Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Școala altfel - „Să știi mai multe, să fii mai bun”

Amintiri de neuitat

Școala altfel - „Să știi mai multe, să fii mai bun”

Sub egida Programului Școala Altfel „Să știi mai multe, să fii mai bun", preșcolarii grupei mici A și grupei mijlocii A, de la Grădinița Nr. 52 din Oradea, împreună cu educatoarele prof. Ardelean Liana, Nan Maria, Druță Valeria și Micu Camelia, au desfășurat o serie de activități educative extrașcolare și extracurriculare, care au constituit maniera ideală pentru petrecerea timpului în alte contexte decât cele obișnuite.

Aspectul educativ a primit o nouă formă care a permis cunoașterea prin descoperire și experimentare, cu alte cuvinte putem spune că preșcolarii participanți s-au bucurat în unanimitate de această săptămână, având prilejul de a consolida relația copil - educatoare.
În această săptămână, copiii s-au implicat activ în fiecare activitate desfășurată, fiind cuprinși de entuziasmul învățării prin descoperire. Fiecare zi a fost primită cu bucurie și privită ca și o aventură, reprezentând o experiență care ne-a oferit amintiri de neuitat.
În prima zi am pornit la plimbare doi câte doi, familiarizându-ne cu împrejurimile grădiniței până la primul magazin de unde am cumpărat fructe, exersând formulele de politețe adecvate acestei situații. Ca niște clienți mulțumiți ne-am îndreptat spre grădinița noastră unde ne-a așteptat doamna asistentă să ne vorbească despre piramida alimentelor, despre hrana sănătoasă. Am luat hotărârea de a pregăti o salată de fructe, astfel am avut ocazia să aplicăm regulile de igienă despre care am discutat de nenumărate ori. Bineînțeles că unele fructe au părut irezistibile prin mirosul și culoarea îmbietoare și nu au mai ajuns în bolul comun. Hărnicia „fluturașilor" din grupa mică a fost demonstrată din nou prin salata multicoloră și suculentă preparată de mânuțele celor mici. Degustarea a fost o activitate comună, desfășurată într-o liniște deplină, oare de ce?
A doua zi am pornit alături de colegii noștri din grupa mijlocie A, într-o aventură unde învățarea s-a realizat prin descoperire. Locul de desfășurare a fost stațiunea Băile-Felix din comuna Sânmartin, județul Bihor. Am identificat plantele din natură, cele din pădure și nuferii albi din lacul cu apă termală, pe care i-am recunoscut după florile și frunzele ce cresc la suprafața apei. Am observat comportamentul broaștelor țestoase silențioase care și-au dat întâlnire pe insulița din mijlocul lacului pentru a se bucura de razele solare ivite de după nori, parcă special pentru noi. Peștii exotici de diferite dimensiuni înotau cu o repeziciune care ne-a provocat la o întrecere desfășurată pe malul lacului. Ploaia călduță care nu s-a lăsat mult așteptată ne-a intermediat întâlnirea cu micile viețuitoare, de obicei retrase, ascunse în tufișuri, pe arbori, astfel au venit să ne salute melcii cărora le-am cântat cu mare drag. A fost o zi petrecută în natură cu mult joc și voie bună, unde am desfășurat diverse jocuri în aer liber. Scopul acestor activități au fost conștientizarea importanței naturii prin manifestarea interesului în activitățile de ocrotire a mediului, precum și promovarea regulilor de protejare și respectare a naturii.
În următoarea zi, în aceeași formație ne-am deplasat cu mijloacele de transport în comun la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai" unde am fost primiți cu mare căldură și deschidere. După familiarizarea cu biblioteca, cu cărțile de la Secția de copii și tineret și Ludoteca atât de primitoare, am avut deosebita plăcere să ascultăm minunata poveste a Fraților Grimm, „Cenușăreasa" în cadrul proiectului educativ „Prietenie ... pe o ... sfoară". Prezentarea PowerPoint despre aspecte legate de viață, copilăria și cele mai îndrăgite povești ale Fraților Grimm ne-a îmbogățit universul cunoașterii. Fișele cu imagini sugestive din povestea audiată, primite cu această ocazie au fost colorate de copii urmând ca acestea să fie înșirate pe o sfoară în holul secției. Cu siguranță activitatea va duce la deschiderea orizontului către lectură în vederea punerii în valoare a imaginației, artisticului și creativității copiilor.
Ultima activitate a constat în vizionarea piesei de teatru „Scufița Roșie și lupul cel bun", având o interpretare interactivă care a oferit posibilitatea micilor preșcolari de a fi chiar ei protagoniști în diferite momente pe parcursul acestei piese, astfel contribuind la formarea unor deprinderi specifice teatrale.
Cu sufletul împlinit pot spune că acţiunile valorificate în cadrul programului Să ştii mai multe, să fii mai bun! şi-au realizat cu succes obiectivele propuse, prin jocuri interactive, ateliere de lucru, vizite, vizionare spectacol de teatru, prezentări PPT, activități gospodărești. Mărturie stau pozele realizate în cadrul acestui program, impresiile copiilor despre activitățile din această săptămână, precum și feed-back-ul primit din partea părinților.
Prof. Ardelean Aurelia Liana
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Școala altfel - „Să știi mai multe, să fii mai bun”.

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:58:59 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...