Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

La sfârșit de ciclu primar, încărcați de glorie (pe care și-au făurit-o în cinci ani)!

Magna cum laude elevilor clasei a IV-a B și învățătoarei lor!

La sfârșit de ciclu primar, încărcați de glorie (pe care și-au făurit-o în cinci ani)!

La sfârșit de ciclu primar, prietenii noștri din clasa a IV-a B, de la Școala Gimnazială ,,Dacia" din Oradea, elevii unui profesor deosebit de abil, maestru într-ale pedagogiei și profesionist de top, doamna profesor Diana Zlibuț, se pot declara mulțumiți de ascensiunea lor într-ale cunoașterii în cei cinci ani de ciclu primar.

Într-un articol vă făceam cunoștință cu olimpicii acestei clase (18), care au cucerit nu mai puțin de 26 de premii și mențiuni la olimpiadele școlare în acest ultim an școlar al ciclului primar.
Acum vă vom informa despre cei mai vrednici dintre ei care au cucerit în total 129 de premii și mențiuni, tot în clasa IV-a la patru concursuri școlare naționale: 1. Comunicare.ortografie.ro (27 de premii și mențiuni) 2.concursurile Comper (24 de premii) 3. Fii inteligenT... la matematică (31 de premii și mențiuni) 4. Gazeta Matematică (47 de premii și mențiuni).
27 de premii și mențiuni la Comunicare.ortografie.ro
Premiul I - 11 elevi
Premiul II - 6 elevi
Premiul III - 6 elevi
Mențiune - 4 elevi
Premiul I - Cocoș Raluca, Leț Sofia, Morozan David, Curț Diana, Necula Bianca, Irimie Anastasia, Duluș Gaboraș Andrei, Ștefan Georgiana, Timiș Elena, Toma Aida, Zdrehuș Adrian
Premiul II - Flore Andreea, Madi Mihai, Nagy Alexandra, Curț Lavinia, Ardelean Luca, Redli Oliver
Premiul III - Băcioiu Bianca, Cighir Raul, Danșa Daria, Iova Casian, Șereș Albert, Andor Alexandra
Mențiune - Cătană Sra, Ciortan Claudiu, Lele Maria, Popovici George
24 de premii la concursurile Comper
Etapa națională
Comper - Comunicare
14 elevi participanți și tot atâtea premii.
Premiul I - Curț Diana, Leț Sofia, Madi Mihai
Premiul II - Ardelean Luca, Băcioiu Bianca, Constăngioară Ema, Curț Lavinia, Nagy Alexandra, Morozan David, Șereș Albert, Ștefan Georgiana, Timiș Elena
Premiul III - Cocoș Raluca și Danșa Daria
Comper Matematică
Premiul I - 10 elevi
Premiul I - Ardelean Luca, Curț Diana, Iova Casian, Madi Mihai, Morozan David, Nagy Alexandra, Nagy Andrea, Șereș Albert, Toma Aida, Zdrehuș Adrian
31 de premii și mențiuni la Fii inteligenT... la matematică
Premiul I - 25 elevi
Premiul III - 4 elevi
Mențiune  - 2 elevi
Premiul I - Ardelean Luca, Băcioiu Băcioiu, Cocoș Raluca, Constăngioară Ema, Curț Diana, Curț Lavinia, Danșa Daria, Duluș Gaboraș Andrei, Fetea Vlad, Iova Casian, Irimie Anastasia, Leț Sofia, Madi Mihai, Morozan David, Nagy Alexandra, Nagy Andrea, Necula Bianca, Popovici Ștefan, Redli Antoniu, Șereș Albert, Ștefan Georgiana, Timiș Elena, Toma Aida, Cătană Sara, Zdrehuș Adrian
Premiul II - Ciortan Claudiu, Flore Andreea, Lele Maria, Cighir Raul
Mențiune - Andor Alexandra, Popovici George
47 de premii și mențiuni la Gazeta Matematică (21+15+11)
21 la Gazeta Matematică - etapa I
Premiul de excelență - 11 elevi
Premiul I - 1 elev
Premiul II - 5 elevi
Premiul III - 2 elevi
Mențiune  - 2 elevi
Premiul  de excelență - Ardelean Luca, Cocoș Raluca, Constăngioară Ema, Curț Diana, Danșa Daria, Fetea Vlad, Iova Casian, Madi Mihai, Nagy Andrea, Șereș Albert, Ștefan Georgiana
Premiul I - Curț Lavinia
Premiul II - Cighir Raul, Morozan David, Zdrehuș Adrian, Băcioiu Bianca, Nagy Alexandra
Premiul III - Duluș Gaboraș Andrei, Irimie Anastasia
Mențiune - Leț Sofia, Necula Bianca
15 la Gazeta Matematică - etapa a II-a
Premiul de excelență - 9 elevi
Premiul I - 3 elevi
Premiul II - 1 elev
Premiul III - 1 elev
Mențiune  - 1 elev
Premiul de excelență - Cocoș Raluca, Constăngioară Ema, Curț Diana, Curț Lavinia, Fetea Vlad, Morozan David, Nagy Alexandra, Șereș Albert
Premiul I - Iova Casian, Madi Mihai, Nagy Andrea
Premiul II - Ardelean Luca
Premiul III - Duluș Gaboraș Andrei
Mențiune  - Timiș Elena
11 la Gazeta Matematică - etapa națională
Premiul de excelență - 4 elevi
Premiul I - 3 elevi
Premiul II - 2 elevi
Premiul III - 2 elevi
Premiul de excelență - Morozan David, Danșa Daria, Constăngioară Ema, Șereș Albert
Premiul I - Ardelean Luca, Curț Lavinia, Iova Casian
Premiul II - Fetea Vlad, Madi Mihai
Premiul III - Curț Diana, Nagy Andrea.
Ce am mai putea adăuga la un asemenea bilanț... cu 129 de premii și mențiuni?
Magna cum aude pentru asemenea elevi, părinți și un dascăl de excepție!
Moise-Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: La sfârșit de ciclu primar, încărcați de glorie (pe care și-au făurit-o în cinci ani)!

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:34:45 Ora standard a Europei de Est