Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Cea de-a șasea ediție a Swimathonului orădean

Sâmbătă, la Bazinul Olimpic ,,Ioan Alexandrescu” din Oradea

Cea de-a șasea ediție a Swimathonului orădean

Cu emoție, entuziasm și nerăbdare ne pregătim de zor pentru cea de-a șasea ediție a Swimathonului orădean, un eveniment de strângere de fonduri ce susține ONG-uri și grupuri de inițiativă din comunitatea bihoreană şi care va avea loc sâmbătă, 21 aprilie 2018, la Bazinul Olimpic ,,Ioan Alexandrescu" din Oradea.

Până la fluierul de start al celui mai mare eveniment sportiv filantropic din Bihor, împărtășim cu voi bucuria a ceea ce am reușit să realizăm cu ajutorul comunității noastre.  Până acum au ales să se implice 30 de companii, 63 de ambasadori, 350 de înotători și peste 550 de donatori individuali, toţi aceştia reuşind să mobilizeze peste 154.500 de lei pentru sprijinirea celor 23 de proiecte înscrise la start. Swimathon aduce împreună familii, prieteni, membri de club, colegi de muncă, amici de la universitate şi chiar o echipă a Penitenciarului din Oradea, care se întrec între ei cu scopul de a mobiliza fonduri în beneficiul cauzei lor de suflet. Alături de ei vor fi susținători și donatori, iar intrarea la eveniment este liberă.
Începând cu ora 9.00, vă invităm să ne fiți alături în număr cât mai mare la Swimathon Oradea. Alătură-te și tu tuturor celor care deja au ales să fie parte din schimbare. Donații se pot face la bazin în timpul evenimentului sau online pe platforma http://swimathon.fundatiacomunitaraoradea.ro/proiecte/.
Împreună aducem mai aproape bucuria de a înota și cea de a dărui.
Lucrurile se mișcă, dacă faci valuri!
Claudia Abrudan,
director executiv
 
Despre Fundația Comunitară Oradea
Fundația Comunitară Oradea este o organizație nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, care își propune îmbunătăţirea vieţii locuitorilor din judeţul Bihor prin mobilizarea şi distribuirea de resurse pentru iniţiative locale.
Facem posibil acest lucru prin încurajarea spiritului filantropic și de responsabilitate socială al organizaţiilor nonguvernamentale, companiilor și persoanelor fizice/grupurilor de iniţiativă, cu scopul de a acoperi nevoile mereu în schimbare ale comunității.
Fundația Comunitară Oradea face parte din programul național de ,,Fundații Comunitare", inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Fundația pentru Parteneriat și Fundația Pact, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și Romanian-American Foundation.

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:21:43 Ora standard a Europei de Est