Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Proiect de dezvoltare comunitară în Tărian

Primarul Ioan Pașca și problema romilor din Tărian

Proiect de dezvoltare comunitară în Tărian

Centrul Creștin Betania, Dorcas Aid Romania, Primăria din Girișu de Criș și Școala Gimnazială Nr. 1 din Tărian au organizat joi, 7 iunie 2018, la Căminul Cultural din Tărian premierea copiilor și elevilor romi; un lucru bun, un fapt mai puțin obișnuit sau poate mai puțin cunoscut (mediatizat) în alte localități din județul Bihor.

Așadar, dacă tot se face și se face bine, cu eficiență, nu strică să se și cunoască. Nu spre laudă, ci pur și simplu pentru informarea comunității.
Aflăm de la doamna Ioana Ghiurău, coordonator proiecte în cadrul Centrului Creștin Betania că în anul 2012, Centrul Creștin Betania, în parteneriat cu Dorcas Aid Romania, Școala Gimnazială Tărian și Primăria Girișu de Criș, a implementat primul proiect educațional de trei ani orientat spre copiii care provin din familii defavorizate. ,,Proiectul a crescut și s-a dezvoltat, iar în anul 2016, am continuat cu un nou proiect, mai larg de această dată, care pe lângă partea adresată copiilor, s-a orientat și spre părinții acestora. Astfel s-a început o clasă de alfabetizare pentru adulți care a funcționat doi ani. De asemenea, oferim consiliere familiilor pe mai multe domenii: igienă, sănătate, îmbunătățirea condițiilor de trai, obținerea unui loc de muncă etc. Inițial, scopul proiectului a fost incluziunea socială a copiilor care provin din familii defavorizate social și reducerea abandonului școlar. Acum, după cinci ani de proiect, suntem bucuroși să vedem că abandonul s-a diminuat, practic nu mai există în cadrul copiilor care sunt cuprinși în proiect, iar numărul absențelor școlare a scăzut foarte mult.
Programul after school face ,,minuni"
Pentru cine este organizat programul after school la Tărian și în Girișu de Criș, aflăm tot de la interlocutorul nostru, doamna Ioana Ghiurău. Programul after school se adresează copiilor din familii defavorizate, care au nevoie de ajutor la efectuarea temelor, dar și copiilor analfabeți, cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani.
Ce le oferă programul?
 Suport educațional, zilnic, câte două ore după școală, o masă caldă zilnic, posibilitatea participării la întâlniri săptămânale, de tip club, în care copiii învață și deprinderi de viață: bune maniere, principii de igienă, principii de morală creștină, cântece și jocuri recreative, o tabără de vară pentru copiii cu frecvența foarte bună și rezultate școlare îmbunătățite.
,,Cu ajutorul lui Dumnezeu, am încheiat încă un an școlar (anul școlar 2017-2018). La fiecare sfârșit de an școlar, sărbătorim împreună cu copiii, cadrele didactice implicate în proiect și părinții, rezultatele obținute. Este un prilej de bilanț, bucurie și socializare", ne-a spus doamna Ioana Ghiurău.
,,Am început prin a dărui. Te ajutăm, dar ajută-te și singur!"
La premierea de joi, au fost prezenți ca de fiecare dată, când se poate, după cum ne asigură coordonatorul de proiect, și domnul primar Ioan Pașca și doamna director Adriana Paul. Atât domnul primar cât și doamna director au vorbit direct, deschis, sincer și cu înțelepciune, apreciind și lăudând progresele, angajarea și implicarea, bunăvoința, dar nu au ocolit nici problemele care încă mai persistă și care trebuie înlăturate, combătute.
,,Am început prin a dărui. Am desfășurat și desfășurăm o muncă susținută de la om la om, cu fiecare familie în parte. Am dorit să afle și să vadă că noi vrem să-i ajutăm în fel și chip, cum putem, cu blândețe și înțelegere, cu bunătate, cu vorbă bună, dar și financiar, după posibilități, însă așteptăm și din partea lor înțelegere și implicare. Eu am un principiu: Te ajutăm, dar ajută-te și singur! Fă-ți ordine și disciplină în propria-ți casă și familie!"
Se pare că principiul domnului primar Ioan Pașca dă roade, ca și proiectele derulate de Centrul Creștin Betania, după cum aveam să aflăm și din cuvântul doamnei director Adriana Paul. Se înregistrează progrese, chiar dacă ștacheta se ridică mereu și în ceea ce privește prezența copiilor la școală și la alte activități, dar și în ceea ce privește disciplina și chiar nivelul de instruire și educare.
Moise-Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Proiect de dezvoltare comunitară în Tărian.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:51:03 Ora standard a Europei de Est