat Oradea Summer Film 2018.
Filme de autor, prezente la cele mai prestigioase festivaluri de film, concerte live și filme de animație pentru copii
Elementul de noutate al acestei ediții Oradea Summer Film constă în faptul că toate filmele care vor fi proiectate, în număr de 19, sunt filme de autor, nominalizate sau câștigătoare la festivaluri de film renumite: Oscar, Cannes, Berlin, Sundance, IDFA Amsterdam, Rotterdam, Toronto.
Filmele din programul Oradea Summer Film 2018 vorbesc despre o diversitate de subiecte, invocând conflicte personale, colective sau politice, într-un mod autentic, prin povești captivante. Filmele au origini diferite (cu excepția celor patru filme românești) și anume Europa (estică, vestică și nordică), America de Sud, Africa și Asia. Filmele sunt de lungmetraj și vor avea proiecții unice. Datorită scăderii drastice a cinematografelor de artă, aceste filme și-au găsit locul într-un sistem alternativ de distribuție, în circuitul festivalier.
O altă noutate este aceea că programul ediției de anul acesta cuprinde și seri dedicate special celor mici. În fiecare miercuri din perioada de festival (8, 15 și 22 august) pe ecran vor fi proiectate filme de animație pentru copiii cu vârsta între 3-12 ani, sub marca Anim'Est, cel mai important festival de animație din România.
 De asemenea, ediția 2018 Oradea Summer Film aduce trei seri de concerte LIVE tematice, în funcție de specificul fiecărui weekend din festival: Taraf de Caliu în weekend-ul dedicat filmului Est-European, Cvintetul Sagittarius în weekend-ul dedicat Filmului European, și DJ Danaga în ultimul weekend, cu tematica Zilele Filmului Mondial. Concertele vor avea loc în fiecare zi de sâmbătă: 11, 18 și 25 august.
Centenarul Filmului Românesc
Programul festivalului a fost structurat tematic, fiecare din cele patru weekend-uri având propriul specific.
Astfel, primul weekend (2-5 august) este dedicat Centenarului Filmului Românesc și va fi deschis cu proiecția filmului ,,Un pas în urma serafimilor", în prezența regizorului Daniel Sandu. Filmul de acțiune îl urmărește pe Gabriel, elev într-un seminar teologic ortodox, care intră într-o serie de conflicte acerbe cu profesorul lui, un preot ortodox. Spectatorii vor avea ocazia să îi pună întrebări regizorului și să afle detalii din spatele producției.
În perioada 3-5 august, în cadrul Centenarului Filmului Românesc - caravana cinematografică inițiată de Andrei Giurgia, jurnalist din Iași și Irina Margareta Nistor, în calitate de ambasador cinema, - vor fi proiectate trei filme românești care marchează diferite perioade istorice și cinematografice ale României. Filmele vor fi prezentate de Irina Margareta Nistor.
În seara de vineri, 3 august, vom urmări ,,Moartea domnului Lăzărescu", câștigătorul Un certain regard la Cannes, o comedie neagră a celui care este considerat inițiatorul Noului Val Românesc, Cristi Puiu.
,,Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu" este un film de montaj realizat dintr-o arhivă extraordinară care îl surprinde pe Nicolae Ceaușescu timp de 25 de ani, în viața publică și privată. Filmul lui Andrei Ujică încheie trilogia sa dedicată sfârșitului comunismului și va fi proiectat în data de 4 august.
Weekend-ul se va încheia cu proiecția filmului ,,Reconstituirea" (1968, care) este considerat de către Asociația Criticilor Români de Film cel mai bun film din toate timpurile. Proiecția este și un omagiu adus regizorului Lucian Pintilie, care s-a stins din viață în acest an. Filmul a fost interzis în timpul regimului comunist. Actrița Ileana Popovici va fi prezentă pentru a vorbi despre filmul lansat acum 50 de ani.
Zilele Filmului Est-European (9-12 august 2018)
În cadrul secțiunii dedicate filmului est-european, propunerea este de a cunoaște prin cinema țările cu care împărțim granițele.
Filmele vorbesc într-un mod profund și cutremurător despre recuperarea istoriei naționale prin memoria personală (,,The other side of everything"), despre copilăria unui băiat de 10 ani în mijlocul conflictului armat din estul Ucrainei (,,The distant barking of dogs") și - despre abordarea surprinzătoare a crizei refugiaților a unui poștaș cu aspirații de primar în satul său din Bulgaria, la graniță cu Turcia (,,The good postman"). Ultimul film, din Ungaria, (,,On Body and Soul" - marele premiu la Berlin 2017) schimbă registrul, prezentând o poveste neobișnuită de dragoste dintre un bărbat și o femeie care lucrează împreună într-un abator.
Zilele Filmului European (16-19 august 2018)
Cele patru filme europene de ficțiune debutează cu ,,The square", o comedie neagră, câștigătorul marelui premiu de la Cannes în 2017, în care curatorul unui muzeu de artă modernă din Stockholm e prins într-o controversă mediatică.
În ,,A ciambra" (premiat la Cannes), eroul principal, Pio, un băiat italian de origine romă de 14 ani dintr-un cartier rău famat din Calabria, vrea să demonstreze prin orice cale familiei sale că își poate înlocui fratele mai mare care a intrat la închisoare.
În ,,The Nothing Factory" se urmărește povestea unor muncitori dintr-o fabrică de lifturi de la marginea Lisabonei care se răzvrătesc împotriva conducerii (în premieră în Romania, premiul FIRESCI al criticilor de film de la Cannes).
,,The Guilty" (câștigătorul premiului publicului la TIFF, Sundance și Toronto) este un thriller minimalist din Danemarca: un operator de la linia de urgențe e prins într-o cursă împotriva timpului încercând să salveze prin telefon o femeie.
Zilele Filmului Mondial (23-26 august 2018)
Filmele din afara Europei vin de pe trei continente: Africa, America de Sud și Asia (Orientul Mijlociu și Asia de Sud). ,,Until the birds return" (nominalizat la Cannes) propune o reprezentare a Algeriei post-coloniale printr-un mozaic de trei povești contemporane fascinante.
,,The reports on Sarah and Saleem" (premiul publicului la Rotterdam IFF) este un film cu acțiunea plasată în divizatul Ierusalim și urmărește consecințele unei aventuri extramaritale dintre o femeie evreică și un bărbat arab în mijlocul conflictului israeliano-palestinian. În ,,The heiresses" (Ursul de Argint la Berlin) o femeie înstărită din Asunción, capitala Paraguay-ului, trece printr-o revoluție personală, odată ce se lovește de precaritate financiară și cunoaște o femeie mai tânără care o inspiră.
Filmul de închidere, „The next guardian" vine din Bhutan, exotica țară recunoscută pentru măsurarea economiei naționale prin indexul fericirii. În acest film, doi frați adolescenți sunt prinși între modernitate și tradiție într-un sat izolat din munții Himalaya.
Filme de animație pentru copii
În fiecare miercuri din festival (8, 15 și 22 august), de la ora 21.00, vor avea loc proiecții de animații pentru copiii cu vârsta între 3-12 ani, sub marca Anim'Est - Festivalul Internațional de Film de Animație din București.
Cei mici, împreună cu părinții, vor putea urmări animații care nu sunt distribuite de canalele de desene animate sau la cinematografele multiplex. Animațiile provin din Europa, fiind trecute prin festivaluri de film sau din școli de animație prestigioase.
Animațiile care vor fi proiectate în serile de miercuri sunt:
MOOMINS ON THE RIVIERA, 2014, Finlanda-Franța - nominalizat la Shanghai, cel mai bun film de animație
MOLLY MONSTER, 2016, Germania-Suedia-Elveția - nominalizat la Berlin, Ursul de Cristal.
PIM & POM: The Big Adventure, 2014, Olanda - nominalizat la Chicago, cel mai bun film pentru copii.
Cele trei filme vin tot din circuitul festivalier. ,,Moomins on the Riviera" este o adaptare după o bandă desenată finlandezo-suedeză și arată familia Moomins în aventura lor pe mare spre rivieră. ,,Pim&Pom: The Big Adventure" vorbește despre prietenia dintre două pisici și ,,Molly Monster" spune povestea unei simpatice ,,monstruțe" care învață să își accepte noul frățior.
Toate cele trei proiecții dedicate copiilor vor fi însoțite de subtitrări în limba română, care vor fi și citite în timp real, pentru micuții care încă nu pot să citească.
Concerte live
Serile de sâmbătă din cadrul Oradea Summer Film (11, 18 și 25 august) vor fi animate de concerte live tematice. Astfel, în 22 august, de la ora 20.:00, pe scena Oradea Summer Film vor urca cei de la Taraf de Caliu, care ne vor oferi un concert live, în 18 august Cvintetul Sagittarius de la Filarmonica Oradea ne va purta pe acorduri simfonice, urmând ca în data de 25 august să avem parte de un DJ Set cu Danaga, de la ora 19.00.
Program
2 aug. 21.00 UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR, 2017, Daniel Sandu
În prezența regizorului, Daniel Sandu
3 aug. 21.00 Caravana Centenarului Filmului Românesc
MOARTEA DOMNULUI LĂZĂRESCU, 2005, Cristi Puiu
4 aug. 21.00 Caravana Centenarului Filmului Românesc
AUTOBIOGRAFIA LUI NICOLAE CEAUȘESCU, 2010, Andrei Ujică
5 aug. 21.00 Caravana Centenarului Filmului Românesc
RECONSTITUIREA, 1968, Lucian Pintilie
Invitat special: actrița Ileana Popovici
8 aug. 21.00   MOOMINS ON THE RIVIERA, 2014, Finlanda-Franța
*Cu subtirări redate live în română.
9 aug. 21.00   THE DISTANT BARKING OF DOGS, 2017, Ucraina
10 aug. 21.00   THE OTHER SIDE OF EVERYTHING, 2017, Serbia
11 aug. 20.00 - 21.00  Concert: TARAF DE CALIU
Film: THE GOOD POSTMAN, 2016, Bulgaria
12 aug. 21.00   ON BODY AND SOUL, 2017, Ungaria
15 aug. 21.00   TED SIEGER'S MOLLY MONSTER, 2016, Elveția-Germania-Suedia
*Cu subtirări redate live în română.
16 aug. 21.00   THE SQUARE, 2017, Suedia
17 aug. 21.00   A CIAMBRA, 2017, Italia
18 aug 20.00 - 21.00  Concert: CVINTET SAGITTARIUS, Oradea
Film: THE NOTHING FACTORY, 2017, Portugalia
19 aug. 21.00   THE GUILTY, 2018, Danemarca
22 aug. 21.00   PIM & POM: The Big Adventure, 2014, Olanda
*Cu subtirări redate live în română
23 aug. 21.00   UNTIL THE BIRDS RETURN, 2017, Algeria
24 aug. 21.00   THE REPORTS ON SARAH AND SALEEM, 2018, Palestina.
25 aug. 19.00 - 21.00   DJ Set: DANAGA
Film: THE HEIRESSES, 2018, Paraguay
26 aug. 21.00   THE NEXT GUARDIAN, 2017, Bhutan
Vă invităm să ne urmăriți pe conturile oficiale ale evenimentului:
Facebook: https://www.facebook.com/oradeasummerfilm/
Event: https://www.facebook.com/events/1158460094294021/
Website: http://www.oradeasummerfilm.ro/
Instagram: https://www.instagram.com/oradea_summer_film/
Eveniment organizat de: Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) cu sprijinul Primăriei Oradea și al Muzeului orașului Oradea - Complex cultural (Cetatea Oradea).
Partener Principal: Raiffeisen Bank.
Sprijinit de: Ergocon, Daikin Romania și Technova.
Prezentat de: Staropramen.
În parteneriat cu: Centenarul Filmul Românesc și Anim'Est.
Mihai Jurca
director executiv
Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:14:24 Ora standard a Europei de Est