Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Oprește acum violenţa în familie, cere ajutor!”

În Săptămâna Prevenirii Criminalităţii

„Oprește acum violenţa în familie, cere ajutor!”

Peste 200 de reprezentanți ai comunității din Săcueni, profesori și psihologi au fost angrenați de polițiștii bihoreni în discuții pe tema prevenirii violenței în familie.

În perioada 21 - 25 mai a.c., la nivel naţional se desfăşoară prima ediție din anul 2018 a manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii", eveniment desfășurat pentru cel de-al treisprezecelea an consecutiv, prin care se urmăreşte sensibilizarea cetățenilor cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, a unei conduite antivictimale şi antiinfracţionale.
Activităţile desfășurate de polițiștii bihoreni joi, 24 mai a.c., au fost dedicate prevenirii violenței în familie.
În acest context, începând cu ora 11.00, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiștii de proximitate din Săcueni și cu reprezentanții Fundaţiei Lampas, în colaborare cu reprezentanții Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Oradea și cu cei ai D.G.A.S.P.C. Bihor au organizat o serie de activități preventive pe raza orașului Săcueni.
Polițiștii de prevenire și de proximitate bihoreni au discutat cu cetățenii despre prevenirea violenței în familie, formele de manifestare ale acesteia, despre instituțiile implicate în gestionarea acestui fenomen și măsurile prevăzute de lege pentru asigurarea protecției victimelor violenței în familie. Totodată, reprezentantul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Oradea a abordat aspecte legate de traficul de persoane și modalitățile de prevenire a acestuia.
Începând cu ora 13.00, la Liceul Teoretic ,,Petőfi Sándor" din Săcueni avut loc o dezbatere pe tema prevenirii violenței în familie, sub genericul „Oprește acum violenţa în familie, cere ajutor!",  la care au participat peste 80 de profesori, psihologi, reprezentanți de la trei unități școlare de pe raza localității Săcueni, reprezentanți ai cultelor religioase și asistenți sociali. Polițiștii bihoreni și partenerii de program, având ca invitat un avocat, au prezentat teme referitoare la efectele violenței în familie asupra comportamentului copilului, intervenția poliției în caz de violență în familie, măsurile de siguranță care pot fi luate în cazurile de violență în familie și serviciile sociale de care pot beneficia victimele violenței domestice, precum și modalități de prevenire a traficului de persoane.
Scopul activităților preventive desfășurate de polițiștii de prevenire și proximitate bihoreni și partenerii de program este creșterea gradului de informare a membrilor comunității locale cu privire la dimensiunea, incidenţa şi formele de manifestare a violenței în familie, cu privire la instituțiile implicate în gestionarea acestui fenomen, precum și cu privire la drepturile și măsurile prevăzute de lege pentru asigurarea protecției victimelor violenței în familie.
Tot, joi, 24 mai a.c., în intervalul orar 10.00 - 14.00, polițiștii de proximitate din întregul județ au desfășurat întâlniri cu membrii comunităților locale, în cadrul cărora au fost discutate aspecte privind violența domestică.
Comisar-şef de poliţie Ioana Indrieş,
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii - I.P.J. Bihor
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Oprește acum violenţa în familie, cere ajutor!”

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 12:42:55 Ora standard a Europei de Est