Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

,,Să știi mai multe, să fii mai bun”... la Agora

Trei zile altfel

,,Să știi mai multe, să fii mai bun”... la Agora

În cadrul programului ,,Școala altfel", intitulat ,,Să știi mai multe, să fii mai bun", timp de trei zile, copiii de la Grădinița Internațională Agora au văzut și au aflat multe.

În prima zi, făcând o vizită la Grădina zoologică din Oradea, prichindeii, însoțiți și îndrumați de doamnele prof. Florescu Daniela și Meszaros Brigitta, de profa de engleză Liliana Lencar și de doamna asistent medical Crețu Nicoleta, au descoperit lumea animalelor de la Zoo Oradea. În cea de-a doua zi, au ajuns să vadă cum arată Cetatea Oradea; aici au desfășurat jocuri distractive și au cântat pe temele abordate în timpul convorbirilor; în ziua a treia au coborât pe malul drept al Crișului Repede, au văzut Podul Intelectualilor și Parcul Intelectualilor și au luat micul dejun la un picnic special. Programul zilei a continuat cu joacă și distracție în Parcul 1 Decembrie, unde preșcolarii noștri s-au bucurat de tobogan și de celelalte aparate de joacă, de fântâna arteziană și de razele soarelui care le-au îmbujorat obrajii.
Ziua și ,,săptămâna" s-au încheiat cu surprize-surprize, cu tortul surpriză de 1 Iunie.
Prof. Meszaros Brigitta

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:58:16 Ora standard a Europei de Est