Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Repere practice în stimularea creativităţii”, ediţia a III-a

Conferinţa judeţeană cu participare internațională

,,Repere practice în stimularea creativităţii”, ediţia a III-a

Între 18 şi 20 mai 2018, la Roşia, a avut loc cea de-a treia ediţie a Conferinţei judeţene cu participare internațională „Repere practice în stimularea creativităţii".

La eveniment au participat cadre didactice, studenţi şi elevi de la şcoli din zona Beiuşului și Oradea. În cadrul conferinţei participanţii s-au împărţit pe ateliere de lucru cu diverse teme cum ar fi: Șezătoarea roșiană, Atelier gastronomic,  Ecosisteme din zona Roșia, De la 2D la 3D, Desen în creion dermatograf, etc. Atelierele au fost conduse de profesori şi formatori precum: conf. univ. dr. Simona Laurian-Fitzgerald de la Universitatea din Oradea, dr. Carlton Fitzgerald, Ed. D., de la New England College, SUA, Ungureanu Mihaela, analist  în turism, Agenția de Management al Destinației Bihor, profesorii Veronica Popa, Daniela Ardelean, Cătălin Iagăr, Alina Lazea de la Liceul Vocaţional Pedagogic „Nicolae Bolcaş" Beiuş, la ateliere participând elevi şi studenţi cu rezultate bune. Conferinţa a urmărit identificarea şi dezvoltarea potenţialului creativ, stimularea abilităţilor practice şi a aptitudinilor de comunicare ale participanţilor prin folosirea unor metode interactive.
„Am avut ocazia să petrec ore frumoase cu colegii mei sau cu elevi din alte şcoli, să descopăr tradiţii şi obiceiuri ale zonei şi să experimentez lucruri noi." spune Andreea, elevă în clasa a XI-a participantă la atelierele de desen, gastronomie şi folclor.  
În paralel cu atelierele s-a desfăşurat cursul Basic Life Support, „Dacă aș ști cum să salvez o viață", adresat cadrelor didactice. În cadrul acestuia profesorii au învăţat cum să acorde primul ajutor în situaţii precum: infarctul miocardic, insuficiența respiratorie, traumatisme diverse, răni, intoxicaţii, fracturi, entorse, luxații etc. Cursul face parte din programul Educaţie pentru sănătate, acreditat de Ministerul Educaţiei Naţionale fiind coordonat de dr. Diana Dana Fericel, specialist în prim ajutor.
„Am învăţat câteva tehnici esenţiale de acordare a primului ajutor în situaţii diverse, care pot face diferenţa între viaţă şi moarte. Lucrând cu copiii aceste informaţii şi capacitatea de a le pune în practică sunt extrem de importante deoarece oricând putem fi puşi în faţa unor situaţii limită."  concluzionează prof. coordonator Veronica Popa.
Atelierele s-au desfăşurat sâmbătă, 19 mai 2018, în timp ce cursul de prim ajutor, derulat pe parcursul a trei zile, a constat atât în prezentarea elementelor teoretice cât şi într-o sesiune de activități practice precum: resuscitarea adultului, resuscitarea  la copii, imobilizări fracturi și pansamente, manevra Heimlich, extragerea victimelor din accidente auto.
Activităţile au avut loc în localitatea Lazuri de Roşia, la Pensiunea Dorel Codoban într-un cadru natural de poveste, facilitat de Primăria Roşia.
Prof. coordonator Veronica Popa

Trimite email
vineri, 27 decembrie 2024, 04:07:00 Ora standard a Europei de Est