Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Cea de-a treia ediție a Festivalului European Music Open aduce la Oradea nume mari din lumea artelor, literelor și muzicii

În perioada 19 - 24 iunie

Cea de-a treia ediție a Festivalului European Music Open aduce la Oradea nume mari din lumea artelor, literelor și muzicii

Primăria Municipiului Oradea, cu sprijinul domnului Alexandru Badea, al Asociaţiei pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR), Teatrului de Stat „Regina Maria", Episcopiei Greco-Catolice, Episcopiei Romano-Catolice de Oradea şi al Muzeului Ţării Crişurilor, organizează cea de-a treia ediție a festivalului cultural European Music Open.

Festivalul se va desfăşura în mai multe locaţii reprezentative din Oradea (Muzeul Țării Crișurilor, Basilica Romano-Catolică, Teatrul „Regina Maria", Sinagoga Sion, Cetatea Oradea, Catedrala Greco -Catolică) timp de șase zile, în perioada 19 - 24  iunie 2018.
Detalii privind acest eveniment au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă de către organizatorii evenimentului: Mihai Jurca - directorul APTOR, cunoscutul tenor Alexandru Badea, dirijorul Voicu Popescu, Aurel Chiriac - directorul Muzeului Țării Crișurilor, Antonia Nica - directorul Liceului Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu", Victoria Balint - directorul artistic al Trupei ,,Iosif Vulcan" a Teatrului „Regina Maria" din Oradea.
Domnul Alexandru Badea, de origine orădean, tenor renumit pe plan internaţional, a vorbit despre succesul evenimentului la edițiile precedente și despre premierea Festivalului Internațional „European Music Open" pentru integrarea muzicii și a celorlalte arte într-un concept pluridisciplinar inovator în cadrul Galei Premiilor Anuale ale Revistei ,,Actualitatea Muzicală" a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pe anul 2017.
,,Constat cu bucurie că proiectul pe care l-am propus administrației orădene își dovedește viabilitatea, așa cum arată și premiul acordat de către Revista ,,Actualitatea Muzicală" a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, fapt ce conferă  evenimentului vizibilitatea națională și nu numai. Din faptul că se vorbește despre festivalul de la Oradea avem cu toții de câștigat", a spus cunoscutul tenor Alexandru Badea.
La fel ca și în anii trecuți, și această ediţie a festivalului oferă publicului ocazia unei întâlniri unice cu nume sonore din lumea artelor, a literelor, a muzicii, printre care putem aminti: artistul plastic Ion Grigorescu, scriitorul Călin-Andrei Mihăilescu, dirijorul Shuya Okatsu, soprana Brigitta Kelle, tenorul Hironori Jo, mezzosoprana Maria Popa, bas-bariton Johannes von Duisburg, Corul de Copii Radio, dirijor Voicu Popescu, Castro Romero Flamenco și compania sa, Cătălin Ștefănescu - realizatorul și gazda programului ,,Garantat 100%" de la TVR, Corul Madrigal, dirijor Anna Ungureanu.
Directorul APTOR Mihai Jurca a vorbit despre particularitățile ediției din acest an: ,,Față de ediția de anul trecut, în acest an abordăm ușor diferit programul evenimentului. Astfel, că vineri, 22 iunie și sâmbătă, 23 iunie, vom avea două evenimente în aceeași zi, evident care nu se vor suprapune ca oră a desfășurării. Totodată, se va afla la Oradea, în premieră, Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu și cunoscutul realizator al programului „Garantat 100%", dl Cătălin Ștefănescu, care îl va avea ca invitat la Teatrul „Regina Maria" pe baritonul George Petean".
 
Programul Festivalului European Music Open - ediția a III-a
Marți, 19 iunie, ora 18.00, Muzeul Țării Crișurilor - vernisajul expoziției pictorului Ion Grigorescu. Opera pictată 1963 -2017; curator Erwin Kessler
Miercuri, 20 iunie, ora 19.00, Cetatea Oradea  -  lansare de carte susținută de Călin - Andrei Mihăilescu
Joi, 21 iunie, ora 19.00, Basilica Romano-Catolică - Corul și orchestra Filarmonicii din Oradea, dirijor Okatsu Shuya - Tokio, soliști: Brigitta Kele, Maria Popa, Hironori Jo, Johannes von Duisburg, dirijorul corului - Laszloffy Zsolt
Vineri, 22 iunie, ora 17.00, Catedrala Greco-Catolică - Recital extraordinar Corul de Copii Radio
Vineri, 22 iunie, ora 19.30, Teatrul „Regina Maria"- Seară flamenco Buscando Cervantes/Căutându-l pe Cervantes, coregrafie și coordonare artistică Renato Zanella
Sâmbătă, 23 iunie, ora 19.00, Teatrul „Regina Maria" - Colocviu ,,Garantat 100%" . Cătălin Ștefănescu - invitat: George Petean
Sâmbătă, 23 iunie, ora 22.00, Sinagoga Zion - seară de Jazz - Harri Stojka Band - Viena
Duminică, 24 iunie, ora 19.00, Teatrul „Regina Maria" - Gala de închidere. Concert extraordinar - Corul Național de Cameră Madrigal, dirijor - Anna Ungureanu. (B.P.)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:53:54 Ora standard a Europei de Est