Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Fantezii expoziţionale la Salonta

Talente salontane la Colegiul Național „Teodor Neș”

Fantezii expoziţionale la Salonta

Colegiul Național „Teodor Neș" din Salonta este gazda unui eveniment expoziţional inedit care reuneşte şase mini-expoziţii cu lucrări reprezentative ale elevilor din învățământul gimnazial și liceal, precum și creații ale olimpicelor la materia „Desen" pregătiți de profesoara Oana Alexandrina Moldovan.

Expoziția „Talente salontane" marchează sfârșitul anului școlar 2017-2018 și evidențiază strădania artistică a tinerilor artiști îndrumați cu dăruire și profesionalism pedagogic spre artele frumoase. Complexul expozițional prezintă într-un spațiu generos al colegiului studii, fantezii artistice și creații ale elevelor olimpice, alături de lucrări ale colegilor din clasele V, VI, VII, VIII, IX și XI, coordonați de prof. Oana Alexandrina Moldovan. Expoziția talentelor salontane poate fi vizitată pe toată perioada vacanței mari.
Mini-expozițiile reunite în cadrul acestei fantezii expoziționale au teme inedite definite prin expresivitate și ingeniozitate artistică: „Compoziție marină în infinite nuanțe de gri" (clasa a V-a), „Pictură decorativă tradițională pe lemn" (clasa a VI-a), „Covor decorativ în alb și negru" (clasa a VII-a), „Pictură cu motive florale populare pe farfurie ceramică" (clasa a VIII-a), „Lunile anului - tehnică artistică mixtă" (clasa a IX-a), „Anotimpurile în simfonia liniilor grafice" (clasa a XI-a). Din dorința de a da frâu liber imaginației creative a elevilor, prof. Oana Alexandrina Moldovan i-a provocat pe artiști să experimenteze lucruri noi prin abordarea diversității de materiale din cotidian - hârtie, lemn, porțelan, ceramică, sticlă.
Inspirate dintr-o contemplare inocentă a universului interior, din dragostea pentru frumos și natură, din curajul de a fi altfel sau, pur și simplu, din sufletul curat al elevilor talentați, creațiile reunite în albume de artă modernă, colecții, planșe și studii demonstrative, imprimă desenelor realizate de elevii prof. Oana Alexandrina Moldovan originalitate și fir epic, emoționant. Fanteziile artistice izvorâte din imaginația tinerilor artiști reprezintă pentru patrimoniul artistic al colegiului salontan o comoară de talente țesute cu multă muncă în armonie, bucurie și frumos, un întemeiat motiv de mândrie.
La Oradea, expoziție pe șine
Expoziția „Talente salontane" expune peste 250 de creații artistice și desene, adevărate bijuterii artistice semnate de elevii colegiului românesc din Salonta. „Școala noastră a fost reprezentată cu succes și distincții la Olimpiadele școlare de desen. Elevele Alexia Jambor, Andreea Mich, Lavinia Corha, Anamaria Vulturar sunt olimpicele noastre apreciate, recunoscute și premiate la nivel județean. Una dintre lucrările elevei Andreea Mich, din clasa a VI-a B, a fost selecționată pentru realizarea unui autocolant care se va expune, alături de alte lucrări excepționale, pe tramvaiele care circulă prin Oradea. Doresc să evidențiez și talentul excepțional al elevei Alexia Jambor care este prezentă în expoziția noastră cu 15 portrete realizate cu pasiune și dăruire", ne-a declarat prof. Oana Alexandrina Moldovan.
Îndrăgostită de Salonta
Creațiile artistice ale elevilor salontani, reunite în pastelul expozițional „Talente salontane", poartă amprenta dăruirii și originalității profesoarei de desen Oana Alexandrina Moldovan, o bistrițeancă îndrăgostită de Salonta, absolventă a Facultății de Arte Vizuale din Oradea și a unui master în management educațional. Mamă a doi copii deosebiți, Oana Alexandrina Moldovan ne-a mărturisit că își dorește să aducă fiecare elev talentat la un nivel artistic superior, la acea vibrație creativă care să-l determine să simtă, prin emoții creative originale, frumusețea universului văzut și nevăzut.
Curcubeul Centenarului
Recent, talentații elevi ai prof. Oana Alexandrina Moldovan au expus la Primăria Salonta o pleiadă de desene dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918. Lucrările talentaților elevi ai C.N. „Teodor Neș" din Salonta, din clasele V-VIII, au fost grupate într-o expoziție integrată în Programul național al manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri și caracterizată de primarul Török László drept „Podul-curcubeu al Centenarului Marii Uniri peste o istorie care ne învață că, pentru a ne putea construi bine viitorul, trebuie să ne cunoaștem și să ne respectăm trecutul și înaintașii".
Profesoara Oana Alexandrina Moldovan a ținut să precizeze că „aceste evenimente expoziționale remarcabile sunt completate de rezultatele obținute la Olimpiada de desen și încununează anul școlar 2018, iar toate acestea reprezintă rodul bogat al unei binecuvântate colaborări cu inimoșii profesori ai Colegiului Național „Teodor Neș" din Salonta și, în mod deosebit, al susținerii morale și logistice oferită de directorul prof. Vasile Trăncău".
Sorin Petrache
Foto: Cristi Butcă
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Fantezii expoziţionale la Salonta.

Trimite email
marți, 14 ianuarie 2025, 01:31:55 Ora standard a Europei de Est