Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Nouă țări - o familie”

Open Minds - Open Hearts- Europe of Youth 2018

,,Nouă țări - o familie”

În perioada 12-18 iunie 2018, elevi din clasa a 9-a și a 10-a (Tomos Adela, Tomos Adrian, Baba Geanin, Kerezsi Casian și Mihuț Iulian) de la Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul" din Oradea, au participat la un schimb de experiență și bune practici Ersamus + ,,Open Minds - Open hearts - Europe of Youth 2018" organizat de Regional Youth Council Mecklenburg - Vorpommern, Germania - leaderi de proiect Karin Baresel și Reinhold Uhlmann - în orașul Prora, în insula Rügen, un golf la Marea Baltică din Germania, însoțiți de prof. Kristo Tünde.

Coordonatorul național al acestui proiect international, prof. Mela Delia, a fost invitată să facă parte din staff-ul  de organizare, dar și în calitate de trainer internațional pentru worshop-ul proiectului intitulat  ,,Europe of Youth".  Partenerii internaționali ai acestui schimb de experiență și bune practici Erasmus + au fost  nouă țări europene: România, Germania, Finlanda, Italia, Spania, Ucraina, Slovacia, Polonia, Suedia. O surpriză inedită a acestui schimb de experiență internațional  au fost invitații țării gazde, Germania,   tineri refugiați din țările aflate în război : Siria, Egipt, Cornul Africii, Eritrea, Burghina Fasso, Afganistan.
Elevii de la C.T. ,,Mihai Viteazul" - ambasadori ai României
Dintre activitățile acestui  proiect putem aminti Ziua interculturală  în care organizatorii au inițiat jocuri de   cunoaștere reciprocă, iar tinerii români au desenat conturul României și au scos în evidență detalii importante legate de țara noastră, cum ar fi: Vlad Țepeș (Dracula), gimnasta noastră Nadia Comăneci, dansul tradițional românesc, modele tradiționale reprezentate pe IE și atracții turistice cunoscute, cum ar fi sculpturile lui Brâncuși ( ex. Coloana Infinitului). De  asemenea, prezentările au fost însoțite și de delicii gastronomice  tradiționale specifice fiecărei țări participante, dar  și  de  un dans tradițional românesc prezentat de elevii noștri Tomos Adela și Kerezsi Casian cu tema ,,Familia tradițională românească".
Temele workshop-urilor au fost diverse și interesante, atractive și folositoare pentru educarea tinerilor: Europa tinerilor (trainer internațional-prof Delia Mela), Incluziunea refugiaților, Populism versus Cooperare, Jocuri cooperative, Autoorganizarea tinerilor, Participare creativă și Media team. În aceeași măsură s-au organizat și worshopuri sportive cum ar fi: monociclu, jocuri  despre drepturile constituționale ale cetățeanului european, Dragon boat (o barcă cu vâsle de 40 de persoane, în care trainer-ul îi învață pe participanți diferite tehnici de  sincron și non sincron -subliniind adesea importanța spiritului de echipă). Nu în ultimul rând putem aminti și workshop-ul dedicat muzicii, unde s-a creat și realizat  un mini concert cu tobe tribale africane, tamburină, maracas și chitară ai cărui protagoniști  au fost tineri refugiați din Siria, Egipt, Cornul Africii, Burkina Faso și Asfganistan.
Tema comună a worshop-urilor a fost stoparea discriminării prin diferite modalități,  dar în același timp s-a încercat găsirea unor soluții reale prezentate sub diferite forme în dialogul  politic organizat de către leader-ul de proiect din Germania, cu reprezentanții guvernamentali ai regiunii Mecklenburgului și reprezentanți ai guvernului german.
O altă parte interesantă a acestui schimb de experiență a constat în organizarea unor  excursii la punctele de atracție din zonă, cum ar fi: Treetop Walk (un parc natural suspendat) de unde s-a putut admira panorama Mării Baltice, dar și a zonei Binz-Prora, Muzeul de chihlimbar - unde elevii au învățat cum să  șlefuiască un chihlimbar până să ajungă la  forma dorită și la frumusețea lui adevărată, dar și excursii tematice, precum ,,Arta naturală creativă".
Atracția fiecărei seri  a fost  focul de tabără  în jurul căruia s-a dansat, s-a cântat, s-a râs, s-a plâns,  s-au povestit destine.
,,Împreună putem schimba destinul Europei, împreună putem schimba lumea"
În sufletul elevului Kerezsi Casian va rămâne cu siguranță experiența și încărcătura emoțională a ultimei seri ca fiind una specială: ,,Acea seară a fost una de neuitat deoarece ne-am așezat toți într-un cerc și ne-am luat rămas bun, dându-ne îmbrățișări unul altuia. A fost un moment foarte special. În acel moment am lăsat toate diferențele dintre noi, am dat la o parte ,,etichetele" pe care le are țara noastră și a rămas doar iubirea... un sentiment care distruge tot ce e rău, un sentiment care ne unește și ne face mai buni. A fost unul dintre cele mai frumoase momente la care am luat parte în viața mea și nu-l voi uita niciodată.  În această tabără am învățat multe lucruri: să nu judecăm după aparențe, pentru că, în ziua de azi, se pun mii de ,,etichete" și ne lăsăm conduși de aparențe din ce în ce mai mult, în loc să privim esența. În  această tabără am cunoscut  oameni minunați, simpli, dar deștepți și respectuoși față de valorile europene, cum ar fi multiculturalitatea. Am  învățat că  valorile europene sunt  în mâinile noastre, ale tinerilor. Noi suntem viitorul și trebuie să avem grijă de acest continent pe care îl numim ,,casă". Trebuie să fim uniți, trebuie să ne facem auzite vocile pentru a face din lumea asta un loc mai bun. Toți suntem la fel... germani, italieni, finlandezi, polonezi, români, sirieni, africani, ... toți trebuie să lăsăm conflictele la o parte și să ne unim. Această experiență m-a făcut să văd într-un alt mod viața și oamenii din jurul meu. ,,Împreună putem schimba destinul Europei, împreună putem schimba lumea". Trebuie să împărtășim lumii ceea ce am învățat și să îi facem pe toți să înțeleagă că Europa e a tinerilor și că tot ceea ce trebuie să facem este să ne deschidem mintea și inima pentru a acționa în folosul ei!"
Kerezsi Casian
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: ,,Nouă țări - o familie”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:57:49 Ora standard a Europei de Est